Revocarea donațiilor

INTRODUCERE

De-a lungul existenţei sale, omul este supus în mod continuu unor norme prin intermediul cãrora i se limiteaza libertatea.

Oricare individ trebuie sã se supunã legilor naturale biologice sau fizice, în primul rând, acestea având propriile lor sancţiuni în caz de neîndeplinire. În continuare, apar reguli cu privire la conduitã, familie sau profesie. Uzanţele sociale, religia şi morala intervin de asemenea, tinzând sã-i impunã omului perceptele lor în circumstanţele cele mai variate ale vieţii sale şi, în special, în raport cu semenii.

Normele juridice coexistã cu toate aceste reguli, primele încercând sã reglementeze întregul ansamblu de aspecte ale vieţii.

Dintre ramurile de drept, dreptul civil este probabil cel mai vast, cuprinzând, pe lângã alte norme şi reglementãri legate de om şi patrimoniul. Scopul acestei reglementãri este asigurarea unei folosinţe şi proprietãţi netulburate, precum şi protejarea intereselor legitime ale persoanei.

Materia contractelor speciale, ca parte integrantã a dreptului civil, are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cãrora se realizeazã, de regulã, circulaţia bunurilor, ori crearea de valori.

Vânzarea-cumpãrarea, locaţiunea, depozitul, arendarea, donaţia sunt doar câteva dintre posibilitãţile pe care le are o persoanã relativ la patrimoniul sãu. Operaţiunile prin care se transmite dreptul de proprietate, pot avea caracter oneros sau gratuit. Cele cu caracter gratuit beneficiazã de o reglementare mai strictã, tocmai pentru a apãra interesele familiei.

Un astfel de contract îl constituie şi contractul de donaţie.

In Codul Civil român, donaţia este reglementatã în Titlul II din Cartea a III - a –„Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea” , titlul cuprinzând şi testamentul.

Reunirea donaţiei şi a testamentului într-un titlu se explicã prin aceea cã autorii Codului napoleonian, urmãrind tradiţiile dreptului german din cutumele Franţei au privit libertãţile, fie între vii, fie mortis causa, mai mult din punct de vedere al îngrãdirilor pe care le-au încurajat spre a limita contravenierea principiului conservãrii bunurilor în familie.

„Transmisiunea cu titlu gratuit e forma cea mai înaltã a colaborãrii sociale. Ea dã satisfacţie sentimentelor active care, alãturi de interese şi mai presus de ele, rămâne marele martor al vieţii sociale“ - spune Matei B.Cantacuzino.

Constantin Hamangiu gãseşte trei trãsãturi comune ale donaţiei şi testamentului, în ciuda faptului cã primul este un contract, iar al doilea este un act de dispoziţie unilateralã. Astfel, ambele sunt acte de dispoziţie cu titlu gratuit, au ca scop atribuirea unor bunuri dupã dorinţa dispunãtorului cãtre anumite persoane alese pentru consideraţiuni afective şi, nu în ultimul rând, sunt acte solemne.

În Codul Civil, donaţiile sunt reglementate în cartea III, ,,Despre diferitele moduri în care se dobândeşte proprietatea” , în Titlul II, la un loc cu testamentele, deoarece, atât donaţia cât şi testamentul au la bazã intenţia de a gratifica.

Reglementarea donaţiei are la bazã intenţia de liberalitate a donatorului. Aşadar, în Codul Civil, donaţia este normatã în articolul 800 „nimeni nu va putea dispune de avutul sãu, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament”.

Contractul este gratuit când nu se vizeazã obţinerea unui echivalent, conform articolului 946 Cod Civil, iar dupã Al. Cristescu „a dobândi cu titlu gratuit înseamnã a dobândi nedând nimicu de la sine, precum printr -o donaţiune”.

Donaţia este o liberalitate, deoarece diminueazã ireversibil patrimoniul donatorului, ,,un act de liberalitate prin care donatorul dã irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte”.

S-a afirmat cã definiţia formulatã în art .801 este inexactã, “deoarece donaţia este un contract şi nu un act“. Astfel, în situaţia în care donatarul ar refuza primirea bunului, “donaţia nu s-ar finaliza, rămânând în stare de ofertã“.

Definiţia mai poate fi consideratã incompletã şi datoritã faptului cã omite sã evidenţieze caracterul solemn al contractului.

Astfel, în literatura juridicã, donaţia este definitã ca fiind acel contract unilateral, esenţialmente gratuit şi solemn, prin care o persoanã ,numitã donator, îşi transferã irevocabil un drept real sau de creanţã, unei persoane-numitã doantar-sporind patrimoniul acesteia, fãrã a urmãri sã primească ceva în schimb, drept pe care acesta îl acceptã.

Codul Civil nu prevede reguli speciale de interpretare a clauzelor contractului de donaţie. În consecinţã, se aplicã regulile generale de interpretare.

Dcacã nu existã certitudinea cã pãrţile au încheiat un contract de donaţie ,interpretarea urmeazã sã se facã în sensul aplicãrii regulilor ce guverneazã actele cu titlu oneros ,(care sunt de drept comun), şi nu a regulilor prevãzute pentru liberalitãţi, care sunt supuse unor interpretãri restrictive.

Donaţia propriu-zisã este în sistemul legii noastre, un act solemn, pentru care trebuie neapãrat sã se întocmeascã un act autentic. Existã totuşi numeroase donaţii directe care se fac farã act autentic, de exemplu darurile manuale.

De asemenea, o donaţie poate fi fãcutã în mod indirect fãrã a se uza de formele cerute de lege pentru donaţii. O asemenea liberalitate rezultã din oricare act juridic al cãrui motiv a fost de a procura cuiva un folos gratuit; o îmbogãţire; de exemplu: renunţarea la o succesiune, pentru ca partea renunţãtorului sã fie atribuitã altui moştenitor, remiterea unei datorii, stipulaţia unei asigurãri pe viaţã în favoarea unui terţ etc.

O altã categorie de donaţii sunt acelea deghizate care sunt disimulate sub aparenţa unui act cu titlu oneros.

Orice categorie de donaţii prezintã însã urmãtoarele caractere :

a) o îmbogãţire gratuitã a donatarului. Acesta primeşte în patrimoniul sãu un bun, fãrã sã fie obligat la o contraprestaţie echivalentã faţã de donator. Totuşi, se poate concepe ca donaţia sa nu fie deplin gratuitã, ea putând fi facutã sub anumite condiţii sau sarcini, care micşoreaza caracterul sãu de gratuitate (donaţiile oneroase sau cu sarcini)

b) donaţia este irevocabilã: un lucru odatã donat, a ieşit definitiv din patrimoniul donatorului, indiferent dacã donaţia ar fi afectatã de vreun termen sau condiţie suspensivã.

Irevocabilitatea este esenţa donaţiei şi trebuie sã existe în ceea ce priveşte concursul de voinţe între donator şi donatar.

Odatã donaţia acceptatã, este secundarã împrejurarea dacã donatorul a precedat sau nu donatarului posesia bunului donat.

1. Francisc Deak, S. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993;

2. V. Dongoroz, ”Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei”, în „Explicaţii teoretice ale Codului Penal român” de V. Dongoroz ş.a., Editura Academiei Bucureşti, 1969;

3. Codul Familiei;

4. Codul Civil.