Gestionarea deșeurilor

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1 Istoric
2 Legislaţie
3 Tipuri de deşeuri
4 Colectarea şi transportul deşeurilor
5 Depozite
6 Incinerare
7 Recuperarea materialelor
8 Deşeuri periculoase
9 Gestionarea integrată a deşeurilor

Extras din referat:

GESTIONAREA DESEURILOR

Gestionarea deşeurilor, cunoscută şi ca managementul deşeurilor, se referă la colectarea, transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activităţi umane, şi la reducerea efectului lor asupra sănătăţii oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.

Gestionarea deşeurilor are ca scop şi economisirea unor resurse naturale prin refolosirea părţilor recuperabile.Deşeurile gestionate pot fi atât solide, cât şi lichide sau gazoase, precum şi cu diverse proprietăţi (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.

În România activitatea de gestionare a deşeurilor este fundamentată pe OUG 78/2000 care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activităţi cade în sarcina Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deşeurilor în România are o pondere de 10 miliarde de EUR.

1. ISTORIC

Încă din 1970 s-a conştientizat că deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care intră în componenţa acestora.

La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial.

În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene în problema deşeurilor datând din anul 1975.

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor s-a dus în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare).

Deşi în România s-au demarat iniţiative de reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă.

Actual, reciclarea este reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.

2. LEGISLATIE

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.

Pentru aderarea la Uniunea Europeană România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive. Principalele directive sunt:

- Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile

- Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE)

- Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)

- Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor

- Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

- Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

- Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

- Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

- Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva Consiliului 87/101/CEE)

- Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori

- Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

- Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi (PCB şi PCT)

- Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

În februarie 2008, dintre cele 29 de directive, 21 erau complet transpuse în legislaţia românească, 3 erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale guvernului şi ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fost Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor - MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului - MAPM), Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şi Comerţului - MEC) şi Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor - MTCT). Actual această transpunere este completă.

Observații:

UNIVERSITATE DIN BACAU

FACULTATEA DE INGINERIE

SPECIALIZAREA I.P.M.I.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Gestionarea Deseurilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 222 cuvinte
Nr caractere:
17 869 caractere
Marime:
20.00KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Ecologie
Predat:
la facultate
Materie:
Ecologie
Sus!