Managementul integrat al deșeurilor

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1.Introducere
2.Reglementări privind regimul deşeurilor relevante pentru autorităţile publice locale
• Principii şi obiective ale gestionării deşeurilor
• Principii în gestionarea deşeurilor
• Obiective prioritare ale gestionării deşeurilor
• Condiţii generale privind regimul deşeurilor
3. Controlul activităţilor legate de deşeuri
4. Gestiunea deşeurilor
• Categorii de deşeuri
• Colectarea deşeurilor
• Deşeuri de echipamente electrice şi electronice
• Depozitarea deşeurilor
• Incinerarea deşeurilor
• Nămolurile din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti
• Vehicule scoase din uz
• Transportul deşeurilor
5. Bibliografie

Extras din referat:

1. Introducere

Programul guvernamental stabileşte principiile de bază ale politicii de mediu a României, în conformitate cu prevederile europene şi internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor acesteia.

Gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante cu care se confruntă România în ceea ce priveşte protecţia mediului. Aceasta se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor. Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deşeurilor revine generatorilor acestora, conform principiului „poluatorul plăteşte” sau după caz, producătorilor, în conformitate cu principiul „responsabilitatea producătorului”.

Autorităţile administraţiei publice locale joacă un rol deosebit de important în asigurarea implementării la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. (ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 465/1.06.2005).

Activităţile componente ale gestionării deşeurilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor de protecţie a mediului, care reflectă cerinţele impuse de legislaţia europeană. Directivele europene transpuse în legislaţia românească au determinat o nouă abordare a problemei deşeurilor, acordând atenţie necesităţii protejării şi economisirii resurselor naturale, reducerii costurilor de gestiune şi găsirii de soluţii eficiente pentru reducerea poluării.

Cadrul legislativ european privind managementul deşeurilor este vast şi complex, însă atunci când a fost transpus în legislaţia română au fost prevăzute perioade de tranziţie pentru atingerea rezultatelor cerute în ceea ce priveşte managementul deşeurilor. Legislaţia românească referitoare la deşeuri, armonizată cu cea a Uniunii Europene, a avut un impact pozitiv în ultimii ani, dar sunt necesare, în continuare, eforturi considerabile în vederea asigurării conformării cu standardele europene.

Ghidul este destinat în special autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor din funcţii de răspundere şi experţilor implicaţi în managementul deşeurilor la nivel local şi judeţean. Scopul său este să ofere informaţii clare despre cadrul legal şi etapele care trebuie parcurse pentru realizarea unei gestionări corespunzătoare a deşeurilor. Este esenţial în procesul de pregătire şi modelare a structurii instituţionale regionale ca pentru toate părţile aceste aspecte să fie foarte clare.

2. Reglementări privind regimul deşeurilor relevante pentru autorităţile publice locale

Politicile UE din domeniul managementului deşeurilor evidenţiază importanţa unei abordări integrate în gestionarea deşeurilor, care include construcţia instalaţiilor de eliminare a deşeurilor împreună cu măsuri de prevenire a producerii deşeurilor şi de reciclare, conforme cu ierarhia principiilor: prevenirea producţiei de deşeuri şi a impactului negativ al acesteia, recuperarea deşeurilor prin reciclare, refolosire şi depozitarea finală sigură a deşeurilor acolo unde nu există posibilitatea recuperării.

Principii şi obiective ale gestionării deşeurilor

Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului. De asemenea, autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului colaborează în vederea realizării acestora.

Principiile şi elementele strategice privind protecţia mediului sunt prezentate după cum urmează:

a) principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;

c) principiul acţiunii preventive;

d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;

e) principiul "poluatorul plăteşte";

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Principii în gestionarea deşeurilor

La baza activităţilor de gestionare a deşeurilor stau câteva principii enunţate în cadrul Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi a legislaţiei comunitare.

principiul protecţiei resurselor primare – se referă la necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare;

principiul prevenirii – ierarhia deşeurilor se aplică în calitate de ordine a priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire şi gestionare a deşeurilor, astfel:

prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operaţiuni de valorificare, şi în ultimul rând eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu.

principiul substituţiei – necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase, conducând astfel la minimizarea cantităţilor de deşeuri periculoase

principiul subsidiarităţii – stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare

principiul proximităţii – stabileşte că deşeurile trebuie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare principiul măsurilor preliminare – aspectele principale de care trebuie ţinut cont pentru orice activitate: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.

Bibliografie:

1. Pumnea, C., Grigoriu, G., Protecţia mediului ambiant, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994

2. Duţu, Mircea, Dreptul mediului – TRATAT – Abordare integrată, Volumul II, Bucuresti, Editura Economică, 2003

3. Legea nr. 426 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor

4. Hotararea privind depozitarea deseurilor in conformitate cu normele europene si rezultatul negocierilor Capitolului 22 - Mediu. – din 22 Aprilie 2005

5. www.gestiuneadeseurilor.ro - „Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale” - „Evacuarea ecologică a deseurilor urbane” şi „Dezvoltarea gestionarii deşeurilor în Europa”

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Managementul Integrat al Deseurilor.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
4 930 cuvinte
Nr caractere:
27 609 caractere
Marime:
37.76KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Ecologie
Predat:
la facultate
Materie:
Ecologie
Sus!