Protecția Juridică Împotriva Activităților Nucleare în Context Internațional

1. Particularităţile poluării radioactive

Energia nucleară, cea mai de seamă descoperire a omului secolului xx, s-a dovedit a fi nu numai una din soluţiile general adoptate pentru diminuarea ,,foamei de energie’’, dar şi cea mai cumplită armă împotriva creatorului însuşi. Este ştiut că înainte de a provoca radioactivitatea artificială, omul a fost şi este supus radiaţiilor naturale provenind de la soare şi galaxii îndepărtate, de la pământ, de la apele oceanelor şi din atmosferă la care s-a adaptat în decurs de sute şi mii de ani, fără a dăuna evoluţiei sale biologice.

Pericolul radioactivităţii mediului a fost practic necunoscut până la explozia primei bombe atomice din Japonia, în anul 1945. Poluarea radioactivă este considerată o agresiune ,,aproape perfectă’’ cu caracter multilateral şi universal, fiind contaminate concomitent aerul, apa, solul şi subsolul, iar prin intermediul elementelor ecosistemului, se distruge în mod lent tot ceea ce este viu.

Poluarea radioactivă are impact instantaneu şi pe termen lung asupra tuturor formelor de viaţă vegetală şi animală. Pentru omul planetar, această formă de poluare este cea mai periculoasă întrucât este invizibilă, fără culoare, fără miros, nu produce durare imediată şi nu are limite stabilite şi cunoscute în timp.

Poluarea radioactivă a apei se datorează în mare măsură deşeurilor industriei nucleare. Acestea pot fi solide sau lichide, foarte radioactive, care trebuie depozitate, întrucât dispersarea lor în reţeaua hidrografică reprezintă un risc cert. O altă sursă a poluării radioactive a apelor constă în depunerile produşilor radioactivi rezultaţi în urma exploziilor nucleare experimentale.

Poluarea radioactivă a solului şi subsolului are un caracter mai limitat, constatându-se în vecinătatea imediată a unităţilor miniere, în locurile de depozitare a minereului radioactiv şi a deşeurilor radioactive.

În legătură cu poluarea radioactivă a solului, o problemă majoră, actuală şi de prespectivă, o constituie găsirea celei mai bune soluţii pentru depozitarea deşeurilor radioactive, cu un risc de contaminare cât mai mic sau total evitat. Se ştie, că deşeurile radioactive solide emit radiaţii pe timp îndelungat, iar depozitarea lor în sol, scoate din circuit terenuri agricole, fără a se realiza însă o securitate certă. Un singur exemplu este edificator: printre deşeurile lăsate de producţia atomo-electrică, cel mai redutabil este plutoniul care îşi păstrează jumătate din virulenţă cca. 240 de secole. Este suficient ca un singur gram să scape în atomosferă pentru a ucide un miliard de oameni.

Durata vieţii unei centrale term-nucleare este de maximum 30 de ani, iar distrugerea ei la expirarea acestei perioade este foarte periculoasă. Soluţia americană de a le acoperi cu beton, în condiţiile în care un reactor depăşeşte 70 m înălţime nu a dus decât la apariţia unui număr impresionant de ,,piramide atomice’’, conţinând pericole inestimabile.

Dintre principalele măsuri folosite pentru a asigura în mod eficient protecţia împotriva radiaţiilor, se pot menţiona:

• Construirea corespunzătoare a amenajărilor folosite de unităţile nucleare;

• Organizarea evacuării şi stocării nepericuloase a deşeurilor;

• Supravegherea radioactivă şi dozimetrică a întregului teritoriu, în special a zonelor aglomerate, a apei şi a atomsferei;

• Asigurarea protecţiei împotriva radiaţiilor în toate unităţiile care folosesc, sub o formă sau alta, radiaţii ionizante şi altele.

Împreună cu aceste măsuri, un rol deosebit revine reglementărilor juridice în domeniu .

2. Aspecte privind desfăşurarea activităţilor nucleare

Activităţile din domeniul nuclear se desfăşoară conform legislaţiei specifice în domeniu (respectiv Legea nr. 111/1996 cu privire la desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, republicată , şi actele normative subsecvente) şi regulilor generale de Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

În înţelesul legii, activitatea nucleară reprezintă orice practică umană care introduce surse sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un număr mai mare de persoane sau modifică reţeaua de căi de expunere, plecând de la sursele existente, mărind astfel expunerea ori probalitatea expunerii persoanelor sau numărul de persoane expuse.

Reglementarea activităţilor nucleare se face prin acte normative ce urmăresc asigurarea utilizări energiei nucleare în scopuri paşnice, în condiţii de securitate şi de protecţie a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii.

Toţi subiecţii ce desfăşoară activităţi nucleare sunt obligaţi să obţină autorizaţia pentru activitate nucleară, care se eliberează de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, care este activitatea naţională competentă în domeniul nuclear cu atribuţii de reglementare, autorizare şi control.