Studiu Comparativ Privind Evoluția Impozitului pe Venit

Introducere

Impozitele sunt cunoscute din antichitate și se presupune că au apărut în evoluția societății omenești în cadrul primelor formațiuni statale fiind determinate de necesitățile întreținerii materiale a celor ce exercitau forța publică îndeplinind atribuții autoritare de conducere statală.

De la apariția lor impozitele au fost concepute și aplicate diferit condiționat de dezvoltarea economico-socială și de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Datele despre cheltuielile și impozitele publice se cunosc din istoria statelor antice.

În prezent evoluția impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea deosebirilor dintre legislaţia fiscală naţională a statelor membre a Uniunii Europene, de armonizarea legislaţiilor naţionale şi de instituirea unor procedee cât mai asemănătoare subordonate politicii fiscale.

Impozitului pe venit i se atribuie o importantă funcţie, ce ţine de reglarea situaţiei financiare a statului şi contribuabililor, deoarece el participă la formarea resurselor financiare ale republicii. De asemenea, el reprezintă un mecanism de asigurare a creşterii economice şi influenţează activitatea de antreprenoriat.

Structura fiscalității în Spania demonstrează că totalul resurselor fiscale se obține prin însumarea a trei părți relativ egale: impozitele directe, impozitele indirecte și contribuțiile la asigurările.

Legea spaniolă a impozitului pe venit prevede numeroase excepții, din care menționez: indemnizații excepționale acordate din bugetul public pentru acte de terorism, sume achitate persoanelor infectate cu HIV, sume achitate pentru persoane care beneficiază de pensii de război în urma Războiului Civil din 1936-l939, compensații acordate persoanelor cu handicap fizic și psihic, beneficiilor de asigurări sociale, pensiile de invaliditate, alocații pentru copii, burse și premii acordate în sistemul public, bonusurile speciale acordate de guvernul spaniol pentru participarea la misiunile diplomatice și acțiuni internaționale privind pacea mondiala, etc.

Legea referitoare la impozitarea venitului personal permite în plus anumite deduceri. Cea mai importanta vizează salariul. Deducerea este mărită în caz de invaliditate, situație în care sistemul permite o deducere procentuala pentru cheltuielile de îngrijire medicala. Alte deduceri vizează primele de asigurări pentru deces sau invaliditate, pentru achiziționarea unei construcții sau a unei case, achiziționarea de bunuri culturale, precum și cadourile pentru asociațiile nonprofit.

Trebuie subliniat ca unele produse financiare deținute pentru mai mult de 2 ani oferă o impozitare la o rata de impunere a venitului personal favorabila decât cotele de impunere prevăzute pentru transele normale de venit. Se poate observa aici o caracteristica care evidențiază sistemul spaniol față de alte state europene. Interesant este modul în care

Prezenta lucrare este scrisă pe tema: „Studiu comparativ privind evoluţia impozitului pe venit în România şi un stat vechi membru al Uniunii Europene”, în care este analizat impozitul pe venit în România și Spania în perioada 2006 – 2010.

Impozitul pe venit

Impozitul este o plată obligatorie, stabilită prin lege, pe care cetăţenii, întreprinderile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului, în conformitate cu anumite norme de impunere; contribuţie. 2) Obligaţie impusă. /<lat. Impositum.( DEX 1998 ) .

Impozitele reprezintă în zilele noastre obligații pecuniare, pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publica, de la persoane fizice și juridice, în raport cu capacitatea contributiva a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit și fără contra prestație imediata și folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca instrumente de influențare a comportamentului plătitorilor, astfel încât interesele acestora să fie armonizate cu interesul public.

Impozitul pe venit este una din cele mai importante surse de venituri ale bugetului de stat, izvorul principal al formării venitului bugetului de stat și al finanțării cheltuielilor publice. Din punct de vedere al opțiunilor fiscalității, impozitul pe venit este o opțiune economica, fiind o prelevare obligatorie asupra venitului, acest venit cunoscând mai multe forme economice. Venitul intra in patrimoniul contribuabilului, așadar impunerea asupra acestuia este o impunere la sursa. În Art. 39 al Codului Fiscal se precizează categoriile de contribuabili supuși impozitului pe venit:

- persoanele fizice rezidente

- persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România

- persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România

- persoanele fizice nerezidente care obțin alte venituri prevăzute la Art.95 Cod Fiscal

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:

1) venituri din activități independente;

2) venituri din salarii;

3) venituri din cedarea folosinței bunurilor;

4) venituri din investiții;

5) venituri din pensii;

6) venituri din activități agricole;

7) venituri din premii și din jocuri de noroc;

8) venituri din transferul proprietăților imobiliare;

9) venituri din alte surse.

Veniturile din activități independente, inclusiv veniturile realizate de persoanele fizice în cadrul unor asocieri fără personalitate juridică, din cedarea folosinței bunurilor, precum și veniturile din activități agricole sunt venituri pentru care determinarea impozitului se face pe venitul net anual impozabil, corespunzător fiecărei surse de venit, impozitul fiind final.

Veniturile din celelalte categorii de venituri se supun impozitării, pe fiecare loc de realizare, în cadrul acestor categorii de venituri, impozitul fiind final.