Capacitatea de Performanță

CAP. 1

INTRODUCERE

Scopul principal al pregătirii sportive este dezvoltarea capacității de performanță. Aceasta are o structură complexă în care sunt prezenți factori biologici şi psihologici, integrați sociali, cu scopul obținerii unor performanțe sportive. Pentru a surprinde şi a evidenția interacțiunile sistemice a factorilor implicați în structura sa, studiul capacității de performanță, trebuie realizat din perspectivă operațională.

Capacitatea de performanță în domeniul sportiv poate fi considerată „rezultatul interacțiunii operaționale a unor sisteme biopsihoeducogene, concretizată în valori recunoscute şi clasificate pe baza unor criterii elaborate social-istoric. Este manifestarea complexă a disponibilităților (a integralității) individului, materializată în valori obiective sau obiectivate în puncte, locuri, clasamente, goluri marcate, kilograme ridicate, drepturi câştigate (promovări) etc. Performanța sportivă este o valoare biopsihosocială realizată în cadrul unor competiții oficiale, ca rezultat al unei capacități determinate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.” (Adrian Dragnea (1996, pag.62)

În concepția lui H. Pieron, 1957, citat de A. Dragnea (1996, pag. 61) – “termenul capacitate desemnează cu precădere posibilitățile de reuşită ale indivizilor, ca sarcini în exercitarea profesiunii”. În continuare, acelaşi autor sintetizează: „Capacitatea este o rezultantă plurifactorială determinată de aptitudini, de gradul de maturizare a personalității, de învățare, de exercițiu. Ea poate constitui obiectul unei evaluări directe, sub rezerva de a-l pune la încercare pe cel a cărui capacitate vrem să o cunoaştem. Este condiționată de o aptitudine pe care o relevă indirect, dar depinde de condiții prealabile între care gradul de maturație - sau, în sens invers, de involuție - al formației educative sau al învățării şi exercițiului”. Informaţia de orice natură, convergentă spre creşterea capacităţii omului de a efectua efortul sportiv, are un puternic caracter formativ.

Noțiunea de performanță sportivă constituie esența dezideratelor din lumea sportului şi se referă în mod special la acest domeniu. Ea poate reprezenta un rezultat valoros individual sau colectiv, obținut într-o competiție sportivă şi exprimată în cifre absolute, după sistemul baremurilor oficiale sau prin locul ocupat în clasament. Realizarea unei anumite performanțe sportive poate constitui motivul fundamental al întregii activități de pregătire şi participare la competiție.

Adrian Dragnea (1996, pag. 61) consideră că “performanța sportivă poate fi definită ca o valoare bio-psiho-socială realizată în cadrul unei competiții oficiale, ca rezultat al unei capacități multiplu determinate şi apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite”.

Autorii A. Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu (2002) arată că performanţa sportivă „desemnează atât procesul cât şi rezultatul unei acţiuni care din punct de vedere normativ reprezintă măiestria, îndeplinirea unei sarcini cât mai bine posibil, fiind dependentă de interrelaţia factorilor endogeni (predispoziţii, aptitudini) cu factorii exogeni (ambientali), exprimaţi în calitatea procesului de antrenament, condiţii motrice şi de însuşire, nivelul motricităţii şi influenţei factorilor sociali".

Sintagma „capacitate de performanţă” (nu se aplică numai în domeniul activităţii sportive) se exprimă în complexul de raţiuni care condiţionează succesul sau eşecul:

competiţie;

motivaţie;

luptă;

evaluare;

autoevaluare;

recompensă;

competenţă;

abandon (dramatic);

retragere (încetarea activităţii).

CAPITOLUL II

CAPACITATEA DE PERFORMANŢĂ

II.1 Definitie.

Putem defini capacitatea de performanţă în următorii termeni: „interacţiunea valorilor biopsihoeducogene ale unui individ şi concretizarea lor pe baza unor criterii, reguli cu caracter social, exprimate prin ierarhizări ale punctelor acumulate, obiective marcate, kilograme ridicate sau promovări”.

Performanța sportivă, în accepțiunea actuală a teminologiei de specialitate are o valoarea istorică şi reprezintă rezultatul deosebit de bun obținut de cineva într-o întrecere sportivă. Nevoia de întrecere şi afirmare există în fiecare şi aşteaptă să fie valorificată. În zilele noastre performanța sportivă ocupă un loc important în mentalitățile colective. Nivelul performanțelor sportive creşte în relație directă cu nivelul de cultură şi civilizație al omenirii. Activitatea umană este o activitate supusă emulației, autodepăşirii, este o activitatea performanțială.

Performanța sportivă, individuală sau colectivă, se obține într-o competiție care se desfăşoară după un regulament bine precizat şi se exprimă printr-un rezultat, loc sau scor care realizează o evaluare ierarhică a competitorilor.

Încercările de a modela performanța din diferite puncte de vedere, sunt extrem de utile pentru cei angajați în realizare ei practică. Datorită complexității şi diversității fenomenului performanțial, abordările unice sunt greu de realizat şi nu ar deschide toate căile pentru maximizarea valorii ei.

II.2 Structura sistemică a capacității de performanță

Creşterea capacității de performanță este scopul principal al procesului de pregătire sportivă. În anii `70 a apărut conceptul de „antrenament total” care avea în vedere dezvoltarea completă a individului şi echipei, în cazul jocurilor sportive. Acest concept porneşte de la ideea că „maximizarea performanței nu se poate obține fără maximizarea personalității sportivului” (M.Epuran,1990, pag.70). Antrenamentul total înseamnă includerea alături de antrenamentul propriu-zis (pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea teoretică, pregătirea psihică, pregătirea artistică şi refacerea) a antrenamentului mental, antrenamentului de psihoreglare şi antrenamentului invizibil.

În ultimii ani tot mai mulți specialişti consideră că pregătirea psihologică este mai mult decât o componentă a antrenamentului, ea constituind de fapt fundamentul procesului de pregătire sportivă (A. Dragnea, 2002, pag.87, M.Epuran 2001, pag. 48).

Pentru a respecta conceptul de abordare sistemică, singura care poate oferi posibilități de acționare corespunzătoare în procesul de antrenament, studiul structurii capacității de performanță trebuie să se realizeze din perspectivă integrativ operațională, ca rezultat al acțiunii sistemice a factorilor implicați.

Din această perspectivă cea mai operantă este abordarea lui Mihai Epuran, care a studiat această problemă încă din anul 1979, revenind şi actualizând periodic conceptele propuse.