Principiul Forței Obligatorii A Actului Juridic

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Actului juridic civil Pacta sunt Servanda 1. Notiunea si fundamentul principiului a) Notiune Potrivit art. 969 alin. 1 Cod civil, Conventiile legal facute au putere de lege intre parti.

Dupa cum s-a subliniat in literatura juridica de specialitate, acest text formuleaza asa-numitul principiu al fortei (puterii) obligatorii a actului juridic exprimat in vechiul adagiu latin: pacta sunt servanda, adica pactul (conventia) trebuie respectat.

Art. 969 Cod civil exprima principiul fortei obligatorii a actului juridic prin ideea ca actul juridic incheiat potrivit legii se impune celui sau celor care l-au facut intocmai cum se impune legea. Cu alte cuvinte, actul juridic leaga pe autorul sau autorii lui prin obligatia acestora de a se supune clauzelor actului la fel cum sunt tinuti sa respecte normele juridice.

Principiul acesta ar mai putea fi exprimat si in sensul ca: actul juridic este obligatoriu iar nu facultativ in privinta executarii obligatiilor la care da nastere. Sintetic, si sugestiv, acest principiu mai este desemnat prin formula, de larga circulatie, contractul este legea partilor. Dupa cum s-a observat, folosirea, de catre art. 969 Cod civil, a formulei: conventiile, au putere de lege, are menirea de a arata ca partile legate printr-un contract trebuie sa-si execute obligatiile asumate, ca si cand acestea ar rezulta din lege.

Acestei formulari i s-a adus amendamentul urmator: un contract nu poate fi identificat cu legea, deoarece: 1. legea are o aplicatie generala, pe cand contractul le obliga numai pe parti; 2. legea nu poate fi modificata prin vointa partilor, in vreme ce aceasta posibilitate o au partile cu privire la contract etc. O precizare care trebuie facuta in legatura cu forta obligatorie a actului juridic civil este urmatoarea: desi textul nu prevede, contractul legal incheiat se impune nu numai partilor, ci si instantei judecatoresti, in cadrul litigiului dedus in fata sa.

O alta precizare care trebuie facuta sete in sensu ca, desi art. 969 Cod civil prevede expres forta obligatorie numai in cazul contractului (actului juridic bilateral) totusi, el contine un principiu valabil si pentru actul juridic unilateral.

Este adevarat ca, in cazul acestui din urma act nu mai vorbim de, parti, ci de, parte. In acest caz, forta obligatorie a actului juridic se impune autorului unic al sau.

In sfarsit, trebuie subliniat ca, principiul fortei obligatorii are o deosebita tarie in cazul actelor juridice incheiate de persoanele juridice si, in mod deosebit, in cazul contractelor.

b) Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic ...

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Principiul Fortei Obligatorii A Actului Juridic
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
3 pagini
Imagini extrase:
3 imagini
Nr cuvinte:
872 cuvinte
Nr caractere:
4 653 caractere
Marime:
13.13KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept
Tag-uri:
act juridic, drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!