Infractorul Minor și Serviciile Specifice de Reintegrare Socială

1.INTRODUCERE

Problematica personalităţii umane abordată multidisciplinar cunoaşte azi un interes deosebit în cercetările teoretice şi aplicative din numeroase domenii ştiinţifice şi practice, inclusiv în ce priveşte personalitatea minorului infractor. O vastă literatură de specialitate relevă convingător eforturile care se fac în acest domeniu spre înţelegerea cât mai profundă şi mai cuprinzătoare a comportamentului antisocial la minor. Ideea după care nu ne preocupă infractorul, ci omul - în esenţă personalitatea acestuia supusă transformării în scopul recuperării acelui care a încălcat legile pentru a fi redat societăţii ca element util – devine vitală în cazul delincvenţilor minori care – aflându-se încă în faza de formare – sunt mult mai receptivi, mai sensibili la acţiunile factorilor de mediu social, ceea ce sporeşte şi accelerează şansele de influenţare pozitivă a evoluţiei personalităţii acestora şi implicit a comportamentului lor moral şi social. În aceeaşi măsură pot avea influenţă experienţele negative cu repercusiuni uneori destul de târzii. În esenţă ambele aspecte întăresc ideea că trebuie să ne preocupe mai mult ceea ce va deveni minorul (viitorul lui) decât ceea ce acesta a făcut (faptele comise).

Importanţa pe care o conferim acestui studiu nu rezidă în scopul de informaţie psihologică, sociologică sau axiologică asupra problematicii personalităţii în contextul ştiinţelor contemporane despre om. Justificarea reală rezultă din faptul că într-o viziune strict ştiinţifică asupra temei noastre – desigur de factură interdisciplinară – personalitatea umană este locul de confluenţă a tuturor disciplinelor care concură la rezolvarea problemei infracţionalităţii juvenile. Acest adevăr nu are numai o legitimitate teoretică, ci din contră îşi revendică poziţia de cheie de boltă, a complexului proces de reeducare, recuperare şi integrare socio-profesională a delincventului minor .

Este, de altfel, perspectiva prin prisma căreia poate fi remarcată importanţa pe care o reprezintă personalitatea delincventului minor pentru toţi cei care au preocupări în sfera reeducării, reintegrării sociale şi implicit a prevenirii, inclusiv pentru comunitate.

2. CUPRINS

Problema cunoaşterii personalităţii subiectului asupra căruia se acţionează reeducativ are în pedagogie o lungă tradiţie. Ea nu este nouă, desigur, nici în sistemul reeducării infractorilor. Savantul român. C.I. Parhon, încă în urmă cu mai bine de 70 de ani - încadrându-se în exigenţele secolului XX impuse oamenilor de ştiinţă, cu privire la studiul personalităţii - pleda pentru un studiu amănunţit biologic, psihologic şi social al fiecărui delincvent vizând un dublu scop : acela al cercetării ştiinţifice pure şi acela al terapeuticii şi profilaxiei criminale .

Pe de altă parte ar fi justificat ca particularităţile personalităţii minorului (legate de vârstă, nivel de dezvoltare fizică şi psihică, etc.) hotărâtoare în ce priveşte diferenţierea responsabilităţii penale şi a individualizării legale şi judiciare a sancţiunilor de drept penal, să fie avute în vedere, cel puţin în aceeaşi măsură şi atunci când se organizează şi desfăşoară procesul de modelare a delincventului minor.

Este regretabil că procesul de cunoaştere calificată a unui minor, paralel cu acţiunea instructiv-educativă din şcoală, de regulă, în colaborare cu familia sau din activitatea productivă în unele cazuri, este adeseori întrerupt atunci când acesta părăseşte şcoala sau locul de muncă. Aspecte noi pot interveni în structura psiho-individuală, în atitudinea socială a minorului şi pe itinerariul urmat de el de la părăsirea şcolii sau a locului de muncă şi până la săvârşirea infracţiunii, (inclusiv începerea executării sancţiunii) . De altfel, o asemenea întrerupere conduce la pauze educative care deschid larg poarta unor influenţe nocive mai ales când acestea sunt prea mari .