Mandatul European de Arestare

CAPITOLUL I – DEFINIRE. REGLEMENTARE. NATURĂ JURIDICĂ. CONŢINUTUL MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

1.1Definire.Reglementare. Natură juridică

Prin Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JHA din 13 iunie 2002 a fost concretizată hotărârea luată în cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, ca între statele membre ale Uniunii Europene să se înlocuiască procedura formală de extrădare cu o procedură de predare simplificată care se desfăşoară între autoritatea judiciară emitentă şi autoritatea judiciară de executare, acestea putând fi asistate de autoritatea centrală, desemnată în acest scop în statele membre aflate în relaţie sau, respectiv, de punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene.

Aşa cum se menţionează în preambulul deciziei-cadru, mandatul european de arestare este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal care implementează principiul recunoaşterii reciproce la care Consiliul Europei s-a referit ca şi la “cheia de boltă” a cooperării judiciare .

În relaţiile dintre statele membre mandatul european de arestare va înlocui toate instrumentele anterioare privind extrădarea, şi anume: Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 şi Protocoalele sale adiţionale încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978; Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului încheiată la Strasbourg la 27 ianuarie 1977, Convenţia din 19 iunie 1990 de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 cu privire la abolirea gradată a controalelor la frontierele comune privind relaţiile dintre statele membre care sunt părţi la această Convenţie, Convenţia privind simplificarea procedurii de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 10 martie 1995 şi Convenţia privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene din 27 septembrie 1996, inclusiv prevederile Titlului III din Convenţia de implementare a Acordului Schengen privitoare la extrădare .

Potrivit art. 1 din Decizia – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, “mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării şi predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate”. Această definiţie a fost preluată de art. 77 alin. (1) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare , potrivit căruia „Mandatul european de arestare este o hotărâre judecătorească emisă de instanţa competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării de către un alt stat membru a persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate ”.

Mandatul european de arestare se emite numai în vederea creării posibilităţii executării unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, emise de către autoritatea judecătorească competentă, numai atunci când persoana împotriva căreia s-a emis un asemenea mandat se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat al Uniunii Europene .

Mandatul european de arestare nu trebuie confundat cu mandatul de arestare preventivă din dreptul intern, întrucât mandatul european de arestare este o decizie judiciară care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern; mandatul european de arestare se emite numai atunci când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire în ţară, întrucât persoana în cauză se sustrage pe teritoriul unui alt stat membru al U.E.

Mandatul european de arestare reprezintă un progres către o unificare reală a diferitelor sisteme legislative europene și se poate aplica cu succes împotriva terorismului și a criminalității organizate transfrontaliere. Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a personei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale .

Mandatul european de arestare este aplicabil, din punct de vedere teritorial, în toate statele membre UE, înlocuind sistemul extrădării folosit până acum. Decizia – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre UE nu constituie drept direct aplicabil ci necesită transpunerea în dreptul naţional. Transpunerea a fost efectuată şi de România prin Titlul III din Legea 302/2004 iar dispoziţiile referitoare la mandatul european de arestare au intrat în vigoare de la data aderării României la UE, adică 1 ianuarie 2007, înlocuind, între statele membre, dispoziţiile în materie de extrădare .

1. A. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008

2. E. Vlădulescu, Particularităţi ale executării mandatului european de arestare în România, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Revista de drept penal, Anul XIX, nr. 3, iulie - septembrie 2012, Bucureşti, 2012

3. F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi juridică. Dreptul nr.2/2006

4. F. R. Radu, Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în domeniul extrădării şi predării infractorilor, Dreptul nr. 9/2007

5. G. Tudor, M. Constantinescu, Mandatul european de arestare. Aspecte teoretice şi practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009

6. I. C. Morar, Mandatul European de arestare. Context European și intern, Curierul Judiciar nr. 4/2005

7. M. Pătrăuş, Reflecţii privind mandatul european de arestare, Universitatea din Oradea, 2012

8. M. Zainea, Executarea mandatului European de arestare: între predarea imediată și predarea temporară, Curierul Judiciar nr. 12/2008, Ed. C.H.Beck

9. Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JHA din 13 iunie 2002

10. Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009

11. Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală

12. Legea 222/2008 pentru modificarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală