Comisia Europeană

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Introducere 2
Componența Comisiei Europene 5
Organizarea Comisiei Europene 7
Atribuțiile Comisiei Europene 8
Competența Comisiei Europene 10
Concluzii 11

Extras din referat:

Introducere

“Activitatea Comunitatilor și Uniunii Europene se deruleaza prin mijlocirea unui sistem instituţional comunitar, acestea fiind expresia puterii Comunităţilor organizata pe trepte ierarhice, dar în acelaşi timp şi cadrul prin intermediul căruia se asigură poparele europene posibilitatea de a participa în mod organizat la conducerea destinelor lor.

Instituţiile comunitare deşi sunt alcătuite, la un anumit nivel, din reprezentanţi ai statelor membre, au o independenţa totală în raport cu acestea și cu instituţiile lor naţionale. Chiar dacă între instituțiile comunitare şi cele naționale există unele asemănări, totuși ca o apreciere generală trebuie să constatam că sunt preponderente deosebirile, acestea fiind date de originea şi specificul multinaţional al primelor, comparativ cu tradiţiile istorico-naţionale în care s-au construit secundele, precum și de structura și modul lor aparte de funcţionare.”

La începuturi fiecare Comunitate a avut instituţiile sale proprii, treptat, în timp a aparut nevoia de unificare. În anul 1965 la Bruxelles s-a semnat Tratatul conform căruia pentru toate cele trei Comunitatati să funcţioneze câte o singura instituţie. Mai târziua au aparut noi instituţii şi organisme comunitare şi s-a acţionat şi în reorganizarea celor deja existente.

Aşadar la nivelul Uniunii Europene exista mai multe instituţii prin intermediul cărora obiectivele stabilite în tratate sunt duse la indeplinire. Aceste instituţii sunt de două categorii: Instituţii Europene propriu-zise şi alte instituții (agenţii, oficii etc.).

“În prezent potrivit dispozițiilor Tratatelor institutive și celui de la Maastricht, sistemul instituțional comunitar este alcătuit din următoarele instituții: Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Curtea de conturi, alături de care întâlnim și alte organisme comuntare: Banca Centrală Europeană, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Europeană de Investiții, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor. LA acestea se adauga Consiliul European, care este singura instituție specifică Uniunii Europene, modul său de organizare și de funcționare, după cum vom vedea din cele ce urmează, fiind reglementat doar în cuprinsul Tratatului privind Uniunea Europeană, cu modificările aduse prin Tratatul de la Amsterdam. ”

Comisia Europeană este o instituție a Uniunii Europene ca Organ executiv. “Acestă instituție, denumită în Tratatele comunitare ‘COMISIA’ , iar potrivit deciziei Consiliului din anul 1993 ‘COMISIA EUROPEANA’ , s-a născut o dată cu începuturile construcției Europene, sub forma unei înalte Autorități, înființată prin Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și a două comisii organizate prin Tratatele instituind Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, care în anul 1967, prin Tratatul de fuziune de la Burxelles, au fost reorganizate într-o singură instituție.

Dacă pentru Consiliu particularitatea constă în faptul căel este principala instituție comunitară cu funcții legislative, Comisia este organul executive, ei revenindu-I în principal rolul de a asigura punerea în executare a politicilor comunitare. Alături de acestă trăsătura definitorie, care fixează locul Comisiei în ansamblul mencanismelor comunitare, în cazul acestei instituții reținem următorul specific:

-în cadrul trunghiului instituțional (Consiliu, Comisie, Parlament European) Comisia reprezintă interesul general al Comunităților, cu precizrea că ea nu ignoră interesele statelor member, în cadrul procesului decizional Directoratele sale solicitând opiniile unor experți ai atatelor comunitare, grupați în comitete naționale de experți, în acest fel amortizându-se interesul comunitar cu cel național;

-este o instituție supranațională, întrucât este compunsă din reprezentați ai statelor member, candidaturile fiind propuse de către guvernele acestora;

-deși este o instituție supranațională, membrii Comisiei își exercită atribuțiile numai în interesul Comunităților, beneficiind de o deplină independență, materializată în faptul cănu pot primi dispozitie din partea statelor ai căror reprezentanți sunt;

- activitatea Comisiei are un character permanent;

-deține monopolul de inițiativă legislativă;

-asigură punerea în executare și supraveghează respectarea dispozițiilor tratatelor comunitare și a restului actelor normative emise în vederea punerii lor în executare, de către statele member și celelalte instituții comunitare;

-răspunderea membrilor Comisiei pentru actele emise de către instituție este colegială.

Modul de organizare și de funcționare al Comisiei este stabilit în cadrul oferit de dispozițiile art. 155-163 din Tratatul instuind Comunitatea Europeană, astfel cum au fost ele modificate prin Tratatul privind Uniunea Europeană (art. G pct. 48) și Tratatul de la Amsterdam (art.2 pct. 40 și 41).

Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar o parte din serviciile sale auxiliare funcționează în Luxemburg. ”

Conform dispozitiei art. 211 pp din Tratatul CE și art. 124 pp EURATOM Comisia este un organ comunitar. În viitoarea Constituție Europeană cadrul legal al Comisiei este reglementat de art. 25, III-250 din proiectul de constituție. Comisia nu a avut până acum mari competențe în domeniul Colaborării polițienești și justițiare în domeniul penal, precum și în cel al Politicii externe și de securitate comune a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea și al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituție elaborată de Conventul European, cu condiția ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de state membre și deci să intre în vigoare.

Observații:

UNIVERSITATEA TRANSILVANI DIN BRAŞOV

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Comisia Europeana.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 438 cuvinte
Nr caractere:
19 416 caractere
Marime:
23.41KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Economie
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Sus!