Poluarea apei în București

APA.... SURSĂ A VIEŢI

« Cineva a-nveninat fântânile omului.

Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mâinile

în apele lor. Şi-acuma strig :

O, nu mai sunt vrednic

să trăiesc printre pomi şi printre pietre. »

LUCIAN BLAGA

INTRODUCERE

“Apa” este una dintre cele mai pretioase resurse ale planetei noastre, leagan a tot ceea ce este viu.

Apa este mai preţioasă decât petrolul şi mai necesară decât grâul sau orezul. Apa este în acelaşi timp viaţa şi calitatea vieţii. Prezenţa apei este condiţia indispensabilă a vieţii, iar pentru societatea omenească ea reprezintă acea resursă naturală fundamentală de care depinde orice domeniu al activităţii economice.

Aproape oricine ştie că circa trei pătrimi – mai exact 78%, inclusiv 4% gheţari - din suprafaţa globului pământesc este ocupată de apă, dar câţi ştiu că peste două treimi din populaţia planetei suferă din “lipsă de apă”.

Ĵn jur de 97% din volumul total al apei de pe planeta noastră se află în oceane – deci sărată.

Apa, această resursă cheie în viaţa zilnică,în agricultură şi industrie, se află în balanţă critică în multe regiuni ale lumii. Adevărata importanţă a apei nu este remarcată decât atunci când aceasta nu poate fi folosită sau se împuţinează brusc.

Apa este generatoare de dezastre nu numai atunci când devine impură şi provoacă îmbolnăviri şi chiar decese în masă, ci şi atunci când se află în surplus datoriă unor fenomene naturale ce nu pot fi controlate încă.

“Apa pură” în cadrul natural nu înseamnă o apă chimic pură ci apa care îşi menţine însuşirile ei iniţiale. Apele naturale sunt, de fapt, soluţii de săruri şi gaze, populate de numeroase organisme vizibile şi invizibile. Sărurile din apele dulci potabile sunt necesare organismului uman. Bicarbonaţii de calciu dau gust apei şi implicit pâinii, lipsa iodului are ca urmare guşa endemică, lipsa fluorului favorizează cariile dentare.

Poluarea apei nu înseamnă afectarea “apei pure”, care, în cadrul natural nu există de fapt, ci introducerea sau prezenţa în apă a oricărei substanţe susceptibile să-i altereze calitatea – atât în ceea ce priveşte folosinţele alimentare, menajere sau economice, cât şi în privinţa florei şi faunei. Modificările sunt de ordin fizic, chimic, biologic sau chiar bacteorologic.

Dezvoltarea civilizaţiei moderne a antrenat o poluare crescândă a apei – fenomen care poate atinge chiar şi pânza freatică – datorată celor mai diverse substanţe, provenind din efluenţi industriali şi urbani, din substanţe folosite pentru chimizarea agriculturii, din zootehnie. Cosecinţele tuturor acestor deversări sunt multiple: gustul, mirosul, aspecutl apelor din distribuţie sunt degradate, la fel ca şi calităţile lor sanitare. Consumarea apei impurificate antrenează turburări digestive, hepatice sau de altă natură, poate avea efecte cancerigene. Unele toxine se concentreză în produsele alimentare.

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru acoperirea nevoilor directe ale populatiei sunt necesare minimum 100 l de apa pe zi pentru fiecare locuitor.

Statisticile OMS arata cresterea incontinua a necesitatilor de apa, fapt ce duce la resimtirea acuta a lipsei de apa de catre zone intregi ale pamintului.

Apele utilizate de om indiferent pentru care scopuri se incarca cu diferite elemente chimice si fizice sau biologice care modifica compozitia naturala a apei in asa masura incit aceasta nu poate fi folosita decit in scopuri industriale. Fenomenul respectiv este numit poluare, si favorizeaza nemijlocit lipsa de apa potabila a omenirii.

Maladiile cauzate de consumul de apa decimeaza anual circa 15 milioane de copii sub 5 ani, iar jumatate din paturile de spital de pe planeta in 1980 erau ocupate de bolnavii suferind de boli provocate de apa.

Apa dulce disponibila sufera an de an procese de pierdere a calitatilor naturale prin intense procese de poluare.

Există o poluare naturală a apelor de suprafaţă, datorată reziduurilor animale şi vegetale. Dacă acestea nu sunt într-o cantitate mare se degradează prin exerciţiul funcţiunilor vitale ale microorganismelor sau a organismelor superioare. Acest proces are loc şi în cazul unor poluanţi artificiali, graţie capacităţii de autoepurare a apelor de suprafaţă, respectiv însuşiri de care dispune un râu sau o parte a lui, ori un lac, de a absorbi fără a suferi daune o anumită încărcătură de poluanţi şi de asigura distrugerea sau mineralizarea elementelor poluante.