Principiile Dreptului Constituțional European

1. PRINCIPIUL DREPTULUI EGAL LA LIBERTATE

Articolul 6 alin. 1 din Tratatul Uniunii Europene, în continuare TUE, defineşte acest principiu ca fiind primul dintre principiile pe care Uniunea Europeană s-a fondat. Acest principiu trebuie să depăşească diferitele noţiuni ale dreptului la libertate specifice fiecărui stat, tocmai pentru avea un sens normativ independent, având în vedere că acest din urmă sens poate rezulta din expresia „ respectul drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi statul de drept”, care apare în textul normativ arătat. Din faptul că dreptul la libertate este definit separat ar trebui să se înţeleagă că acest drept este un principiu mult mai complex. Acest drept nu poate fi redus la o simpla respingere a unei ordini sociale bazate pe privilegii sau pe forme represive de guvernământ, cum ar fi naţional-socialismul, fascismul, comunismul sau alte forme de autoritarism.

Mai degrabă, aceasta poate fi înţeleasă ca o declaraţie a faptului că libertatea individului este punctul de plecare şi de referinţă pentru toate legislaţia europeană: orice cetăţean din cadrul jurisdicţiei europene este o persoană liberă cu drepturi egale în aceeaşi ordine juridică. Conceptual, aceasta conduce la o înţelegere individualistă a dreptului şi a societăţii.

S-ar putea spune că dreptul la libertate este principiul universal prin excelenţă. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că acest principiu nu este prevăzut în toate sistemele de drept. Legislaţia Uniunii Europene este singurul sistem de drept transnaţional, care prevede în mod eficient acest principiu în raporturi juridice concrete pe o scară largă.

În lumina acestui principiu, conceptele fundamentale ale dreptului european, dar de multe ori neînţelese din punct de vedere tehnic, sunt în strânsă legătură cu tradiţia constituţională europeană. Primul este conceptul „efectului direct”, în conformitate cu care individul nu este numai obiectul ci, de asemenea, şi subiectul dreptului Uniunii. Nu este nicio coincidenţă faptul că această idee a iniţiat transformarea Tratatelor Comunităţii Europene într-o lege constituţională a Europei.

Principiul libertăţii individuale a fost un element central al teoriei integrării de la primele sale etape. W Hallstein a înţeles integrarea europeană, cu tendinţa sa de aplicare la nivel continental, ca o extindere semnificativă a spaţiului individului de acţiune autonomă. Dimensiunea constituţională a acestei expansiuni se bazează pe atribuirea unei funcţii constituţionale dreptului privat, mai presus de toate sistemele de drept contractual: mulţi consideră dreptul privat, ca pe o ordine sistematică a libertăţilor individuale. Chiar dacă Comunitatea timpurie nu a adoptat, practic, nicio normă referitoare la dreptul privat de la începuturile sale, aceasta a avut un efect important în cadrul dreptului privat, deoarece a ajutat individul să încheie contracte pe o scară mult mai largă. Din această perspectivă, se poate înţelege importanţa fundamentală a libertăţilor economice şi ale dreptului concurenţei, precum şi a articolul 4 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în continuare TCE.

Cu toate acestea, conceptul de libertate s-ar înţelege greşit, dacă l-am avea în vedere doar în sensul său formal, ca pe o autonomie privată: o astfel de libertate este întotdeauna în pericol de a fi transformată într-un privilegiu. Adevărata libertate poate fi concepută doar ca fiind aceeaşi pentru toţi indivizii. Aceasta este concepţia dreptului egal la libertate care explică o direcţie foarte importantă a jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, în continuare CEJ: egalizarea statutul juridic al subiecţilor din ordinea juridică europeană, în perspectiva unei libertăţi concrete. Această concepţie îşi găseşte expresia în jurisprudenţa privind discriminarea, în special cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor, interzicerea generală a discriminării, drepturile care decurg din cetăţenia europeană şi din dreptul de asociere. Din această perspectivă a dreptului egal la libertate trebuie înţeles obiectivul instituirii unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie (articolul 2 TUE) , mai degrabă decât din perspectiva utilizării acestuia pentru funcţionarea unei pieţe unice.