Specificitatea Contractelor Administrative

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

CONCEPTUL DE CONTRACT ADMINISTRATIV 3
TIPURI DE CONTRACTE ADMINISTRATIVE 4
Contractul de concesiune 4
Contractul de închiriere de bunuri 5
Contractele de furnizare de gaze naturale, energie electrică şi termică 5
Contractul de transport cu mijloacele de transport în comun 5
Contractul de parteneriat public-privat 6
Contractul de asociere 6
Contractul de împrumut public 6
Contractul de grant 7
TRASATURI PRINCIPALE ALE CONTRACTULUI ADMINISTRATIV 8
EFECTELE CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE 9
INCETAREA EFECTELOR CONTRACTULUI ADMINISTRATIV 10
INCHEIEREA CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE 11
BIBLIOGRAFIE 13

Extras din referat:

CONCEPTUL DE CONTRACT ADMINISTRATIV

Contractul administrativ este supus, în principiu unui regim de drept public, iar, după caz, şi în măsura în care sunt compatibile, se supune şi normelor de drept privat. Fiecare tip de contract administrativ va respecta şi legile din prevederile speciale aplicabile. Să vedem prin ce se particularizează acest regim juridic folosindu-ne atât de doctrina franceză cât şi de cea română din perioada interbelică şi contemporană.

La noi în ţară această teorie a apărut odată cu dezvoltarea raporturilor juridice dintre administraţiile publice şi întreprinzătorii particulari (de obicei firme cu capitaluri străine) ce aveau ca obiect concesiunea diferitelor lucrări publice sau, după caz, a diferitelor servicii publice, ceea ce a determinat rezervele marilor autori de drept administrativ din perioada interbelica (A. Teodorescu, P. Negulescu,C. Rarincescu), care au văzut în contractele administrative doar “o instituţie exogenă, ce nu poate evoca esenţa realităţilor endogene” .

In conceptia modernă, noţiunea de contract administrativ este o creaţie a doctrinei juridice franceze, cristalizată pe baza jurisprudenţei Consiliului de Stat care a fost înfiinţată mai întâi ca organ administrativ cu funcţii consultative pe lângă Guvern, apoi din 1872 şi cu funcţii jurisdicţionale de soluţionare a litigiilor în care figura administraţia de stat. Din 1953 s-au înfiinţat prin reorganizarea fostelor consilii ale prefecturii tribunalele administrative subordonate Consiliului de Stat. Prin urmare în Franţa forţa şi tradiţia puterii executive a impus crearea în sânul sau a unor organe administrative cu atribuţii jurisdictionale autonome de sistemul judecătoresc.

Contractul administrativ reprezinta acordul de vointa cu character bilateral sau multilateral, intre o autoritate administrativa si una sau mai multe personae fizice sau juridice prin care se urmareste satisfacerea unui interes de ordin general si care au ca obiectiv realizarea unei activitati de interes public ce poate viza prestarea unui serviciu public; realizarea unor lucrari publice; punerea in valoare a unui bun proprietate publica ori privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale.

TIPURI DE CONTRACTE ADMINISTRATIVE

Contractul de concesiune – Conform art.1 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, modificat de Legea nr.528/2004, concesionarea se face în baza unui contract prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 ani, unui investitor privat, denumit concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de a presta servicii în numele său, remunerarea pentru serviciile sale constând fie din sumele obţinute din dreptul de exploatare al serviciilor, fie din acest drept însoţit, în completare, de remuneraţie.

În doctrină se face diferenţă între:

- concesiunea de servicii publice – este contractul prin care o persoană administrativă

însărcinează un particular (sau în anumite cazuri excepţionale o altă persoană administrativă) să se ocupe de funcţionarea unui serviciu public, în parte pe riscurile sale şi cu ajutorul avantajelor conveniente;

- concesiunea de lucrări publice - este contractul prin care un particular se angajează să edifice pe cheltuielile şi pe riscurile sale o construcţie publică şi să asigure exploatarea pe un anumit timp; în contrapartidă, administraţia îi dă dreptul să perceapă taxe de la utilizatori;

- concesiunea de bunuri – contractul prin care o autoritate publică, dintre cele menţionate în art.5 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor permite unei persoane fizice sau juridice să posede şi să folosească, în condiţiile legii şi a contractului de concesiune, un bun aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

- concesiunea de activităţi – contractul prin care una din autorităţile publice menţionate în art. 5, conferă unei persoane private dreptul de a desfăşura o anumită activitate de interes naţional sau local, în condiţiile legii şi a contractului de concesiune.

Contractul de achiziţii publice – este contractul încheiat în formă scrisă între autoritatea contractantă ( persoana juridică ) şi contractant în vederea dobândirii definitive sau temporare a unor produse, lucrări sau servicii. Sunt asimilate achiziţiilor publice:

- contractul de servicii – contract de achiziţie publică care are ca obiect prestarea unuia sau a mai multor servicii, aşa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale;

Bibliografie:

Ioan Alexandru, Drept Administrativ, editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007;

Antonie Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, Editura All Beck, Bucuresti 2005;

Anton Trailescu, Drept administrativ-curs universitar, Editura CH. Beck, Bucuresti, 2008;

Iulian Avram, Contractele de concesiune, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003.

Observații:

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZARE: ADMINISTRATIE PUBLICA

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Specificitatea Contractelor Administrative.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
13 imagini
Nr cuvinte:
3 160 cuvinte
Nr caractere:
18 342 caractere
Marime:
33.86KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!