Inflația

Inflaţia este dezechilibrul de ansamblu al economiei care constă în apariţia sau creşterea discrepanţei dintre masa monetară şi oferta de bunuri faţă de situaţia existentă anterior.

Procesul poate fi sesizat prin două tendinţe majore strâns legate între ele: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Discrepanţa dintre masa monetară şi oferta de bunuri este considerată un exces de mijloace de plată sau de putere de cumpărare nominală faţă de cantitatea de bunuri oferite, sensibil mai mică. Asupra naturii şi cauzelor inflaţiei nu există un punct de vedere unitar, dar se sublinează întotdeauna, caracterul lor complex, multifactorial. Măsurarea inflaţiai ridică numeroase probleme. Adesea, mărimea inflaţiei este relevată prin indicele creşterii preţurilor şi indicele scăderii puterii de cumpărare a banilor. Ţinând seama de natura inflaţiei, mărimea sa poate fi cel mai bine redată prin decalajul, diferenţa sau ecartul dintre cererea agregată absolută nominală şi oferta agregată reală de bunuri care poate fi realizată în condiţiile date. Acest decalaj se determină absolute ca diferenţă între cele două mărimi, şi relativ ca raport. Dacă decalajul creşte, inflaţia se accelerează şi invers.

După amplitudinea, mărimea sau intensitatea sa, inflaţia este:

• Inflaţie târâtoare sau latentă - caracterizată printr-o creştere a preţurilor cu 3-5% anual;

• Inflaţie deschisă sau declarată - caracterizată prin creşterea preţurilor cu 6-10% anual;

• Inflaţie galopantă sau hiperinflaţie - caracterizată prin creşterea preţurilor cu peste 15% anual.

Inflaţia contemporană are trei caracteristici fundamentale:

1. este generală, afectează toate ţările, însă în proporţii diferite;

2. este determinată atât de cause interne, cât şi externe fiecărei ţări;

3. este durabilă, crescătoare sau descrescătoare .

Efectele inflaţiei sunt şi ele complexe, remarcându-se că intensitatea, formele şi evoluţia lor sunt diferite pe ţări şi perioade. Se remarcă mai întâi, ceşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. În proporţii moderate şi în anumite condiţii ele pot contribui la creşterea economică, la eliminarea unităţilor economice neperformante şi la transformarea lor, punând de accord capacităţiile de producţie cu nevoile de consum, reorientează resursele spre activităţiile cele mai valorizatorice.

Inflaţia care se caracterizează prin efecte predominante de acest gen este denumită adesea, inflaţie de creştere sau de prosperitate, dar aceeasta nu înseamnă că nu are şi efecte negative.

Inflaţia de creştere este opusă de regulă inflaţiei de penuire, ale cărei efecte sunt predominant negative, deşi nu pentru toţi membrii societăţii şi nu în aceeaşi măsură. Inflaţia de penuire este de mare intensitate, imposibil de controlat, determină dezorganizarea economiei, descurajează investiţiile, diminuează substanţial consumul celor cu venituri mici şi fixe, măreşte riscul în activitatea economică şi face să decadă societatea civilă în ansamblul ei. Ca dezechilibru macroeconomic, inflaţia a fost şi rămâne un process cu efecte preponderant negative pe termen lung în economia reală, indiferent de intensitatea sa la un moment dat.

INFLAŢIA ANTICIPATĂ este acel mod de receptare a sensului şi intensităţii inflaţiei într-un anume orizont de timp. În funcţie de inflaţia anticipată, agenţii economici pot să-şi adapteze comportamentele la starea, sensul şi ritmul procesului inflţionist în perspectivă şi să ia decizii privind afacerile lor în raport cu anticipările lor proprii, ca şi cu cele preconizate de factorii de decizie macroeconomică şi monetară. Ţinând seama de faptul că procesul inflaţionist presupune treceri succesive permanente de la inflaţie moderată la hiperinflaţie, de la deflaţie la inflaţie, de la inflaţie galopantă necontrolabilă la una lentă şi controlabilă, capacitatea unităţiilor de a-şi adapta deciziile la noile situaţii apărute sau aşteptete face parte din regulile generale de joc ale managementului în condiţii de inflaţie .

UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA