Renunțarea la aplicarea pedepsei

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Renunțarea la aplicarea pedepsei, instituție juridică nou-introdusă în legislația penală din România, este o măsură pe care o poate dispune instanța, în anumite condiții, atunci când are convingerea că infractorul se poate îndrepta prin aplicarea unui avertisment, constând în renunțarea la stabilirea și aplicarea pedepsei închisorii sau amenzii cu privire la inculpatul persoană fizică majoră care a comis o infracțiune, pentru îndreptarea căruia, ținând seama de infracțiunea săvârșită, de persoana infractorului și de conduita avută de acesta înainte și după comitere, nu este oportună aplicarea unei pedepse.

Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul persoană juridică sau față de inculpații minori.

Renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă obiectivarea principiului oportunității în faza de judecată, când instanța are posibilitatea de a aprecia că nu se impune sancționarea unei persoane care a comis o infracțiune de o gravitate redusă . Instanța va constata că fapta este infracțiune și că nu este oportună aplicarea unei pedepse.

Reglementarea acestei instituții este necesară față de noua definiție a infracțiunii (faptă tipică, antijuridică sau imputabilă), în care nu se regăsește ca trăsătură esențială dinstinctă pericolul social și, pe cale de consecință, nu mai există posibilitatea instanței de a dispune achitarea inculpatului pentru lipsa pericolului social concret al unei fapte prevăzute de legea penală .

Condițiile prevăzute de lege pentru a se putea renunța la aplicarea pedepsei se împart in două categorii, unele care se referă la infracțiunea săvârșită și altele care se referă la persoana infractorului. În ceea ce priveste infracțiunea aceasta trebuie să prezinte gravitate redusă, care este apreciată în funcție de anumite criterii prevăzute expres de lege, ce sunt similare criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.74 lit.a)-d) NCP.

În ceea ce privește persoana infractorului, trebuie ca instanța să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună în raport de anumite criterii care, în linii mari, sunt asemănătoare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 lit.e)-g) NCP .

Alegerea acestei modalități de individualizare judiciară a pedepsei nu presuspune dispunerea de către instanță a unei soluții de condamnare. Se poate dispune motivat de instanța de judecată prin hotărâre (sentință in primă instanță sau decizie în apel), dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții(obiective și subiective) strict și limitativ prevăzute de art.80 NCP, cu privire la infracțiune și la persoana infractorului.

1. Condiții cu privire la infracțiunea săvârșită (condiții obiective):

a) Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amendă ori închisoare de 5 ani sau mai mică.

Amenda poate fi prevăzută de lege ca pedeapsă unică sau alternativ cu închisoarea de cel mult 5 ani (exemplu – infracțiunile de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) NCP, încăierarea, prevăzută de art 198, alin. (1) NCP, întreruperea cursului sarcinii, prevăzută de art. 201 alin. (1) NCP, amenințarea, hărțuirea, exploatarea cerșetoriei, prevăzută de art. 214 alin.(1) NCP, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, violarea de domicilui, violarea sediului profesional, violarea vieții private, furtul etc.) .

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Renuntarea la aplicarea pedepsei.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
4 045 cuvinte
Nr caractere:
20 535 caractere
Marime:
29.53KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!