Elemente Teoretice Privind Investițiile Străine Directe

INTRODUCERE

Investiţiile străine directe constituie “pachetul” cel mai complet de activităţi economice - operaţiuni financiare, organizare industrială, transfer de tehnologie, management şi pregătire a resurselor umane etc. - cu deschidere internaţională, care au dominat şi au influenţat în ultimul timp structura economiei mondiale.

În lucrare sunt prezentate pe scurt investiţiile străine directe din punct de vedere conceptual, fiind surprinse motivaţiile investiţiilor străine directe, abordarea teoriilor în materie permiţând aşezarea corectă a centrului de greutate al deciziei investiţionale în cadrul raportului firmă investitoare – economie-gazdă. Problematica efectelor acestor fluxuri în economiile-gazdă, în special asupra economiilor în tranziţie, se dovedeşte a fi complexă şi interpretabilă.

1. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE

1.1 Conceptul de investiţie străină directă

Investiţiile străine reprezintă factorul activ al dezvoltării şi adaptării economiei la cerinţele pieţei, ale competitivităţii, iar ţărilor aflate în tranziţie, le condiţionează realizarea programului de restructurare propus de reforma clasică, deoarece atunci când acestea nu pot finanţa investiţiile prin eforturi proprii, ele pot fi sprijinite de economii străine. Astfel, dacă într-o ţară nivelul cererii de investiţii excede economiile interne, economiile din alte ţări pot fi transferate pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare.

Investiţiile străine se definesc ca „acea componentă a fluxurilor internaţionale care reflectă scopul unei entităţi, persoană fizică sau juridică, rezidente într-o ţară de a obţine un interes, pe termen scurt sau lung, într-o companie rezidentă în altă ţară” (Iacovoiu, 2009) .

Drept urmare „investiţia internaţională presupune existenţa a cel puţin doi agenţi economici, agentul economic emitent şi agentul economic receptor, situaţi în spaţii naţionale diferite” (Horobeţ, 2005) . În funcţie de raportul ce se stabileşte între emitent şi receptor există două tipuri de investiţii internaţionale – directe şi de portofoliu.

Încadrarea investiţiilor internaţionale în una dintre cele două categorii se bazează pe o serie de elemente care le diferenţiază. „Investiţiile internaţionale de portofoliu (ISP) presupun achiziţionarea de pe o piaţă financiară a unor valori mobiliare străine (acţiuni, obligaţiuni). Ele permit participarea la luarea deciziilor, dar nu şi dreptul de control” (Moise, 2005). Spre deosebire de ISP, investiţia străină directă (ISD) implică, conform Fondului Monetar Internaţional (FMI), o relaţie pe termen lung şi care reflectă un interes durabil al unei entităţi rezidente în ţara de origine – investitor direct – faţă de o entitate rezidentă într-o altă ţară. În restul cazurilor, când investiţia nu presupune stabilirea unu asemenea raport, este vorba despre o ISP, care reprezintă întotdeauna un plasament financiar, de regulă pe termen scurt. ISD-urile sunt din acest punct de vedere mult mai stabile decât ISP-urile, al căror scop îl reprezintă profitul imediat.

„În prezent investiţiile străine directe au devenit cea mai importantă sursă de finanţare extrenă pentru toate ţările lumii indiferent de nivelul lor de dezvoltare. Acest gen de investiţii s-au dovedit a fi o sursă de finanţare mult mai stabilă şi mai utilizată decât investiţiile de portofoliu pentru că sunt mult mai puţin afectate de crizele financiare” (Moise, 2005).

Conform FMI, pragul dintre investiţia străină directă şi investiţia de portofoliu este de 10%, orice participare de capital care depăşeşte acest prag fiind considerată drept ISD, dar nu totate statele ţin cont de acest prag. De exemplu în Franţa procentul este de 20%, iar în Germania de 25%.

Conform Băncii Naţionale a Românei (BNR), „investiţia străină directă este o relaţie investiţională de durată, între o entitate rezidentă şi o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influenţe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Sunt considerate investiţii străine directe: capitalul social vărsat şi rezervele ce revin unui investitor nerezident care deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor şi întreprinderea în care a investit, precum şi profitul reinvestit de către acesta” .