Cvartetul de Mahler

Cvartetul cu pian de Gustav Mahler, in la minor, propune in prima parte, o constructie complexa din punct de vedere structural, ce se circumscrie formei de sonata, cu anumite licente si cu o posibila interpretare de rondo sonata, asa cum vom arata in finalul analizei detaliate.

Expozitia, in lungime de 66 masuri, debuteaza cu tema I in la minor, la pian, avand doua masuri cu rol introductiv, stabilind centrul de la si o pulsatie de triolete de patrimi, sub care de la masura a treia apare tema, bazata pe o celula de trei sunete (la-fa-mi), relevanta din punct de vedere al profilului intervalic si ritmic, pentru intreaga parte. Prima perioada cuprinde doua fraze tematice la pian solo, urmate de o a treia fraza, de la masura 9, in care apar si celelalte instrumente, pentru a compune o amlpa cadenta armonica, care lasa locul, de la masura 14, celei de-a doua expuneri a temei (a doua perioada, cu tema la violina), urmata la masura 24 de o ultima expunere, cu o solutie polifonica imitativa (un canon la o masura intre perechile vioara - pian si viola-violoncel), avand o tensiune suplimentara, un anume patetism. In finalul expunerii, de la masura 32, la violina apare o idee tematica noua, ce va fi utilizata mai tarziu ca tema secundara. Traseul tonal al ultimei expuneri a temei I este la minor, sol minor, Mib major, do minor, Sib major, revenind la finalul structurii, in masurile 41-42 in la minor.

De la masura 42 debuteaza puntea, cu o tema proprie (tema puntii, deocamdata in la minor), cu un caracter mai hotarat, dar agitat, moduland in Do major, de la masura 52, pentru a pregati tema a doua (in fapt o extindere a ideii tematice prezentate in finalul temei intai), in Fa major, de la masura 54, unde este expusa la violina.

Tema a doua are un traseu sinuos tonal, moduland in sol minor, re minor, la minor, Fa major, re minor, incheindu-se pe dominanta lui la minor (pentru a relua expozitia sau a trece la primul segment al dezvoltarii).

Dezvoltarea incepe la masura 67 cu materialul temei intai in tonalitatea de baza, la minor (D1), ce este apoi secventat liber in mi minor, revenind in la minor in masura 73.

De la masura 75, a doua sectiune a dezvoltarii (D2), utilizeaza alternativ si suprapuse celula initiala a temei intai si motivul initial al temei a doua, moduland din prima masura in re minor, tracand la masura 88 in sol minor (dupa o lunga pedala pe re, alternand tonica din re minor, cu dominanta pentru sol minor si cu alte structuri cromatice, multiplu interpretabile), in finalul sectiunii moduland cromatic in La major.

A treia sectiune a dezvoltarii (D3), de la masura 92, in omonima tonalitatii de baza, aduce o tema ce combina elemente din tema I si punte, trecand in re minor, la masura 98, pentru un punct culminant construit cu noua structura tematica.

A patra sectiune (D4), de la masura 102, reia celula initiala (debutul temei intai), insa concentrata ritmic (cu valori de doua ori mai mici), moduland din re minor in mi minor, fa# minor, revenind in re minor, unde se opreste pe o foarte ampla pedala de dominanta (intre masurile 116 - 128), tratata liber, cu multiple armonii cromatice (interpretabile ca structuri modulante, cu inflexiuni - majoritar neconfirmate), pentru a ajunge la masura 129 in Mib major, pe un nou punct de culminatie, urmat de destramarea structurii, pana la masura 138.