Filiera plantelor oleaginoase

Introducere

Ritmul actual de creştere a populaţiei şi deficitul existent sub aspectul mijloacelor de trai necesare pentru hrana oamenilor, impun găsirea unor căi de sporire a productiei agricole, prin care să se poată satisface cerinţele mereu crescânde de alimente.

În ţara noastra agricultura reprezintă una dintre ramurile de bază ale economiei naţionale având un rol deosebit de important pentru progresul general al ţării.

Cunoştinţele stiinţifice din ultimele decenii despre cultura plantelor agricole, impun efectuarea unui control permanent al stării de aprovizionare a solurilor cu elemente nutritive, pentru obţinerea unor producţii constante şi de înalt randament.

Pe lângă cereale, în asigurarea necesarului variat de produse de provenienţă agricolă, o însemnătate deosebită o au plantele oleaginoase, dintre care pentru ţara noastră floarea-soarelui prezintă o deosebită importanţă.

Pe plan mondial floarea-soarelui se cultivă pe toate continetele, în 64 de ţări ocupând locul al III-lea între plantele oleaginoase.

În ţara noastră floarea-soarelui, în ultimii zece ani a ocupat o suprafaţă din ce în ce mai mare în partea de sud, datorită condiţiilor termice si de sol favorabile pentru realizarea unor producţii bune la unitatea de suprafaţă.

Capitolul 1. Locul si importanta plantelor oleaginoase in agricultura

1.1. Producerea plantelor oleaginoase în lume şi în Europa

Plantele oleaginoase prezintă importanţa şi din punct de vedere agrotehnic. Cele care se recoltează devreme (inul pentru ulei, cruciferele timpurii), sunt foarte bune premergătoare pentru cerealele de toamnă. Plantele oleaginoase prăşitoare, bine întreţinute, contribuie la combaterea buruienilor în cadrul rotaţiilor.

Suprafeţe mai mari, pe plan mondial, se cultivă cu soia, floarea-soarelui, arahide, bumbac şi rapiţa, ele fiind principalele plante producătoare de ulei comestibil (alimentar), iar inul ulei şi ricinul pentru ulei industrial.

În ultimele trei decenii, producţia mondială de ulei vegetal (comestibil industrial) a crescut mult, ajungând de la circa 18 milioane tone în 1960 la circa 58 milioane tone în 1990, ritmul creşterii menţinându-se ridicat şi în continuare. Cele mai mari ritmuri de creştere s-au realizat la producţia de ulei de floarea-soarelui şi rapiţă.

Ritmul ridicat de creştere a producţiei mondiale de uleiuri vegetale se datoreşte în principal creşterii producţiei de uleiuri comestibile, cele industrial menţinându-se la acelaşi nivel lin ultimii ani.

În producţia mondială de ulei vegetal, pe primul loc se situează soia (circa 15 milioane tone anual), apoi floarea soarelui (peste 7 milioane tone anual), rapiţă (peste 6 milioane tone), arahidele (peste 5 milioane tone), bumbacul (circa 4 milioane tone). Alte uleiuri alimentare sunt cele de măslin (peste 2 milioane tone), susan (circa un milion tone), şofrănel (0,5 milioane tone).

Creşterea substanţial a producţiei de uleiuri vegetale comestibile se datoreşte extinderii soiei în SUA, folosită şi că furaj proteic, a florii-soarelui în Europa şi SUA , datorită calităţii culinare superioare a uleiului şi a rapiţei în condiţii mai vitrege (Canada, India).

Pe plan mondial există o tendinţă de creştere a ponderii uleiurilor vegetale în bilanţul lipidic din alimentaţia oamenilor. Sunt doar câteva grupuri umane (eschimoşii din Arctică, pastorii din Savană Africană, etc.), care nu cultivă plante şi consumă aproape numai grăsimi animale.

Se consideră că ritmul anual de creştere a producţiei mondiale de uleiuri vegetale comestibile nu este suficient pentru a satisface creşterea cererii pe plan mondial, pentru unele ţări putându-se vorbi chiar de o penurie.

Tabel 1. Suprafaţa cultivate cu plante oleaginoase pe glob

Planta Suprafaţa cultivate (mii ha) Observaţii

1979-1981 2002

Soia 50.543 63.433 Ulei comestibil

Bumbac 34.371 33.545 Ulei comestibil

Floarea-soarelui 12.355 21.368 Ulei comestibil

Arahide 18.678 22.406 Ulei comestibil

Rapiţă 11.632 21.868 Ulei comestibil

În pentru ulei 5.501 3.042 Ulei comestibil

Sursa:www.eurostar.com

Floarea-soarelui deţine locul al doilea în producţia mondială de ulei, după soia şi înaintea arahidelor, bumbacului, rapiţei, etc. Din totalul exportului mondial de seminţe de floarea-soarelui cea mai mare pondere revine Statelor Unite, iar că mare importatoare este Germania. Din totalul exportului de ulei de floarea-soarelui o mare pondere deţin Argentina şi S.U.A.

Rapiţă este plantă oleaginoasă a Europei Central vestice (Germania, Polonia, Franţa, Suedia), Canadei, Indiei, Chinei, Japoniei, Rusiei, etc. Aceste ţări îşi asigură în mare parte necesarul de ulei alimentar din seminţele de rapiţă.

Inul este cunoscut de foarte mult timp, întâi că formă sălbatică, apoi cultivate, atât pentru tulpinele din care se obţin fibre, cât şi pentru seminţele sale bogate în ulei. În Egipt, inul s-a cultivat cu 4000 ani i.e.n., iar în Orientul Mijlociu din epocă pre babiloniana.

O soluţie importanţă în rentabilizarea culturii inului este reconsiderarea producţiei aşa-zise “secundare” , obţinerea de tulpini pentru fibră în cazul culturii inului pentru ulei şi valorificarea seminţelor în cazul culturii inului pentru fibră. Această tendinţă este promovată pentru creşterea eficienţei culturii inului. În acest sens, s-au realizat perfecţionări în tehnologia lui de cultură, inclusive a recoltatului în numeroase ţări, că S.U.A., Canada, Franţa, Belgia, etc.

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

ION IONESCU DE LA BRAD , IASI