Interiorul casei ecologice

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

INTRODUCERE 3
GENERALITĂŢI 4
IDEI PENTRU REALIZAREA UNUI DESIGN INTERIOR ECOLOGIC 6
“OFFICINA ROMA”-DESIGNUL INTERIOR PRIN PRISMA STUDENŢILOR 8
CONCLUZII 12
BIBLIOGRAFIE 12

Extras din referat:

INTRODUCERE

În ultima vreme, domeniul construcţiilor a ajuns în punctul în care să se extindă foarte mult, însă să ţină cont mai puţin de factorii care afectează mediul. Toată lumea vorbeşte despre cum trebuie să ne conservăm mediul şi că trebuie să ne axăm mult mai mult pe reducerea consumurilor în general, pe reciclare şi pe folosirea unor subtanţe prietenoase pentru mediu. Dar oare în afară să vorbim, mai facem altceva care să ajute la păstrarea mediului înconjurător şi a resurselor noastre naturale- Luăm oare măsuri adecvate pentru a reduce consumul de surse de energie naturale disponibile la ora actuală- Sau ne oprim din folosirea materialelor şi a itemilor care ştim că sunt dăunători pentru natură-

Atunci când vine vorba să ajutăm mediul înconjurător, banii pe care îi cheltuim nu mai contează deloc. Unul dintre lucrurile de care trebuie să se ţină cont la construirea unei case ecologice, este materialul din care aceasta urmează a fi confecţionată.

Odată ce casa este gata, urmează urmărirea unui plan de amenajare a interiorului casei respective, un plan în cadrul căruia să se ţină cont şi de dispozitivele şi uneltele folosite în jurul casei. Câteva opţiuni ar fi exploatarea la maxim a facilităţi prietenoase pentru mediu, precum sunt panourile solare folosite pentru cuptoare sau încălzirea casei, pe lângă producerea directă de curent electric. De asemenea locuinţa poate fi şi mai ecologică prin reciclarea deşeurilor, fie folosindu-le în grădină, fie arzându-le pentru a produce căldură. Pe termen lung, se va observa o creştere considerabilă în randament şi o scădere însemnată în costuri, în ceea ce priveşte întreţinerea, prin faptul că se va conserva energia.

GENERALITĂŢI

Un design eco-friendly foloseşte produse low-energy, materiale sustenabile, produse cu grad scăzut (sau deloc) de toxicitate, produse reciclabile sau realizate din material reciclate.

Un produs de design interior este considerat ecologic dacă:

- îi putem creşte durata de viaţă. Acest lucru se poate întâmpla dacă: produsul este durabil (din punct de vedere tehnic), poate fi îmbunătăţit sau transformat în altceva odată ce iese din uz.

- foloseşte un material în cantităţi minime. Acest lucru, deşi pare evident, nu este atât de uşor. Cantitatea de material folosită poate fi redusă privind cu un ochi critic dimensiunile necesare, greutatea şi forţa necesară, şi detaliile tehnice. Este de preferabil, de asemenea, să alegi un material cu o greutate mai mică deoarece acest lucru va duce la consumarea a mai puţin combustibil la transport, şi, deci, transportarea cu costuri mai mici.

- foloseşte materiale reciclabile. Un produs de interior eco trebuie să fie realizat dintr-un material reciclabil. Cele mai multe produse finite se pot recicla, dar puţine ajung la acest proces. Dar elementele care se dezasamblează uşor şi rapid au şanse bune să fie refolosite cu alte scopuri. Se pot recicla: mase plastice (nelăcuite, fără adezivi sau plasticuri lipite pe ele, realizate dintr-un singur material plastic şi nu în combinaţii), oţel (dacă nu conţine în compoziţia sa prea mult cupru), sticla, etc. Materialele textile şi cele asemănătoare acestora nu merită a fi reciclate; pe acestea mai bine le ardem, producând astfel energie termică.

Câteva exemple simple sunt pardoselile eco şi materiale eco pentru mobilier.Pardoseala eco este realizată din lemn natural sau stratificat, lipit cu adezivi ce nu conţin VOC/COV Acest aspect este important şi pentru vopsele şi lacuri deoarece compuşii organici volatili (COV)/ (VOC) conţin solvenţi şi alţi compuşi care odată eliberaţi în aer contribuie la formarea de smog.Tot la pardoseala eco intră covoarele modulare sau mochetele ce nu conţin PVC, bambusul eco (cel adus de pe plantaţii şi nu cel din habitat sălbatic) deoarece este uşor regenerabil fiind cultivat la doar 4-6 ani de la plantare, podelele din lemn masiv (duşumele, parchet din lemn natural), plăci ceramice eco (realizate din porţelan şi peste 55% sticlă reciclată).

Bibliografie:

http://www.naturalist.ro/viata-şi-sanatate/eco-casa-o-casa-prietenoasa-intr-un-oras-prietenos-1/

http://www.one.ro/lifestyle/deco-eco/decoratii-eco-reinventate-cu-stil-reciclare-la-alt-nivel-11268671

http://www.sporulcasei.ro/casa-eco-friendly-o-tendinta-şi-o-necesitate-r-117.html

http://dragomirdanielvalentin.info/grija-pentru-mediul-inconjurator-şi-casa-eco/

http://www.raumlabor.net/?p=5116

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Interiorul Casei Ecologice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
1 726 cuvinte
Nr caractere:
8 708 caractere
Marime:
518.68KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Ecologie
Predat:
la facultate
Materie:
Ecologie
Profesorului:
Conf.univ.dr.ing. Coman Mirela
Sus!