Îngrășăminte chimice

1. INTRODUCERE

Plantele au nevoie pentru a se dezvolta de o serie de plante nutritive, care supuse unor transformari complexe, genereaza pe o parte celule, iar pe de alta parte o serie de produse organice cum sunt amidonul, zaharurile, diversi acizi. De exemplu, in compozitia substantelor albuminoide din plante gasim, sub forma de combinatiuni, urmatoarele elemente nutritive: carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf si uneori fosfor. Astfel, planta isi ia din aer oxigenul si carbonul, iar celelalte elemente nutritive, precum si apa, si le trage din sol, prin radacina.

Oxigenul este indispensabil vietii protoplasmei vegetale, deoarece cu ajutorul lui se produc oxidatiuni intr-celulare, insotite intodeauna de o dezvoltare de bioxid de carbon CO2. Fenomenul poate fi comparat cu respiratia celulei animale.

Cele mai multe produse organice care exista in plane,ca: celuloza, lignina, amidonul, glucoza,au in compozitia lor mari cantitati de carbon. Ori pentru ca planta sa poata produce aceste substante, are nevoie sa consume mari cantitati de carbon. Acest carbon este absorbit din aer, sub forma de bioxid de carbon (CO2), prin partile verzi ale plantei.In aceasta absortie un rol important il joaca clorofila si energia solara. Bioxidul de carbon (CO2) odata absorbit, intr-a intr-o serie de combinatiuni chimice in cursul carora carbonul este utilizat pentru sinteza diversilor compusi ai carbonului, pe cand oxigenul sau este eliminate in atmosfera. Aceasta nutritie cu carbon a plantei constituie procesul de asimilare sau de nutritie clorofiliana.

Din restul elementelor nutritive, cea mai mare importanta pentru hrana plantelor o prezinta azotul, fosforul si potasiul.

Azotul este indispensabil sintezei unor compusi organici cu azot ai plantei: protoplasma, substante albuminoide.

De exemplu, albumina vegetala contine 16-18 % azot. Cantitati mari de albumina se gasesc in mladitele tinere care cresc din planta, iar cantitat si mai mari se gasesc in samanta plantelor.

Azotul intra in compozitia humusului. Humusul este alcatuit dintr-un amestec de produse de descompunere a resturior vegetale si animale, amestec care are in compozitia sa azot. Azotul din humus numit si azot din sol este usor asimilat de plante, deoarece, parte din el se gaseste sub forma de azotati sau saruri de amoniu solubile in apa.

O cantitate oarecare de azot patrunde din aer in sol datorita azoto – bacteriilor din pamant care au proprietatea de a fixa azotul direct din aer; de asemenea, o alta cantitate de azot necesar nutritiei leguminoaselor este fixata tot direct din aer de catre bacteriile ce traiesc in simbioza pe radacinile lor.

Din cauza ca din azotul total existent in sol sub forma de diversi compusi chimici, o parte este absorbit de recolta (vegetatie) o parte se pierde prin dizolvarea in apele solului (in special compusii chimici de azot solubili in apa) si o alta parte din compusii chimici sunt spalati chiar la suprafata solului de apele de ploaie, este necesar ca in fiecare an sa se restituie solului parte din azot, mai cu seama acelor soluri care sunt destinate culturilor.Acest azot se restituie solului sub forma de ingrasaminte azotate.

Cel de-al doilea element principal care contribuie la dezvoltarea plantelor este fosforul. El se gaseste in lujere si in paie in cantitate mica, iar n graunte si in seminte, iar in graunte si in seminte, in cantitate mai mare.

Prezenta fosforului in sol, accelereaza pe de o parte procesul de coacere a plantei, iar pe de alta parte mareste recolta si imbunatateste si calitatea ei. In cazul culturilor de sfecla de zahar, ingrasamintele fosfatice maresc procentul de zahar in sucul sfeclei de zahar, dar totodata imbunatatesc si calitatea sucului, in sensul ca mareste cantitatea zaharului cristalizat obtinut, in detrimentul aceleia ramasa in melasa.

Cantitatea de fosfor ce se gaseste in sol, este de ordinal sutimilor de procent si numai rareori de ordinal zecimilor de procent. Asa cum s-a aratat si la azot, odata cu recolta fiecarui an, solul este saracit de sarurile de fosfor, fie ca acestea au fost absorbite de plante pentru hrana lor, fie ca au fost antrenate, prin spalarea la suprafata solului, de apele de ploaie. Din aceasta cauza solul trebuie improspatat cu saruri de fosfor, care se dau sub forma de ingrasaminte fosfatice.

Un rol tot atat de important pentru dezvoltarea plantelor il joaca si potasiul. Plantele cu cantitati insuficiente de potasiu, devin foarte sensibile la actiunea bolilelor provocate de ciuperci si bacterii; de asemenea insuficienta potasiului in culturile de cartofi si sfecla de zahar, micsoreaza simtitor continutul de amidon in cartofi si de zahar in sfecla de zahar.