Cum afectează globalizarea statul-națiune

Introducere

Globalizarea în societatea contemporană include elemente comune cu formele de organizare statală anterioare, clasice, însă se distinge de acestea prin trăsături organizaţionale unice şi prin faptul că globalizarea crează o lume în care relaţiile dintre oameni se întind pe arii extrem de largi, sunt mult mai intense, mai rapide şi influenţează toate aspectele vieţii sociale. Rezultatul acestor legături a condus la naşterea unei economii globale, economie în care schimburile pe pieţele financiare se desfăşoară non-stop, corporaţiile multinaţionale au puteri sporite faţa de statele individuale, lumea este guvernată de legislaţii internaţionale iar problemele omenirii depăşesc graniţele naţionale şi devin globale: Înclazirea globală, situaţia stratului de ozon, virusul HIV, terorismul, volatilitatea pieţelor, spălări de bani, comerţul de droguri şi altele.

În rândul teoreticienilor socio-politici actuali s-au format mai multe viziuni asupra globalizării şi asupra influenţei acesteia în ceea ce priveşte existenţa statului naţional. Mulţi dintre teoreticieni afirma în mod entuziast că în prezent se formează un nou tip de societate, cea globală. Pe de altă parte însă, alţi cercetători consideră că statul naţiune nu va dispărea niciodată tocmai din cauza faptului că oamenii vor avea mereu nevoie de o identitate proprie şi de un grup mai restrâns cu care să se asocieze.

Globalizarea

Globalizarea este legatura dintre partile diferite ale lumii. Ea rezulta din expansiunea unei culturi, a unei economii si a unei politici internationale. Prin faptul ca oamenii, ideile, informatiile si marfurile se circula liber in toata lumea, experienta persoanelor de pe glob devine similara.

Globalizarea cunoaste o istorie lunga. Cultura Greciei Antice, de exemplu, a fost raspandita pe o arie extinsa care cuprindea sud-vest-ul Asiei, Africa de Nord si Europa de Sud. Globalizarea culturii grecesti a atins apogeu in timpul lui Alexandru cel Mare. De fapt exista orase denumite dupa marele cuceritor in Iraq (Iskandariya), Egipt (Alexandria) si Turcia (Alexandria Troas).

Un alt exemplu istoric de globalizare este Drumul Matasii, o ruta comerciala care lega China si Mare Mediterana si de-a lungul careia se promova schimbul de idei si cunostinte care insoteau in mod permanent comertul cu diferite bunuri si alimente cum sunt matasea, condimentele orientale, portelanul si alte comori din est.

Cand europenii au inceput sa puna bazele imperiilor lor coloniale, globalizarea s-a raspandit si mai mult. Multi dintre exploratorii europeni timpurii s-au dovedit a fii nerabdatori in a promova valorile si religia crestina in regiunile vizitate. Globalizarea crestinismului s-a raspandit, de exemplu, din Europa in America Latina prin intermediul misionarilor crestini trimisi sa lucreze cu populatiile locale.

Ritmul globalizarii s-a accelerat in secolul al XIX –lea odata cu revolutia industriala. In aceasta perioada morile mecanice si fabricile au devenit foarte comune in tarile mai dezvoltate iar multe companii foloseau materiale prime din regiuni indepartate. Deasemenea bunurile rezultate erau comercializate si in alte state.

Globalizarea s-a accentuat dramatic in secolul al XX-lea odata cu dezvoltarea transportului aerian, a expansiunii comertului liber si a dezvoltarii erei informatiei. Mii de km de fibra optica conecteaza astazi continentele si permit oamenilor din toate partile globului sa comunice instant prin intermediul World Wide Web.

Mijoacele moderne de comunicare au jucat si continua sa joace un rol principal in globalizare si mai ales in aspectul cultural al globalizarii. Prin intermediul internetului stirile si informatiile pot fi acceste de catre oricine si de oriunde.

Ca urmare a raspandirii din ce in ce mai pregnanta a acestor legaturi dintre state globalizarea este o notiune acceptata astazi de intreaga doctrina in ciuda faptului ca multi autori o inteleg in grade diferite astfel conturandu-se mai multe viziuni care incep de la globalisti entuziasti la sceptici. Asadar globalizarea este un proces, sau un set de procese, care întruchipează o transformare în organizarea spaţială a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale – analizate în termenii extensiunii, intensităţii, velocităţii şi impactului lor – generând fluxuri şi reţele transcontinentale sau inter-regionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii.

Globalizarea are un caracter universal în sensul că a ajuns să afecteze structura tuturor componentelor sistemului social global – subsistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc. Din această perspectivă putem vorbi şi de o specializare a globalizării, adică de globalizare politică, militară, socială, financiară, tehnologică, ecologică şi, nu în ultimul rând, economică. Deasemenea globalizarea are viteze diferite, în funcţie de specificul domeniului şi de mărimea spaţiului în care acţionează.

Evoluţia procesului de globalizare, a determinat dezbateri care au dat naştere la trei şcoli de interpretare a rolului şi a locului statului în ansamblul vieţii globale.

Teza hiperglobalistă (Kenichi Ohmae, Martin Albrow, Walter Wriston) înţelege globalizarea şi o analizează din perspectivă economică. Aceasta viziune considera ca fiind primordiala piaţa globală unică în care competiţia globală este principiul coordonator. Reţelele de producţie, comerţ şi finanţe cunosc o evoluţie superioară internaţionalizării, în sensul că ele devin transnaţionale – adică au capacitatea de a străpunge graniţe naţionale, incluzând teritorii şi economii naţionale, trecând astfel peste voinţa guvernelor naţionale. Acestea nu pot să facă altceva decât să devină simple structuri intermediare între mecanismele de funcţionare şi de guvernare locală, regională şi globală.