SCURTA PREZENTARE
Parapanta si-a facut aparitia pe la jumatatea anilor 70 cand alpinistul elvetian Andreas Kuhn o folosea pt a cobori de pe varfurile pe care tocmai le escaladase. Aceste experiente spectaculare au ramas destul de izolate pana in 1978 cand, parasutistii de la clubul din Annemasse in Haute-Savoie au inceput sa foloseasca parasutele cu chesoane pt a decola de pe panta, binenteles pentru a evita sa recurga la avion. Primii au fost Claude Betemps si Gerard Bosson care pe 27 iunie s-au lansat la Mieussy folosindu-se de curentii ascensionali de pe faleza.
Constructia parapantei:
Regulile de baza sunt usor de învatat. Echipamentul este simplu, usor si relativ ieftin în comparatie cu orice alt mijloc de zbor. Parapantimul este mai putin solicitant decat multe alte sporturia aeriene, spre exemplu decat zborul cu deltaplanul. De fapt, decolarea este cea care solicita mai mult, facandu-se cu propriile forte de pe varful unui deal sau al unui munte, dar mentinerea în aer este relativ usoara.
"Aripa" parapantei (parapanta) este o tesatura de nylon sau dacron cantarind pana la 15 kg, constituita dintr-o serie de celule paralele umflate de aer, la care sunt legate o serie de fire subtiri care sustin pilotul, fiind prinse de harnasamentul acestuia. O casca usoara si alte cateva mecanisme de protectie- si pilotul este gata sa decoleze. Intregul sistem va încapea într-un colt al masinii sau într-un rucsac care poate fi carat în spate cu mare usurinta.
Desigur, putine lucruri sunt atat de simple cum par la prima vedere, iar constructia unei parapante este suficient de subtila si de complexa. Finetea aerodinamica a unei parapante, si chiar siguranta pilotului, depind de fiecare aspect de proiectare, constructie si întretinere a acesteia. O mica eroare în proiectare sau constructie, sau o reparatie incorect facuta poate sa transforme o parapanta sigura într-un obiect extrem de periculos. Pilotul trebuie, din acest motiv sa fie constient de natura complexa a proiectarii unei parapante si de extrema importanta a întretinerii corecte a acesteia.
ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL
1. Îmbrăcămintea- Deoarece parapanta nu are cabină, îmbrăcămintea are rolul să-l protejeze pe pilot de frig şi de intemperii precum trebuie să asigure protecţia corpului la contactul cu solul sau cu vegetaţia. Un combinezon suficient de larg (pentru a permite îmbrăcarea unor haine calde), dintr-un material care “respiră”, cu întărituri în zonele solicitate mecanic statisface cerinţele de mai sus.
2. Mănuşile- Mănuşile protejează mâinile pilotului de frig şi reduc posibilitatea accidentărilor în cazul contactului cu solul sau cu vegetaţia. Vara, chiar dacă este cald se recomandă purtarea unor mănuşi care să asigure protecţia mecanică a mâinilor. Mănuşile de iarnă trebuie să fie căptuşite şi cu mâneca suficient de lungă, prevăzută cu elastic sau un sistem de strângere.
3. Încălţămintea- La parapantă picioarele pilotului înlocuiesc trenul de aterizare. Încălţămintea pilotului trebuie să asigure exact cerinţele impuse şi anvelopelor trenurilor de aterizare: să amortizeze şocurile, să aibe aderenţă bună şi să preia şocurile laterale fără să suprasolicite piciorul pilotului. Se recomandă folosirea bocancilor cu şiret care asigură şi deplasarea pilotului pe terenuri accidentate. Nu se recomandă bocancii cu cleme la care există riscul agăţării suspantelor.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
