Impactul Turismului asupra Ecomomiei

Previzualizare referat:

Extras din referat:

INTRODUCERE

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător, aceasta reprezentând ”materia sa primă”, obiectul şi domeniul de desfaşurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale.

Turismul se desfaşoară în mediu şi prin mediu, calitatea acestuia putînd favoriza sau nega activitaţile turistice.

Relieful, padurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă şi arhitectură, aerul sau apele minerale, componente ale mediului ,se constituie şi ca resurse turistice ce favorizează desfăşurarea turismului de odihnă şi recreere, de tratament balnear ,de litoral sau cultural, drumeţii. Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi complexe şi, mai ales, nealterate, cu proprietăţi cât ,mai apropiate de cele primare, cu cât interesul lor turistic este mai mare ,iar activităţile pe care le generează sunt mai valoroase şi mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivaţii turistice.

Cu cât degradările produse acestuia ia o amploare mai mare , cu atât serviciile turistice sunt mai afectate.

Din punct de vedere economic ,neajunsurile semnalate, ca urmare a existenţei de resurse turistice , degradate se reflectă, în primul rând în imposibilitatea valorificării lor turistice ca surse de venituri, constituind, astfel o pierdere definitivă pentru economie.

Deosebirea de acestea, produsele turistice care includ resursele degradate îşi micşorează din valoare, consecinţele fiind directe, materializate în diminuarea cererii turistice şi implicit, utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice şi scăderea încasărilor provenite din comercializarea lor.

Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt, de asemenea, importante.Dacă se acceptă ca cele mai importante funcţii ale turismului modern sunt cele recreativ-recuperatitive şi instructiv-educative se întelege mai uşor raportul dintre turism şi mediul înconjurător. Afectarea, chiar şi mica măsură, a acestuia reduce posibilitatle de refacere a sănătăţii şi a forţelor umane, prin diminuarea calităţii factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna şi, recreerea ca şi a posibilitaţilor de satisfacere a necesitiiţilor de cultură şi educaţie a oamenilor.

Potenţialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existenţa şi dezvoltarea lui depind în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său, altfel spus, un "barometru" al calitiiţii acestuia: se practică intens acolo unde sunt întrunite condiţii bune sau se diminuează şi dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător ca, de exemplu, peisajul, aerul sau apa, se degradează. În acelaşi timp, prin "exigenţele" pe care le revendică, turismul poate fi o soluţie practică pentru păstrarea nealterată a mediului.

Turismul are si o profunda semnificatie socio-umana.; actioneaza, prin natura sa, atât asupra turistilor în mod direct, cât si asupra populatiei din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se rasfrâng si asupra calitatii mediului, a utilizarii timpului liber si nu în ultimul rând asupra legaturilor dintre natiuni.

Existenta a numerosi factori exogeni care contribuie la degradarea accentuata a mediului înconjurator impune cu maxima stringenta utilizarea rationala si eficienta a resurselor turistice.

TIPOLOGIA IMPACTURILOR TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI

1.1. Impactul macroeconomic al turismului

Cu toate ca are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are si o contributie aparte la realizarea valorii adaugate. Având ca specific consumul mare de munca vie, de inteligenta si creativitate, turismul participa la crearea valorii adaugate într-o masura mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antreneaza si stimuleaza productia din alte domenii. Studiile de specialitate au evidentiat faptul ca activitatea unor ramuri este determinata în mare parte de nevoile turismului.

Turismul reprezinta totodata un mijloc de diversificare a structurii economiei unei tari. Astfel, necesitatea de adaptare a activitatii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turistilor determina aparitia unor activitati specifice de agrement, transport pe cablu.

Pe lânga toate acestea, turismul reprezinta si o cale (în unele cazuri chiar singura) de valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse si în special a celor naturale: frumusetea peisajelor, calitatile curative ale apelor minerale sau termale, conditiile de clima.

In România, turismul contribuie cu 2-3% la realizarea PIB.

Pentru tara noastra – în etapa actuala, ca urmare a prezentei unor resurse turistice neexploatate si insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramura cu posibilitati însemnate de crestere si deci ramâne o sfera de activitate care poate absorbi o parte din forta de munca ramasa disponibila prin restructurarea economica.

1.2 Turismul si ocuparea fortei de munca

Turismul, prin faptul ca este un mare consumator de munca vie, joaca un important rol în economie. El creeaza noi locuri de munca, participând astfel la atragerea excedentului de forta de munca din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea somajului. Numarul mare al celor care lucreaza în domeniul turismului are ca explicatie faptul ca posibilitatile de mecanizare-automatizare a operatiunilor turistice sunt limitate.

Ramânând tot în sfera relatiei turism-forta de munca, trebuie amintit efectul indirect al cresterii numarului celor ocupati în acest sector. Studiile arata ca un loc de munca direct din turism poate crea 1-3 locuri de munca indirecte si induse.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Impactul Turismului asupra Ecomomiei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
3 037 cuvinte
Nr caractere:
18 505 caractere
Marime:
22.14KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Economie
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Sus!