1. d. Limitarile voluntare la export (autolimitarile) sunt intelegeri valutare oficiale sau neoficiale care intervin intre state si prin care tarile exportatoare, fie la cerere, fie chiar la presiunea tarilor importatoare, se obliga sa reduca exporturile, pentru un produs sau pentru o grupa de produse, pana la un anumit nivel, pentru o perioada de timp determinata. Acestea sunt limitari ale exporturilor acceptate chiar de tara exportatoare sub amenintarea ca, in caz contrar, tarile importatoare vor aplica, ele insele, masuri mult mai restrictive la import si pentru o perioada de timp mai indelungata.
Pentru ca aceste masuri de politica comerciala sa aiba efecte, conditia este ca tara sau tarile importatoare sa detina o pozitie importanta pe piata de desfacere pentru tarile exportatoare la produsele pentru care se cere restrangerea voluntara a exporturilor.
Practica din ultimile decenii a aratat ca folosirea acordurilor de limitare generala a exporturilor a fost justificata ca fiind o masura temporara, care avea scopul sa permita tarilor importatoare sa-si modernizeze industriile care urmareau sa devina competitive in raport cu concurenta. Dar, pentru ca aceste acorduri s-au permanentizat, ele au inceput chiar sa apere industriile necompetitive ale statelor importatoare si, astfel, au generat efecte negative.
1. e. Constiente de aceasta, tarile participante la schimburile comerciale au introdus Acordurile privind comercializarea ordonata a produselor, care sunt, de fapt, intelegeri bilaterale si multilaterale care intervin intre state si care vizeaza limitarea, negociata si controlata, a comertului international cu anumite produse sau grupe de produse.
Aceste acorduri implica, pe langa autolimitarea la export, si anumite prevederi referitoare la limitele de pret si la clauzele de salvgardare, pe care pot sa le invoce tarile importatoare atunci cand considera ca interesele lor comerciale sunt afectate. Si acest tip de acorduri este de data relativ mai recenta in practica relatiilor economice internationale.
Exemplu: Aranjamentul privind comertul international cu produsele textile - Acordul multifibre - negociat in 1973, prelungit in mai multe randuri. Acest acord scotea de sub incidenta GATT comertul cu produse textile. El a expirat la runda Uruguay - ultima runda GATT.
Analistii au apreciat ca extinderea acestui tip de acorduri la un numar mare de produse manufacturate, ar duce la asa-numitul comert liber organizat, care presupune negocierea, intr-un cadru global, de acorduri sectoriale privind impartirea pietelor de desfacere intre tarile dezvoltate, si care presupune limitarea convenita a importurilor pentru marfurile respective pana la anumite niveluri.
Acest gen de comert afecteaza, in primul rand, tarile in curs de dezvoltare. La inceputul anilor 1990 se inventariasera aproximativ 300 de astfel de acorduri (90 dintre ele negociate de SUA, 80 de catre UE, iar restul de catre alte tari ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
