Izvoarele dreptului

Izvoarele dreptului

În cercetarea fenomenului juridic sau acordat spaţiilargi explicării şi analizei problemei izvoarelor dreptului.Prin izvor de drept se înţelege forma specifică de

exprimare a normelor juridice respectiv actul normativ în care sunt cuprinse normele juridice.

Din diferite unghiuri de vedere sau făcut clasificări,sau examinat trăsături comune ale diverselor categorii de izvoare şi sau relevat elementele definitorii pentru57 înţelegerea rolului izvorului de drept, în practica juridică.

Astfel, s-a făcut distincţie între izvoarele scrise (actul normativ în general legea în special), şi între izvoarele oficiale (cele emise de organele de stat, în forma prevăzută de lege), şi cele neoficiale (obiceiul, doctrina); între izvoarele directe (actul normativ, contractul normativ), şi izvoarele indirecte(obiceiul şi regulile elaborate şi promovate de organe nestatale, neguvernamentale).

În literatura de specialitate se întîlnesc atît noţiunea de izvor de drept, cât şi noţiunea de formă de exprimare a normelor juridice. Evident, ambelor noţiuni l-i se atribuie acelaşi conţinut, atât noţiunea de izvor de drept cît şi noţiunea de formă de exprimare au în vedere calea parcursă de voinţa generală pentru ca să devină normă juridică.

Ca urmare a faptului că noţiunii de izvor de drept se dau mai multe sensuri, adesea se recurge la noţiunea de formă de exprimare.

Izvoarele dreptului au mare importanţă nu numai în înţelegerea modului în care voinţa generală îmbracă forma legii, ci şi în stabilirea gradului şi forţei juridice a actului normativ respectiv. Totodată, formele prin care voinţa

generală devine normă juridică ajută la înţelegerea procesului normativ al organelor puterii de stat.

Pe baza celor de mai sus putem conclude că suntem în prezenţa unor modalităţi specifice prin care regula de conduită apreciată ca necesară devine normă juridică.

După cum sa specificat şi anterior, izvorul de drept este cunoscut ca izvor în sens material şi ca izvor în sens

formal.

Izvoarele de drept în sens material desemnează faptul social(uneorimai sînt numite şi izvoare reale) sau factorii de configurare a dreptului. În conţinutul acestor izvoare sînt incluse elemente care aparţin unor sfere diferite ale vieţii

sociale. În opinia lui Ion Dogaru, dreptul material nu este altceva decât ansamblul condiţiilor materiale de existenţă generează reglementările juridice.

În conţinutul acestor izvoare intră:

a) factorii de configurare a dreptului;

b) dreptul natural şi raţiunea umană;

c) conştiinţa juridică;

d) starea economică şi

e) izvoarele culturale ideologice.

Toate acestea asigură conţinutul concret a dreptului pozitiv întrucât de ele legiuitorul nu poate să nu ţină seama la elaborarea dreptului.

O importanţă deosebită din punct de vedere juridic prezintă izvoarele formale ale dreptului deoarece ele desemnează formele specifice de exprimare a normelor juridice, adică actele juridice în care sînt concentrate aceste

norme. Anume pe acestea le avem, de regulă în vedere atunci cînd vorbim de izvoarele dreptului.

Aşadar, izvoarele formale ale dreptului sunt un mijloc necesar pentru promovarea ordinii juridice, pentru asigurarea stabilităţii şi siguranţei în raporturile sociale.

Normele cuprinse în izvoarele formale ale dreptului „au autoritate morale şi materială” , deoarece sunt determinate de realităţile sociale şi sunt concepute să răspundă nevoii de reglementare dintr-o etapă sau alta a dezvoltării sociale.

Între izvoarele formale ale dreptului, Francois Genz distinge: legile, cutumele, autorităţile tradiţionale (doctrina şi jurisprudenţa) aceste izvoare au forţa lor şi influenţa recunoscută în reglementarea relaţiilor sociale Hans Kelsen clasifică izvoarele dreptului în: izvoare de constituire şi izvoare de calificare. Opinia dominantă distinge între izvoarele formale ale dreptului: obiceiul juridic (cutuma), precedentul judiciarşi practica judiciară, actul normative, contractul

normative, doctrina