In literatura economica se face diferenta intre conceptia economistilor teoreticieni si cea a economistilor practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde, in componenta sa, numai ceea ce, efectiv reprezinta cheltuiala masurabila, in bani, efectuata de catre agentul economic respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibililor, energiei, salariilor, transporturilor etc. pentru amortizarea cladirilor, utilajelor, instalatiilor, ca si pentru prevenirea sau inlaturarea poluarii mediului natural de viata etc. Din punct de vedere al economistilor practicieni, pe langa aceste elemente (care reprezinta costul contabil), in componenta costului se include si acea cheltuiala care nu presupune plata catre terti, cum este consumul de munca al proprietarului firmei, care indeplineste activitati de coordonare si conducere, considerat profit normal. In acest caz, costul de productie este mai mare decat costul contabil, incluzand in structura sa si ceea ce constituie profit normal.
Marimea costului de productie poate fi privita: pe unitatea de produs (de exemplu, o tona de aluminiu, o tona de grau sau de fructe, un metru cub de gaz metan, o masina unealta, un automobil etc.) pe intreaga productie pe care o realizeaza o firma sau alta. Desigur, in cazul productiei eterogene, se urmareste costul de productie si pe ansamblul acestei productii obtinute, ca expresie in bani a intregului efort depus pentru obtinerea ei.
Marimea costului pentru intreaga productie (C), dintr-un domeniu sau altul, este in dependenta de cantitatea de produse obtinute (Q) si de costul unitar (Cu). De aici rezulta ca C = f(Q, Cu). Marimea costului pe unitatea de produs se determina prin raportarea costului intregii productii la cantitatea totala de produse: Cu = C/Q. Marimea costului pe unitatea de produs este diferita, dupa cum urmeaza:
a) de la un produs la altul, in functie de specificul fiecaruia, de consumul de factori pe care il solicita.
b) la unul si acelasi produs, de la un producator la altul, ca urmare a inregistrarii diferite cu factori.
c) la unul si acelasi producator, de la o perioada la alta, in dependenta de modificarile in dotarea tehnica, in nivelul de calificare a lucratorilor, in organizare si conducere etc.
In conditiile economiei de piata, se folosesc mai multe categorii de costuri, in care se regasesc, intr-o forma sau alta, diferitele cheltuieli de productie. In acest sens, exista o tipologie a costurilor, in cadrul careia se includ mai multe tipuri de costuri.
Costul global cuprinde ansamblul costurilor corespunzatoare unui volum de productie dat. Ca elemente structurale, aici se disting costurile fixe, variabile si totale.
1. Costul fix desemneaza acele cheltuieli care, privite in totalitatea lor, sunt independente de volumul productiei (chirii, asigurari, dobanzi, amortizarea capitalului fix, cheltuieli de intretinere, salariile personalului administrativ etc.)
2. Costul variabil reprezinta acele cheltuieli care, la un nivel dat al productivitatii, se modifica proportional cu volumul productiei (materii prime, energie, apa, salariile muncitorilor etc.). Exista si unele cheltuieli variabile care nu se modifica strict proportional cu modificarea productiei (orele suplimentare sunt platite la cote superioare celor normale etc.).
Unele cheltuieli dintre acestea se schimba strict proportional cu productia (de exemplu, cheltuielile de materii prime, salariile directe etc.).
Astfel, presupunand ca cheltuielile cu materiile prime la un produs sunt de 1000 lei pe unitate, iar intreaga productie obtinuta este de 3000 de unitati, atunci totalul costului la materii prime va fi de 3000000 de lei; dublarea productiei la 6000 de unitati (considerand neschimbat pretul materiei prime si consumul pe unitatea de produs, va insemna
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
