Efectul de Seră

Efectul de sera este procesul de încalzire a unei planete din cauza radiatiei emise de catre atmosfera acesteia. Acest fenomen a fost descoperit de Joseph Fourier în 1824.

Termenul de efect de sera este folosit cel mai adesea în vorbirea curenta pentru a evidentia contributia unor anumite gaze emise natural sau artificial la încalzirea atmosferei terestre prin împiedicarea iesirii din atmosfera a radiatiilor solare reflectate de suprafata terestra.

În cazul atmosferei Pamântului, efectul de sera a fost responsabil de încalzirea suficienta a acesteia pentru a permite dezvoltarea plantelor asa cum le cunoastem noi azi.

Principalul element responsabil de producerea efectului de sera sunt vaporii de apa. Urmatoarea pondere o are dioxidul de carbon, urmat de metan.

În ultima jumatate de secol au fost emise în atmosfera cantitati foarte mari de dioxid de carbon si metan, care au redus permeabilitatea atmosferei pentru radiatiile calorice reflectate de Pamânt spre spatiul cosmic. Acest lucru a dus la începerea asa-numitului fenomen de încalzire globala.

Protocolul de la Kyoto este un acord international privind mediul. Protocolul a fost negociat în decembrie 1997 de catre 160 de tari.

Acordul prevede, pentru tarile industrializate o reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012 în comparatie cu cele din 1990.

Pentru a intra în vigoare, trebuia sa fie ratificat de cel putin 55 de natiuni (conditie deja îndeplinita), care sa produca 55% din emisiile globale de dioxid de carbon. Aceasta ultima conditie a fost indeplinita în octombrie 2004 prin ratificarea de catre Rusia a protocolului.

Dupa Conferinta de la Marrakech (noiembrie 2001), a saptea conferinta a partilor semnatare, 40 de tari au ratificat Protocului de la Kyoto.

În octombrie 2004, Rusia, responsabila pentru 17,4% din emisiile de gaze de sera, a ratificat acordul, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea în vigoare a protocolului. În noiembrie 2004 tarile participante erau în numar de 127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelanda, Rusia, cei 25 de membri ai Uniunii Europene împreuna cu România si Bulgaria, precum si Republica Moldova.

Printre tarile care nu au ratificat acest protocol se afla Statele Unite, responsabile pentru 36,1% din totalul emisiilor de gaze de sera (anunt facut în martie 2001).

La cea de-a treia Conferinta a statelor semnatare a conventiei-cadru privind clima de la Kyoto este emis Protocolul de la Kyoto (textul protocolului).

Acesta este un protocol suplimentar la conventia-cadru privind clima, care specifica - acesta fiind inovatia decisiva - obiectivele cu caracter obligatoriu în sensul reducerii emisiilor urmatoarelor gaze de sera: dioxid de carbon (CO2, folosit si ca valorare de referinta), gaz metan (CH4), protoxid de azot (gaz ilariant, N2O), hidrocarburi fluorurate halogenate partial (FKW/PFCs) si hexafluorura de sulf (SF6).

Statele semnatare ale contractului se obliga ca pâna în 2012 sa-si reduca emisiile cu 5,2 la suta sub nivelul atins în 1990. Exista specificatii individuale pentru fiecare tara, în functie de nivelul de dezvoltare economica. În ceea ce priveste statele UE este prevazuta o reducere a emisiilor cu 8 procente, Rusia si Ucraina s-au obligat sa nu depaseasca nivelul atins în 1990, cât despre Republica Populara Chineza, India si tarile în curs de dezvoltare, nu exista nici un fel de limitari.

Protocolul a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, dupa ce 55 de state, care, în total, au cauzat peste 55 la suta din emisiile de dioxid de carbon înregistrate în anul 1990, au ratificat acordul.

Unele state precum SUA, Australia, Croatie si Principatul Monaco, nu au ratificat acest Protocol. Multe state membre OPEC au renuntat în schimb la orice retinere, ratificându-l. Este însa îndoielnic înca daca obiectivele pot fi atinse, multe din statele care au aderat la Protocol si-au crescut emisiile de dioxid de carbon fata de nivelul din 1990.

Poluarea solurilor si zonele contaminate

Inventarele anterioare privind poluarea solurilor în România (realizate înainte de anul 1989) au aratat ca aproximativ 900.000 ha au fost afectate în mod diferit de diverse tipuri de poluanti.

În general, dupa anul 1989 s-a constatat o reducere a unor tipuri de poluare, datorita fie scaderii cantitatilor de fertilizanti si pesticide aplicate, scaderii emisiei noxelor, fie închiderii unor unitati industriale si agricole.

În ceea ce priveste poluarea istorica a solului, s-au adaugat noi cantitati de elemente si substante potential poluatoare, puse în evidenta prin monitorizarea efectuata de catre ICPA, în cadrul

Sistemului National de Monitorizare de nivel I (16 x 16 km) si la nivel II (zone de impact).

Cele mai importante tipuri de poluare a solurilor identificate de ICPA sunt:

1. poluarea solurilor (degradarea) ca urmare a activitatilor miniere;

2. poluarea cauzata de iazurile de decantare, haldele de steril, depozitele de deseuri neconforme;

3. poluarea produsa de reziduuri si deseuri anorganice (minerale, materii anorganice, metale, saruri, acizi, baze);

4. poluarea cauzata de substante purtate de aer - (hidrocarburi, etilena, amoniac, doxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compusi cu plumb etc.);

5. poluarea cauzata de apele sarate din industria petroliera, poluarea cu petrol.

Activitatile miniere. Pentru extractia carbunelui (lignit), activitatile miniere distrug mari suprafete care afecteza fertilitatea solurilor si duc la pierderea terenurilor agricole si a padurilor. Totodata, suprafete importante sunt afectate de balastiere, care afecteaza calitatea solului prin depunerile de materiale extrase si duc la scaderea nivelului apei freatice. Datele preliminare furnizate de ICPA arata ca aproximativ 23.017 ha sunt puternic afectate de acest tip de poluare.

Iazurile de decantare, haldele de steril, depozitele de deseuri neconforme

Cresterea volumului de deseuri menajere si industriale ridica numeroase probleme pentru sanatatea oamenilor si a animalelor, precum si din cauza faptului ca ocupa suprafete importante. În afara depozitelor în functiune pentru deseuri industriale, exista un numar de depozite care nu mai sunt utilizate fie pentru ca au capacitatea epuizata, fie pentru ca agentul economic în proprietatea caruia se afla si-a încetat activitatea. În marea majoritate a cazurilor, închiderea acestor depozite nu s-a realizat în conformitate cu normele europene în vigoare, astfel ca suprafetele respective au devenit "situri contaminate".

Aceste site-uri ridica probleme din cauza situatiei juridice incerte în care se gasesc, determinata, în principal, de urmatoarele aspecte:

- unele depozite de deseuri industriale au apartinut si au fost utilizate de agenti economici la care statul este actionar majoritar si care în prezent si-au încetat activitatea;

- o serie de depozite de deseuri industriale, cu capacitatea epuizata, au fost utilizate de unitati economice care ulterior s-au privatizat, dar noul proprietar nu a preluat si obligatiile legate de depozitul de deseuri;

- depozitul a fost abandonat si/sau a avut loc falimentul proprietarului.

Cazurile mentionate anterior sunt reprezentate, de cele mai multe ori, de depozite de dimensiuni destul de mari si care contin diferite tipuri de deseuri (inclusiv periculoase).

Iazurile de decantare aflate în functiune pot afecta terenurile din împrejurimi în cazul în care barajele de decantare cedeaza, prin contaminarea cu metale grele, cianuri si alte elemente excesive.

Iazurile aflate în conservare pot avea acelasi efect.

Din datele inventarierii preliminare rezulta ca acest tip de poluare afecteaza 6.077 ha în 30 judete din care 5.412 ha sunt afectate în mod excesiv. Cele mai mari suprafete se înregistreaza în judetele Alba-373 ha, Bacau340 ha, Caras-Severin  629 ha, Cluj-344 ha, Dolj-670 ha, Harghita 227 ha, Hunedoara 735 ha, Maramures - 617 ha etc.

Având în vedere principalele probleme cauzate de acest tip de poluare, o atentie speciala trebuie acordata acestor situri în urmatorii ani. De asemenea, închiderea depozitelor de deseuri neconforme în paralel cu deschiderea altor depozite noi, ecologice, trebuie sa constituie una dintre prioritatile de top ce trebuie corelate cu prevederile Directivei 99/31 privind depozitele de deseuri.