Tutela, curatela, consiliul de familie. reglementare actuală și de perspectivă

I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Creşterea şi ocrotirea minorului se realizează de către părinţi. Dacă unul dintre ei este în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, ocrotirea se realizează de către unul dintre părinţi. Există însă situaţii în care aceştia au decedat ori, deşi sunt în viaţă se află în imposibilitatea permanentă de a-şi exercita drepturile şi îndatoririle. Pentru aceste situaţii, în dreptul nostru român este reglementat un ansamblu de instituţii menite să asigure protecţia drepturilor copilului prin asistenţă alternativă. Între acestea se numără: tutela, curatela, încredinţarea copilului (unei familii, unei persoane sau unui organism privat autorizat), încredinţarea în vederea adopţiei, plasamentul ( la o familie sau o persoană, la serviciul public specializat sau la un organism privat autorizat, plasamentul într-o familie asistată), plasamentul în regim de urgenţă şi adopţia ( internă sau internaţională).

În cazul în care copilul minor se află într-o situaţie particularizată prin lipsa de îngrijire a ambilor părinţi, ocrotirea minorului se realizează prin tutelă. Curatela apare în situaţia în care din diferite motive tutorele nu a fost numit sau, fiind numit, nu îşi poate desfăşura temporar activitatea sau există contrarietate de interese între el şi copil şi prin supravegherea şi controlul instituţiei autorităţii tutelare, care are atribuţii şi în cazul existenţei celor două situaţii de mai sus.

În dreptul civil, tutela constituie un al doilea grad în seria măsurilor de protecţie luate de lege în interesul minorului. Tutela este destinată pentru a înlocui puterea părintească; prerogativele ce le aveau părinţii asupra persoanei şi patrimoniului minorului sunt exercitate de tutore. Cu toate acestea puterea părintească şi tutela nu sunt exclusive una faţă de alta cum s-ar crede, ele pot chiar coexista în anumite cazuri, întrunite fiind asupra aceleiaşi persoane.

În dreptul roman erau puse sub tutelă sau curatelă acele persoane care aveau capacitate de folosinţă, dar nu aveau capacitate de exerciţiu.

Pe de altă parte tutela propriu zisă a minorilor s-a confruntat progresiv cu curatela minorului de 25 de ani. Curatorul s-a transformat treptat intr-un administrator al bunurilor incapabilului si astfel, protecţia incapabililor a dobândit de fapt, în dreptul român, un caracter aproape unitar.