În funcţie de locul de aplicare tehnologiile de depoluare se clasifica în :
a) tehnologii aplicate în afara sitului de sol poluat
b) tehnologii aplicate pe situl de sol poluat
c) tehnologii aplicate ,,în situ”.
1 Clasificarea bazata pe criteriul locului de aplicare
În funcţie de locul de aplicare tehnologiile de depoluare se clasifica în :
a) tehnologii aplicate în afara sitului de sol poluat
b) tehnologii aplicate pe situl de sol poluat
c) tehnologii aplicate ,,în situ”.
a) Tehnologiile aplicate în afara sitului, care constau în evacuare solului şi a apei poluate din mediul lor natural (prin excavare sau pompare), transportul acestora în afară sitului şi execuţia lucrărilor de depoluare în centre specializate.
Uneori aceste metode prevăd şi reducerea pe sit a materialului depoluant.
Principalele avantaje ale acestor metode sunt extirparea rapidă şi totală a componentelor contaminate, posibilitatea contaminării activităţile pe sit şi eficientă ridicat de depoluare conferită de centrele specializat. Pe de altă parte metodele plasate in afara sitului sunt marcate de inconveniente notabile cum ar fii:
- costul ridicat al transportului
- riscul dispersării parţiale a poluanţilor în timpul lucrărilor de evacuare, încărcare, transport şi descărcare, impunerea unor limite de concentraţii în poluanţi înainte de tratare, evitarea amestecului de poluanţi, etc."
Tehnologiile din această categorie au avantajul unei depoluari rapide şi eficiente, dar au dezavantajul că sunt deosebit de costisitoare mai ales din pricina costurilor ridicate ale lucrarilor de excavare şi de transport.
"Cel mai des utilizate metode ex situ sunt: excavarea şi înlăturarea solului, incinerarea acestuia, încorporarea în asfalt şi spălarea solului. În cazul poluanţilor dizolvaţi metoda de recuperare care se aplică cel mai des este pomparea. Un caz aparte îl reprezintă poluanţii insolubili, dintre care cei mai frecvenţi sunt constituenţii din produsele petroliere. În acest caz, la suprafaţa apei se formează o peliculă mobilă de hidrocarburi care se va deplasa în funcţie de pantă. Recuperarea acestor produse se realizează prin pompare. Pentru a asigura gradientul hidraulic, necesar accesului compuşilor petrolieri în zona de extracţie, este nevoie de scăderea presiunii la suprafaţa apelor subterane. Tratarea acestor ape se face separat pentru poluanţii anorganici şi organici. Astfel, pentru poluanţii anorganici (metale) se face o precipitare, prin adăugare de CaCO3 şi o eliminare prin aerare, în timp ce pentru poluanţii de natură organică este necesară o barbotare cu aer. "
b)Tehnologiile aplicate pe sit, sunt identice cu primele, cu deosebirea ca solul poluat, dupa excavare, nu mai este încărcat şi transportat în unităţi din afara sitului, ci este depoluat cu ajutorul unor instalaţii mobile de depoluare amplasate chiar pe sit.
" Metode aplicabile pe sit care se asemăna cu metodele aplicabile în afară sitului deoarece au la bază principiul evacuării solului şi aa apelor contaminate din mediul lor natural.
După excavare însă produsele contaminate nu mai sunt transportate în afara sitului ci sunt tratate pe sit utilizând instalaţii de depoluare mobile, care ulterior pot fii folosite în altă parte. Procedând astfel se suprima transportul produselor poluate, precum şi riscurile legate de acestea. Procesul de depoluare desfăşurat pe sit poate deranja sau incomoda activitatea de bază a sitului. La rândul lor echipamentele de depoluare montate pe sit trebuie să se adapteze condiţiilor de instalare şi de exploatare impuse de ocupaţii sitului."
c) Tehnologiile aplicate în situ, sunt acele metode care se aplică solului în amplasamentul său.
"Metode aplicabile” în situ” care au ca particularitate inedită execuţia lucrărilor de depoluare direct în mediul poluant, fără a se apela la lucrări de evacuare. Sistemul tehnic în sine comporta două parţi distincte: o parte mobila instalată la suprafaţa sitului, cu posibilitate de utilizare în altă parte după terminarea lucrărilor de depoluare şi o parte inserata în mediul poluant.
Tehnologiile” în situ” oferă posibilitate depoluării simultane atât a solului cât şi a apelor subterane. Echipamentele aferente acestor tehnologii sunt în general uşor de amplasat dar presupun o exploatare de specialitate delicată. În timpul exploatării este dificil de apreciat volumul tratat, coenfguratia acestora şi eficienţa procesului de depoluare."
Bioremedierea “in situ”, aplicata cel mai adesea pentru degradarea contaminantilor din solurile saturate sau din apele freatice. Este o metoda superioara pentru curatarea mediul contaminat deoarece este mai ieftina si folosteste organisme microbiene inofensive cu capacitatea de a degrada substantele chimice. Chemotaxia este importanta pentru studierea bioremedierii in-situ deoarece organismele microbiene cu capacitati chemotactice se pot misca intr-o zona care contine contaminanti. De aceea, prin sporirea capacitatii chemotactice ale celulei, bioremedierea in-situ va deveni o metoda avantajoasa si sigura in degradarea componentilor daunatori .
Metodele bioremedierii in-situ (figura 2) prezinta numeroase avantaje cum ar fi: nu necesita escavatii ale solului contaminat fiind astfel mai ieftin de realizat, excavarea solului este minima, deci cantitatea de praf creat este mai mica, si sunt posibile tratamente simultan ale solului si ale apei freatice.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
