Formele Integrării Economice

Introducere

În perioada de după al doilea Război Mondial, evoluţia economiei la nivel mondial a devenit un fenomen tot mai complex şi dinamic. Acest proces evolutiv avea la bază, în primul rând, obţinerea independenţei politice de către majoritatea statelor şi în al doilea rând, extinderea şi diversificarea raporturilor economice internaţionale. Expansiunea economică a fost determinată în special de cele mai dezvoltate state capitaliste, prin extinderea activităţilor din cadrul societăţilor transnaţionale în lumea întreagă, ceea ce a accentuat interdependenţele dintre economiile naţionale şi globalizarea pieţelor celor mai reprezentative produse şi servicii.

1. Integrarea economică

1.1. Conceptul de integrare economică

Termenul de integrare, în sens economic, a fost iniţial folosit pentru a descrie fuziunea unităţilor de desfacere şi de producţie prin încheierea unor acorduri între entităţi concurente, reprezentând integrarea orizontală. În ceea ce priveşte integrarea verticală, aceasta reflecta combinările privind relaţiile dintre furnizori şi clienţi.

Noţiunea de integrare economică a cuprins, de-a lungul timpului, termeni reprezentativi precum apropierea economică, cooperarea economică, unificare şi fuzionare economică.

La modul general, integrarea este definită ca fiind adaptarea reciprocă ale componentelor unui sistem, care îi permite acestuia să realizeze un echilibru. Potrivit lui Karl W. Deutsch, integrarea reprezintă obţinierea unui sentiment de comunitate în cadrul unui teritoriu specific şi a unor practici comune, care să garanteze pe termen lung stabilitate şi pace între ţările respective.

Integrarea economică este aşadar un proces complex, specific zilelor noastre, care presupune accentuarea interdependenţelor între economiile naţionale, fenomen condiţionat în mod deosebit de revoluţia tehnico-ştiinţifică. Bela Balassa defineşte integrarea ca fiind o serie de măsuri ce au ca scop suprimarea discriminărilor dintre entităţi economice localizate în diferite state participante, iar integrarea economică totală ar presupune constituirea unei autorităţi supranaţionale, statele membre fiind obligate să se supună deciziilor acesteia. Este necesar a se face o distincţie între aspectul cantitativ şi cel calitativ a integrării. Cel din urmă face referire la condiţiile de bază pentru realizarea integrării, la existenţa unui sistem economic cu o triplă comunitate a pieţelor, plăţilor şi preţurilor, iar din punct de vedere cantitativ, integrarea presupune îndeplinirea acestor condiţii la nivelul economiilor regionale.

Concluzionând, se poate afirma că integrarea economică se concretizează în realizarea unui spaţiu economic comun, în libera circulaţie a factorilor de producţie, consumarea eficientă şi în comun a resurselor, crearea unei unuiuni vamale şi alinierea politicilor economice, financiare, monetare şi sociale ale statelor participante.

1.2. Consecinţe ale integrării economice

Consecinţele integrării economice ca proces de înlăturare a obstacolelor economice dintre două sau mai multe state sunt atât pozitive cât şi negative.

Un prim efect pozitiv al integrării asupra statelor participante îl reprezintă creşterea eficienţei producţiei, determinată de liberalizarea pieţelor şi de creşterea competitivităţii între entităţile economice. De asemenea, creşterea producţiei are la bază dezvoltarea pieţei interne şi scăderea costurilor îm urma alinierii politicilor fiscale şi monetare. Întrucât eforturile pentru o mai bună fructificare a forţei de muncă, o inflaţie redusă, nivele mai înalte a creşterii economice se realizează în comun, se reduc substanţial costurile pentru realizarea acestor obiective. Are loc o îmbunătăţire a condiţiilor de realizare a importurilor şi exporturilor prin prisma faptului că negocierile se fac la un nivel superior, astfel importurile devin mai ieftine şi cresc preţurile la export.