Inflația în Zona non-euro

Zona non-euro este zona care cuprinde ţările ce nu au ca monedă naţională, moneda euro, fie că nu sunt apte, fie că nu au dorit acest lucru.Ţările din această zonă sunt : Bulgaria, Danemarca, Estonia ( care urmează să adopte aceasta moneda în ianuarie 2011), Ungaria, Polonia, Suedia, Marea Britanie, România, etc.

Pe parcursul lucrării am abordat inflaţia în Danemarca (care are ca monedă naţională coroana daneză) , Marea Britanie (a cărei monedă naţională este lira) şi comparaţia acestora cu una dintre cele mai mari puteri economice din lume,adică SUA.

Specialiştii în domeniu definesc inflaţia ca un dezechilibru economico-monetar, care se manifestă prin două tendinţe fundamentale:

-Creşterea generalizată a preţurilor;

-Deprecierea banilor.

„Inflaţia intervine în momentul în care cantitatea de monedă creşte , efectiv mai repede decât producţia.Cu cât creşterea cantităţii de monedă pe unitate de produs este mai rapidă, cu atât ritmul inflaţiei este mai ridicat.O inflaţie ridicată este întotdeauna, şi peste tot, un fenomen monetar” , susţine Milton Friedman.

Costin Kiriţescu spune că inflaţia apare atunci când “în circulaţie se află o masă de bani fără valoare proprie, excesivă comparativ cu nevoile circulaţiei, iar banii se depreciază în raport cu aurul şi cu celelalte mărfuri”

Orice inflaţie de durată este întotdeauna însoţită de o creştere a cantităţii de monedă pusă în circulaţie.Această creştere reprezintă cauza imediată a inflaţiei, iar creşterea preţurilor este efectul ei. Există o serie lungă de cauze ale apariţiei inflaţiei, precum inflaţia prin cerere, inflaţia prin costuri, inflaţia prin structuri, inflaţia importată, productivitatea scăzută.Mă voi opri câteva momente pe una din aceste cauze ale inflaţiei, şi anume, inflaţia importată, care poate sa apară când deprecierea unei monede naţionale face ca bunurile de import să fie mai greu de cumpărat, însă acest proces trebuie să fie de durată, nu de tipul unui şoc.

Potrivit unor opinii, această cauză era una plauzibilă doar în timpurile când pricipalele monede erau legate între ele prin etalonul-aur. Inflaţia era atunci un fenomen internaţional,ceea ce nu mai este valabil în zilele noastre, întrucât rata inflaţiei este foarte diferită de la o ţară la alta. Spre exemplu, în perioada anilor '70 Marea Britanie a cunoscut o inflaţie de 30% pe an, iar SUA, de aproximativ 10%. Se poate considera inflaţia ca fiind un fenomen mondial prin faptul că apare simultan în mai multe ţări; însă în vreme ce aceste fenomene trebuie şi pot fi controlate numai de către ţările în cauză, nu există alte cauze decât naţionale.

Inflaţia descurajează investiţiile pe termen lung necesare relansării economiei; stimulează, în schimb, plasamentele pe termen scurt, mai puţin afectate de deprecierile monetare. Întrucât rata inflaţiei variază puternic de la o ţară la alta, concurenţa este afectată, iar statele sunt nevoite să îşi asume povara acoperirii riscurilor de schimb ale exportatorilor sau importatorilor , în detrimentul comerţului internaţional, considerat altădată ca principal factor de expansiune economică.

Ţările din Uniunea Europeană care nu au o strategie clară de adoptare a euro sunt Marea Britanie, Danemarca şi Suedia.

Per total, statele Europei Centrale şi de Est ale Uniunii Europene non-euro au avut o rată de depreciere a ratei nominale efective de schimb de 0,2% între 2005 şi 2006. Pentru 2012, se aşteaptă ca PIB-ul acestei zonei să ajungă la o rată medie anuală de 4,2%, depăşind cu mult cei 1,8% creştere din zona euro pentru aceeaşi perioadă. Această creştere mare este propulsată de creşterea cererii interne cu 5,2%, medie anuală, în timp ce exportul net acţionează negativ cu 0,9 puncte procentuale asupra creşterii PIB.

Tot pentru 2012, consumul privat este proiectat să crească cu o medie de 4,2% pe an.

Principalele trenduri ale economiei mondialepentru anul 2012 sunt următoarele :

(%) * - media Zona euro Zona non-euro SUA

Productivitatea muncii (PIB/angajat)* 0,8 2,1 2,0

Rata dobânzii reale la echilibru 2,0 2,5 2,5

Inflaţia 1,8 1,7 2,0

Populaţia* 0,3 0,3 0,9

Statele din zona euro în comparaţie cu cele din zona non-euro au inflaţii mai reduse şi şi-au revenit mai rapid dupa criză. De asemenea comerţul a început să-şi revină mai devreme. Câteva dintre avantajele de care se bucură ţările din zona euro este protecţia împotriva crizelor cursurior de schimb , reducerea costurilor de trnzacţionare, creşterea investiţiilor străine directe, creşterea PIB/locuitor. Totuşi există şi dezavantaje, cum ar fi : costuri tehnice şi organizatorice legate de conversia în euro, costuro specifice sectorului bancar şi reducerea surselor de venit bancar, posibil o inflaţie mai mare pe termen lung.

EURO poate deveni una dintre cele mai importante valute de tranzacţie pe plan mondial, alături de dolar şi yen.