Modalități de reducere a fraudei fiscale-aspecte teoretice

Introducere

Statul modern este o instituție extrem de dinamică și de mare complexitate cu nenumărate funcții cărui funcționare și finanțare este asigurată de existența banului public.

Statul, pentru a-și constitui mijloace bănești proprii a instituit concepția potrivit căreia orice persoană fizică sau juridică care realizează un venit sau deține un bun din categoria celor impozabile, pe teritoriul statului, datorează taxe sau impozite.

Conform articolului 58 din Constituția Republicii Moldova - “Contribuții financiare” - obligația în cauză, datorită semnificației pe care o deține, este ridicată la nivelul îndatoririlor fundamentale.

Întru ordonarea mecanismului de realizare a acestei îndatoriri, la începutul anilor 90 în Moldova în contextul transformărilor social-economice a fost inițiată înfăptuirea reformei sistemului de impozitare, au fost adoptate un șir de acte normative ce reglementează modalitatea și condițiile impunerii fiscale. Sistemul fiscal constituit în rezultatul reformei efectuate (care continuă și în prezent), cu toate că nu a evitat lacunele, în general corespunde condițiilor economice contemporane, ia în considerație diversitatea formelor de proprietate existente și într-o măsură oarecare asigură încasarea impozitelor în bugetul de stat.

Cu toate acestea acumularea impozitelor în volum deplin deocamdată nu reușește. În mare parte acest lucru se datorează fenomenului negativ, relativ nou pentru societatea noastră (care a luat amploare mai cu seamă la începutul anilor `90) cunoscut sub denumirea de “evaziune fiscală”.

Pentru contracararea acestui fenomen la 07 martie 1990 Consiliul de miniștri al R.S.S.Moldovenești a adoptat hotărîrea nr.68 despre crearea inspectoratelor fiscale de stat pe fiecare unitate administrativ-teritorială la nivel de raion și oraș.

Cu același scop s-au introdus modificările corespunzătoare în legislația penală. Realitatea demonstrează că necătînd la răspîndirea largă a încălcărilor legislației fiscale, aplicarea articolelor corespunzătoare ale legii penale este insuficientă.

Frauda fiscala - notiune , cauze si modalitati de reducere

Terminologiile folosite în diferitele țări precum cele anglo-saxone, unde frauda fiscală este denumită ”tax evasion”, iar evaziunea fiscală - ”tax evoidance”, nu fac decât sa adauge și mai multă confuzie dicuțiilor pe această temă, fiind adăugat aici faptul că aceeași termeni pot avea înțelesuri diferite la autori diferiți. De regulă, termenul de fraudă fiscală desemnează o infracțiune cu referire la legislația fiscală, în timp ce evaziunea fiscală face referire și la o utilizare abilă a posibilităților oferite de lege.

Evaziunea și frauda fiscală sunt întotdeauna avantajate, și chiar stimulate, în perioadele de timp în care se produc modificări sau completări la legislația fiscală, sau atunci când statul însuși promovează scutiri de la impozitare în ideea de a favoriza anumite categorii socio-profesionale, sau anumite domenii ale activității economice.

Evaziunea fiscală este caracterizată teoretic ca " Sustragere de la impunerea materiei impozabile" și ca încălcare a "egalității în fața impozitului și prin impozit"cu consecința financiară a micșorării veniturilor publice.

Evaziunea fiscală sancțională poate fi definită d in felul următor: acestea sunt faptele intenționate social periculoase, ilegale și penal condamnabile ale subiectului, care constau din disimularea materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Evaziunea fiscală ilegală sau frauda fiscala se concretizează sub multiple forme de manifestare, printre care amintim cîteva din ele:

- întocmirea de declarații false;

- întocmirea de documente de plăți fictive;

- alcătuirea de registre contabile ireale;

- nedeclararea materiei impozabile;

- declararea de venituri inferioare celor reale;

- executarea de registre de evidență duble, un exemplar real și altul fictiv;

- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unității a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;

- vînzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fără vînzare efectivă, care ascund operațiuni reale supuse impozitării;

- falsificarea bilanțului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenție între patron și contabilul șef, ei fiind de altfel, ținuți să răspundă solidar pentru fapta comisă.