Principiile Dreptului Comerțului Internațional

Principiile dreptului comerţului internaţional

Etimologic, „principiu” provine din latinescul principium, iar etimologic vom apela la definiţiile date de enciclopediile consacrate şi, ca urmare, prin¬cipiu înseamnă obârşie, element fundamental sau, cum îl definesc enciclo¬pediile, „izvor primordial”, „cauză primară”, „punct de plecare, bază, temei” sau „regulă teoretică generală care călăuzeşte conduita”.

Profesorul Dumitru Mazilu susţine că „în domeniul dreptului comerţului internaţional, principiile dau unitatea, coerenţa necesară normelor, orientate spre dezvoltarea raporturilor comerciale în conformitate cu cerinţele generale ale progresului economic şi social” şi în final conchide: „principiile dreptului comerţului internaţional sunt acele idei călăuzitoare în procesul elaborării normelor juridice şi aplicării lor în raporturile comerciale şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţionale, care asigură concordanţa normelor cu cerinţele dezvoltării obiective şi echilibrate a acestor raporturi”.

Majoritatea autorilor evidenţiază şi susţin cele 3 principii de bază ale comerţului internaţional: principiul libertăţii comerţului, principiul libertăţii convenţiilor şi principiul lex voluntatis. În continuare, vom prezenta numai aceste trei principii, care au fost evidenţiate şi dezvoltate pentru prima dată, după 1990, într-o lucrare naţională de dreptul comerţului internaţional de eminentul prof. Mircea N. Costin, chiar dacă există în doctrină şi alte păreri.

Chiar dacă în doctrina străină, fiind de o adâncă notorietate, principiile dreptului comerţului internaţional nu mai sunt tratate separat, considerându-se a fi fost ceva de mult demonstrat, îmbrăţişăm ideea majorităţii autorilor români conform căreia în această perioadă de lungă tranziţie la economia de piaţă nu trebuie să obosim a reaminti cu orice ocazie aceste minunate principii pentru a călăuzi toate acţiunile comercianţilor în sensul respectării lor, mai ales că, înainte de 1990, în România socialistă, eminenţii teoreticieni şi practicieni ai dreptului comerţului internaţional nici nu îndrăzneau să le amintească.

În aceste condiţii, iată pe scurt cum sunt prezentate cele trei principii de emi¬nentul prof. Mircea N. Costin, considerând că pentru dimensiunile cursu¬lui de faţă nici nu se poate face o prezentare mai detaliată şi, după părerea noastră, nici nu este necesară, cu atât mai mult, cu cât şi în România originala noastră democraţie tinde să se integreze tot mai mult democraţiilor occi¬dentale.

§1. Principiul libertăţii comerţului

Principiul libertăţii comerţului constituie premisa esenţială pentru desfăşu¬rarea normală a circulaţiei bunurilor, valorilor şi cunoştinţelor în toată lumea. Acest principiu dă expresie nevoii obiective de a se înlătura toate obstacolele care ar putea să stânjenească această circulaţie sau chiar să o obstrucţioneze pentru anumite state sau pentru participanţii la comerţ aparţinând numai anumitor state, cum ar fi obstacole de ordin economic, vamal, fiscal, admi¬nistrativ sau politic.

Faptul că libertatea comerţului este o condiţie sine qua non pentru afir-marea, dezvoltarea şi consolidarea economiei de piaţă, este motivul pentru care Constituţia României din 1991 a ridicat-o la rangul de principiu consti¬tuţional, proclamând prin art. 135 alin. (2) lit. a) că „statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.

Analizând acest text, ajungem la concluzia că în România libertatea comerţului reprezintă o politică de stat şi că printre mijloacele prin care statul îi creează câmp liber de manifestare se află protecţia concurenţei loiale şi asigurarea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Între statele lumii se manifestă o adâncire a interdependenţelor economice în scopul accelerării progresului economic general şi asigurării pentru fiecare participant a condiţiilor minime de a ocupa un loc cât mai favorabil în divi¬ziunea mondială a muncii, ceea ce face imperios necesară înlăturarea oricăror măsuri exacerbate privind protecţionismul, stabilirea unor taxe vamale de natură să stimuleze importurile şi exporturile de mărfuri, adoptarea unor politici fiscale rezonabile.

Între state există preocupări constante atât în Europa, cât şi pe continentul nord-american de a se crea structuri organizatorice apte să asigure promovarea şi extinderea libertăţii comerţului pe arii geografice din ce în ce mai întinse.

Astfel de preocupări îşi găsesc reflectarea în numeroase acorduri interna-ţionale multilaterale, dintre care se detaşează, prin importanţa şi semnificaţia lor actuală şi de perspectivă, cele ce fundează Uniunea Europeană, Zona Nord Americană de Liber Schimb, precum şi Actul final al Rundei Uruguay.

Tratatul de la Roma din 5 martie 1957, Actul unic european din 17 şi 28 februarie 1986 şi Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992 constituie suportul principal al integrării europene pe multiple planuri. În cuprinsul acestor convenţii internaţionale îşi găseşte consacrare şi principiul libertăţii comerţului concretizat în: libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, libera circulaţie a capitalurilor, libera circulaţie a persoanelor şi libera concurenţă. Aceeaşi concretizare a principiului în discuţie se regăseşte şi în acordurile de asociere ale României la Comunităţile Europene şi la A.E.L.S.