Politică de dividende

Cel care vrea să dea sfaturi în probleme financiare trebuie să cunoască Resursele Cetății, natura și mărimea lor, pentru a adăuga pe cele ce lipsesc și a mări pe cele neîndestulatoare; de asemenea, trebuie să cunoască Cheltuielile Cetății, pentru a suprima pe cele inutile și a micșora pe cele excesive.

Aristotel

1. Conținutul politici de devidend

Politica de devident se materializează în opțiunea unei societăți comerciale pe acțiuni de a distribui sau nu devidende în anumite exerciții financiare, de creștere continuă, de reducere sau de păstrare nemodificată a cuatumului devidentelor, precum și de folosire a diverselor surse pentru plata efectivă a devidentelor.

Politica de devidend oferă posibilitatea în a alege între distribuire devidendelor sau între reținerea lor în fonduri pentru a fi reinvestite în afaceri.

În analiza unei politici de devidend se urmăresc doi indicatori :

rata de distribuire;

rata de cunoaștere a devidendului.

Rata de distribuire, reprezintă raportul dintre devidende și profitul net;

〖Rata〗_d=Devidende/(Profit net)

Rata de creștere a devidentului, care reprezintă raportul dintre devidente și numărul de acțiuni;

〖Rata〗_creștere=Devidende/(Nr.acțiuni)

O rată cât mare devidendelor înseamnă o rată mai mică a profiturilor acumulate și implicit, necesitatea apelării la noi fonduri din exterior, pentru finanțarea proiectelor de investiții. O rată scăzută a profitului în viitor, cât și a devidendelor viitoare este datorată faptului, atribuiri unui volum mai mare de devidende acționarilor.

Deci, politica de devidende are două efecte contradictorii. Politica optimă de devidende este cea care stabilește echilibrul între devidentele curente de plătit și rata creșterii viitoare, astfel încât prețul acțiunilor firmei să fie maxim.

Conducătorii întreprinderi au mereu un obiectiv exprimat în funcție de rata de distribuire, adică să distribuie un anumit procent (35- 45%) din profitul întreprinderii, încercând să evite cât mai mult, fluctuațiile devidentului unitar în cazul variațiilor sensibile ale profitului, de la o perioadă la alta.

O politică de distribuire este considerată scăzută, dacă rata de distribuire nu depășește 20% din profitul net, iar de la 60% în sus, politica de distribuire este considerată ca fiind puternică.

Dacă întreprinderea ia decizia de a spori rata de distribuire, ea va recurge la noi resurse externe, astfel:

face apel la acționarii săi;

recurge la credite;

Gradul de distribuire a profitului nu poate modifica patrimoniul acționarului, dar din punct de vedere tehnic se constată o dependență între profitul distribuit și cursul bursier. Cu cât partea din profitul distribuit este mai mare, cu atât cursul bursier este mai volatil.

Dacă întreprinderea decide să mențină nivelul devidendelor de care dispune, în timp ce profitul descrește, atunci se așteaptă noi creșteri ale profitului în viitor.

De exemplu, în Franța, devidendele sunt repartizate după șase luni dupa încheierea bilanțului. Nivelul devidendelor depinde de rezultatul exercițiului încheiat, dar totuși și de exercițiul în curs, pentru primele șase luni. Este de menționat faptul că, nivelul devidentelor reprezintă un semnal pentru rezultatul previzional al exercițiului în curs.

Prin prisma acționarilor, politica de devidend abordează două aspecte:

O oarecare stabilitate. Importanța evoluției trecute a devidendelor impune, din partea întrepeinderii, o oarecare stabilitate a sumei devidendelor distribuite. O întreprindere care într-o perioadă dificilă nu a încetat să distribuie regulat dividende, va avea un avantaj foarte mare, în raport cu o firmă care a suspendat distribuire în anumite perioade. Deci putem afirma că o distribuire regulată a devidendelor conduce la creșterea încrederii publicului față de firmă, și totodată la creșterea valorii de piață a acesteia.

Deci trebuie să fie o anumită regularitate, fie ea prin creștere sau prin stabilitatea devidendelor distribuite. Întreprindrea dispune de șansa de o alegere obiectivă a politicii de devident:

dacă creșterea profitului este regulată, atunci politica de devidend î-și pierde din importanța sa și întreprinderea poate fară nici o problemă sa reducă rata de distribuire;

dacă profitul are un caracter ciclic, atunci întreprinderea trebuie să-și păstreze regularitatea distribuirii devidendelor ;

dacă devidendul este variabil, atunci el nu aduce nici o informație investitorului financiar, dar totuși poate sugera că societatea se caracterizează prin incoerență în politică vizând dezvoltarea activității de bază. O asemenea politică de devidend nu are o influență bună asupra cursului bursier.

O politică credibilă. Orice politică de devidend trebuie să fie credibilă, adică coerentă vis-a-vis de profiturile obținute de întreprindere.

O politică chiar dacă se bazează pe regularitate, nu poate avea efecte favorabile pe termen lung, decât dacă este compatibilă cu politica de repartizare a profitului.

Pentru o întreprindere, distribuirea unei părți din profit sub formă de devidende sau nedistribuirea profitului, va determina creșterea activului net și implicit a valorii întreprinderii.

Dacă se reinvestește o parte semnificativă din profitul net, atunci aceasta poate conduce la creșterea autonomiei financiare, la diminuarea riscului financiar.

Mărimea devidentului se stabilește de Adunarea Generală a Acționarilor, conform cu statutul societății . Acest devidend urmează să fie distribuit după încheierea exercițiului financiar, dar nu mai tărziu de nouă luni după acesta.

1. Dumitru Bucătaru; Finanțele Întreprinderii; Tipo Moldova; 2012

2. Gestiunea Financiară a Întreprinderii; Georgeta Vintilă; Editura Didactică și Pedagogică; R.A. 2005

3. Finațele întreprinderii Vol.II ; Mihaela Onofrei; Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași- 2004.

4. Finanțe și gestiune financiară; Mihai Toma& Petre Brezeanu; Editura Economică 1996.

5. Finanțe; Ion Stancu; ediția a patra; Editura Economică 2007

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea „Finanțe Bănci”