Banii și funcțiile lor

1.

Istoria banilor

Se poate spune că banii sunt rezultatul evoluției mijloacelor de plată care stau la baza economiei. Cu mii de ani în urmă, oamenii au înțeles că schimburile de produse le pot îmbunătăți nivelul de trai. Observând că deținerea unui instrument rudimentar creștea rata de succes a procurării hranei, strămoșii noștri au început să producă și să diversifice respectivele instrumente.

Astfel, vorbim de una dintre primele diviziuni ale muncii, care a determinat atât o creștere a numărului de unelte și arme, cât și a cantităților de hrană. Consecință a abundenței unor produse, apar primele schimburi.

Inițial, se schimbau propriile produse cu alte produse necesare, dar lipsa de eficiență practică a acestui tip de schimb a dus la căutarea și găsirea unui mijloc de schimb alternativ.

Așa au apărut noțiunea de valoare a bunurilor tranzacționate și banii, care de-a lungul timpului au cunoscut mai multe forme:

-

banii ca marfă;

-

banii metalici;

-

banii de hârtie;

-

banii scripturali.

Mărfurile folosite ca bani (banii-marfă) trebuiau să fie, în general, ușor de transportat și de divizat în mai multe părți. Inițial, au fost utilizate ca mijloc de schimb scoici, dinți de animale și alte mărfuri asemănătoare. Ulterior, s-a trecut la utilizarea unor produse cu valoare intrinsecă, cum ar fi fierul, cuprul, aurul și argintul, însă utilizarea metalelor nu a însemnat dispariția altor metode de plată (cum ar fi folosirea substanțelor chimice naturale, cerealelor, animalelor, sclavilor, etc.), care au dăinuit mai multe secole.

Banii metalici au apărut mai întâi ca monedă cântărită, care a fost urmată de moneda numărată. În jurul anului 650 î.e.n., în Lidia, au apărut primele monede bătute, iar acestea s-au răspândit cu repeziciune.

Banii de hârtie au fost emiși pentru prima dată în China, în jurul anului 960, dar vor fi adoptați mult mai târziu în Europa, în jurul anului 1640. Au cunoscut mai multe forme: bilete reprezentative, bilete convertibile, bilete neconvertibile și biletele contemporane.

Banii scripturali nu există fizic. Existența lor este electronică și se află în conturile băncilor.

Funcțiile banilor

Încercările de a defini banii au dat naștere la numeroase dezbateri și nu s-au soldat cu un acord. Una dintre definiții este aceea conform căreia banii sunt „o denumire generică pentru toate tipurile de monede și bancnote”1, însă nu trebuie să uităm complexitatea termenilor monedă și bancnotă.

Moneda poate fi definită prin intermediul funcțiilor sale, a structurii masei monetare aflate pe piață, al trăsăturilor la un moment dat sau a lichidității, în timp ce bancnota reprezintă un bilet de bancă, deci orice hârtie de valoare emisă de instituțiile bancare.

Revenind la bani, termen mai vechi și mai cuprinzător, putem spune că aceștia îndeplinesc anumite funcții. Conform abordării clasice, funcțiile banilor (sau ale monedei, în sens larg) sunt următoarele:

- de mijloc de schimb;

- de măsură a valorii;

- de prezervare a valorii.

Funcția de mijloc de schimb facilitează tranzacțiile, întrucât banii sunt acceptați în schimbul oricărui tip de produs sau serviciu și separă temporal vânzarea de cumpărare.

Funcția de măsură a valorii este caracterizată prin exprimarea valorii bunurilor în aceeași unitate de măsură și permite efectuarea comparațiilor pe baza prețurilor.

Funcția de prezervare a valorii se referă la lipsa existenței unui termen de valabilitate a banilor și la încercarea de conservare a valorii sale în timp. În acest fel, se pot face economii în prezent pentru a servi în viitor.

În funcție de abordare, au fost tratate separat unele funcții desprinse din cele de bază, precum funcția de etalon al plăților viitoare și funcția de unitate de cont. Din același motiv, pot fi identificate diverse clasificări ale funcțiilor banilor: în spațiu și în timp, de bază și derivate, principale și secundare, concrete și abstracte.

Satisfacerea funcțiilor principale explică motivele pentru care există cererea și oferta de monedă. Și în privința cererii și ofertei există mai multe abordări, iar potrivit economistului J.M. Keynes, motivele sunt trei: tranzacțional (necesitatea de a plăti produsele și serviciile achiziționate), al precauțiilor (necesitatea de a deține economii pentru a face față unor situații neprevăzute) și speculativ (operațiuni speculative în vederea obținerii de câștiguri).