Volei-ul pe plajă

Previzualizare referat:

Extras din referat:

VOLEI-UL PE PLAJA

În sport se regăsesc manifestările tipice jocurilor, ca libertatea şi iniţiativa acţiunilor,motivaţia imediatălegată de însăşi activitatea desfăşurată, satisfacţia efectuării unor acţiuni care scot ăn evidenţă calităţile şi măiestria personală. Jocurile însoţesc înteraga evoluţie a amului, până la bătrâneţe; chiar dacă formele de manifestare se modifică ,principalele carcteristici se păstreză, dând fiecărei vârste o savoare particulară, răspunzând unor nevoi şi tendinţe firesc şi permanent umane.

Jocurile reprezintă o serie de caracteristici prin care apropierea de activităţile sportive apare firească. Château J., (Copilul şi jocul), spune că adevăratul joc este serios, are reguli severe şi presupune ostenela până la istovire. El mai adaugă că jocul repreuintă o lume aparte, diferită de a adulţilor. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre sport- este o lume aparte, diferită de cea obişnuită, creează într-un anumit fel o „iluzie”, fără a fi lipsit de intenţionalitatea conştiinţei de declanşare, ca şi în efectuare şi apreciere.

Voleiul de plaja este un sport practicat de doua echipe compuse fiecare din cate doi jucatori, pe un teren de nisip, impartit in doua parti de un fileu. Mingea este jucata prin lovirea cu orice parte a corpului.

Pentru fiecare echipa, obiectivul jocului este sa trimita mingea regulamentar, pe deasupra fileului in terenul advers si sa impiedice mingea sa cada in propriul teren.

Mingea este pusa in joc de catre jucatorul de la serviciu. Jucatorul serveste expediind mingea cu o mana sau un brat, pe deasupra fileului, catre terenul advers.

O echipa este acreditata sa loveasca mingea de trei ori, spre a o returna in terenul advers.

Unui jucator nu ii este permis sa loveasca mingea de doua ori consectutiv (cu exceptia blocajului).

Faza continua pana cand mingea atinge suprafata terenul, iese din joc sau echipa greseste, returnand-o neregulamentar. Si in voleiul de plaja, echipa care castiga faza de joc marcheaza un punct. Cand echipa de la serviciu castiga faza, ea continua sa serveasca marcand un punct Cand echipa de la primire castiga faza de joc, ea marcheaza un punct si obtine dreptul de a servi, aceast lucru numindu-se "schimbare de serviciu". Jucatorul de la serviciu trebuie sa fie alternat, de fiecare data, cand este "schimbare de serviciu".

In voleiul de plaja un meci se desfasoara dupa sistemul faza-punct astfel:

Echipa care castiga doua seturi din trei, castiga meciul. Primele doua seturi se vor juca pana cand o echipa realizeaza 21 puncte, cu o diferenta de 2 puncte, fara punct limita. In eventualitatea jucarii setului decisiv (al 3-lea), echipa care realizeaza 15 puncte cu o diferenta de 2 puncte, fara punct limita, castiga setul si meciul.

1. SUPRAFATA DE JOC

DIMENSIUNI

1.1.1 Terenul de joc este rectangular, masurand 16 x 8 m, fiind inconjurat de zona libera de minim 3 m latime si de spatiul liber de orice obstacol pe o inaltime de minimum 7 m de la suprafata de joc.

1.1.2 Pentru competitiile Mondiale FIVB, terenul de joc este rectangular, masurand 16 x 8, fiind inconjurat de o zona libera de minimum 5 m, de la liniile de fund/liniile laterale si de un spatiu liber de orice obstacol pana la inaltimea de 12,5 m de la suprafata de joc.

SUPRAFATA DE JOC

1.2.1 Terenul de joc trebuie sa fie din nisip, cat mai nivelat si fin, fara pietre scoici sau orice alt obiect care poate prezente riscuri de taiere sau accidentare a jucatorilor.

1.2.2 Pentru competitiile mondiale FIVB, stratul de nisip trebuie sa aiba o adancime de minimum 40 cm si sa fie compus din particule rotunde.

1.2.3 Suprafata de joc nu trebuie sa prezinte pericole de accidentare pentru jucatori.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Volei-ul pe Plaja.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
3 561 cuvinte
Nr caractere:
20 359 caractere
Marime:
16.22KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Educație Fizică
Predat:
la facultate
Materie:
Educație Fizică
Profesorului:
Popescu Marcel
Sus!