Politica Comunitară în Domeniul Mediului

1. Introducere

Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de acţiune pentru protecţia mediului. De la o abordare sectorială, europenii au trecut la elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă, integrând mediul în toate componentele politicilor comunitare; Uniunea a adoptat peste 200 de acte legislative, a dezvoltat un sistem tot mai complex de instrumente, a promovat cercetarea şi inovarea tehnologică pentru a găsi tehnologii nepoluante, a dezvoltat eco-pieţe, a încercat să acţioneze la nivelul comportamentelor de consum şi de producţie (apreciate astăzi ca factor cheie determinant al degradării sistematice a mediului şi a eco-sistemelor), s-a implicat activ în acţiunea la nivel global în direcţia reorientării politicilor economice către o dezvoltare durabilă în toate ţările lumii.

2. Prezentare generală

Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării comunitare în anul 1972, impulsionată de o conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm.

Politica de mediu a Uniunii Europene, asa cum a fost stabilită prin Tratatul CE, are ca scop asigurarea sustenabilităţii activităţii de protecţie a mediului, prin includerea acesteia în politicile sectoriale ale UE, prin elaborarea de măsuri de prevenire, prin respectarea principiului cel care poluează plateşte, prin combaterea la sursa a poluării, şi prin asumarea în comun a responsabilităţii. Acquis-ul cuprinde aproximativ 200 de instrumente legislative care acoperă un număr mare de sectoare, precum poluarea apei şi a aerului, gestionarea reziduurilor şi produselor chimice, biotehnologia, protectia împotriva radiaţiilor şi conservarea naturii. Statele Membre trebuie să se asigure ca o evaluare a impactului asupra mediului înconjurator a fost efectuată înainte de a aproba dezvoltarea anumitor proiecte din sectorul public sau privat.

2.1 Obiectivele şi principiile politicii de mediu a UE

Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de Articolul 174 al Tratatului CE şi reprezintă:

• conservarea, protecţia şi îmbunatăţirea calitătii mediului;

• protecţia sănătaţii umane;

• utilizarea raţională a resurselor naturale;

• promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea rezolvării problemelor de mediu la nivel regional.

Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unor serii de măsuri minime de protecţie a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, în anii ’90 parcurgând un proces care s-a axat pe identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea stabilirii responsabilităţii pentru daunele aduse mediului. Această evoluţie conduce la delimitarea principiilor de acţiune: principiul «Poluatorul plăteste», prevenirii, precauţiei în luarea deciziilor, asigurării unui nivel ridicat de protecţie a mediului, integrării cerinţelor de protecţie a mediului în definirea şi implementarea altor politici comunitare şi al proximităţii.

Instrumentele utilizate sunt dispozitii legislative, în special directive fixând norme de calitate de mediu (niveluri de poluare); norme aplicabile procedurilor industriale (norme de emisii, de conceptie, de exploatare); norme aplicabile produselor (limite de concentraţie sau de emisie pentru un produs dat); programe de acţiune în favoarea protectiei mediului; programe de ajutor financiar.

2.2 Programe de acţiune ale Uniunii Europene

Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acţiune pentru Mediu (PAM), primul dintre ele fiind adoptat de către Consiliul European în 1972 şi fiind urmat de alte cinci. Aceste programe de acţiune sunt, de fapt, o combinaţie de programe pe termen mediu corelate printr-o abordare strategică şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a problemelor ecologice.

Primele două programe de acţiune pentru mediu, PAM 1 (1973-1977) şi PAM 2 (1977-1981) reflectă o abordare sectorială a combaterii poluării şi promovează nevoia de protecţie a apei şi a aerului, prin introducerea unor standarde minime de poluare .

PAM 3 (1982 -1986) şi PAM 4 (1987-1992) reflectă evoluţia politicilor comunitare la acel moment şi dezvoltarea „pieţei interne”, astfel încât obiectivele de mediu să fie corelate cu cele ale pieţei. Abordarea calitativă se schimbă, iar obiectivele de mediu încep să fie văzute ca instrumente de creştere a performanţei şi competitiviţăţii economice. În plus, PAM 4 promovează abordarea integrată a politicii de mediu şi introduce conceputul „dezvoltării durabile”.

Al 5-lea Program de Acţiune pentru Mediu ( 1993 -2000), numit şi „Către o dezvoltare durabilă” a transformat dezvoltarea durabilă în strategie a politicii de mediu. Această abordare apare, de altfel, în toate politicile UE odată cu Tratatul de la Amsterdam (1997), când este promovată ca politică transversală. În această perspectivă, dezvoltarea durabilă înseamnă:

• menţinerea calităţii generale a vieţii;

• menţinerea accesului continuu la rezervele naturale;

• evitarea compromiterii pe termen lung a mediului;

• înţelegerea dezvoltării durabile ca acea dezvoltare ce răspunde nevoilor prezentului,

MINISTERUL EDUCAŢIEI şi TINERETULUI al REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA

Facultatea Științe Economice

Catedra Finanțe și Bănci