Implicarea participanților în procesul penal

Capitolul 1. Aspecte generale privind participanţii în procesul penal

1.1. Noţiunea de participanţi în procesul penal

Procesul penal reprezintă o activitate complexă care se realizează prin intervenţia unor persoane ce sunt obligate sau interesate să participe, pentru a soluţiona un conflict rezultat din comiterea unei infracţiunii .

Procesul penal reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de organele judiciare şi care, împreună cu participarea părţilor şi a altor persoane, asigură ordinea de drept şi apără drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, printr-o constatare la timp şi în mod complet a infracţiunilor, precum şi a tragerii la răspunderea penală a făptuitorilor .

Activitatea desfăşurată în procesul penal are loc prin intervenţia unor persoane cu diferite calităţi procesuale care sunt obligate sau interesate să ia parte şi să asigure efectuarea sa. Aceste persoane cooperează în cadrul procesului penal, prin calitatea şi rolul pe care îl au pentru a-şi atinge scopul şi se numesc participanţi.

În literatura juridică s-a subliniat că noţiunea de participanţi în procesul penal este diferită de cea din dreptul penal. În dreptul penal, prin participanţi se înţelege numai persoanele care au colaborat la săvârşirea aceleaşi infracţiuni, iar prin participanţii procesului penal înţelegem persoanele fizice, particulare, dar şi organele care sunt chemate să aplice legea procesuală în cadrul procesului penal .

Noţiunea de participanţi în procesul penal are două sensuri: un sens larg şi un sens restrâns. Astfel, în sensul larg, în procesul penal, ca participanţi apar toţi cei care iau parte la activităţile realizate în procesul penal. Din categoria acestor participanţi fac parte: părţile, apărătorul, organele judiciare și alte persoane. În sens restrâns, al noţiunii de participanţi în procesul penal se cuprind: părţile, apărătorul şi organele judiciare .

Între participanţii la procesul penal se realizează raporturi juridice procesuale penale, ei având în acelaşi timp şi calitatea de subiecţi procesuali. Aceşti subiecţi procesuali sunt clasificaţi în două categorii: subiecţi oficiali și subiecţi particulari. În categoria subiecţilor particulari se regăsesc, subiecţii principali, ca fiind părţile și subiecţii secundari, alte persoane. Din cadrul subiecţilor oficiali regăsim, subiecţii judiciari, ce sunt persoanele care compun organele judiciare, cum ar fi judecătorii, procurorii şi organele de cercetare penală. De asemenea, ca subiecţi oficiali sunt şi subiecţii extrajudiciari, persoane care au atribuţii de conducere sau de control, acestea fiind organele de constatare .

Organele judiciare care participă în procesul penal sunt: instanţele de judecată, procurorul şi organele de cercetare penală. Acestea au drepturi şi obligaţii procesuale, pentru a apăra interesele generale ale societăţii, iar prin intervenţia lor pe parcursul procesului penal este reprezentat statul.

Conform articolelor 23 şi 24 ale Codului de procedură penală părţile în procesul penal sunt: partea vătămată, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În literatura juridică se susţine ideea că inculpatul este parte principală, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente ca fiind părţi secundare. De aici reiese faptul că inculpatul rămâne o parte constantă a procesului penal, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi eventuale în cadrul procesului penal .

Ca și participant în procesul penal, apărătorul, are o poziţie diferită faţă de ceilalţi participanţi, deoarece nu acţionează în nume propriu, ci în numele şi în interesul unei părţii acordându-i în același timp și asistenţă juridică. Deci, apărătorul se regăseşte pe aceeaşi poziție a părții pe care o apără, dar nu este parte în proces.

În cadrul procesul penal, pe lângă organele judiciare şi părţi, mai participă şi alte persoane, cum ar fi: grefierii, martorii, experţii, martorii asistenţi, reprezentanţii, substituţii procesuali, agenţii procedurali, etc. Participarea acestora în cadrul procesului este neprevăzută, deoarece ele nu au ca scop obţinerea unui interes personal și apar în cadrul procesului penal atunci când este necesar .

În reglementarea actuală, nu este definită noţiunea de participanţi în procesul penal, dar Legea nr. 135/2010 privind viitorul Cod de procedură penală, prevede în Titlul III, Capitolul I care sunt aceştia. Astfel, articolul 29 precizează ca fiind participanţi în procesul penal părţile, organele judiciare, avocatul, subiecţii procesuali principali şi subiecţi procesuali. Iar organele judiciare sunt prezentate ca organe specializate ale statului ce efectuează activitatea judiciară, ele fiind: procurorul, organele de cercetare penală, instanţele judecătoreşti, judecătorul de cameră preliminară şi judecătorul de drepturi şi libertăţi. O altă prevedere arată că părţile sunt doar partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpatul, persoana vătămată fiind subiect procesual principal, ca şi suspectul. Aceștia intervin în procesul penal pentru a-şi realiza interesele ce au fost cauzate în urma săvârşirii unei infracțiunii. De asemenea, pe lângă aceşti participanţi, viitorul Cod de procedură penală, prevede ca participanţi şi alţi subiecţi procesuali, cum ar fi: martorul, interpretul, expertul, organele speciale de constatare, agentul procedural dar şi alte persoane sau organe menţionate de lege cu drepturi şi obligaţii ce privesc procedura judiciară penală .

Nu de fiecare dată în procesul penal se regăsesc toate categoriile de participanţi, deoarece numărul acestora şi activităţile pe care le desfăşoară se stabilesc în funcţie de fiecare cauză penală și de împrejurarea în care a avut loc. Însă, un proces penal nu se poate desfăşura fără prezenţa inculpatul şi a organele judiciare.

Cărţi, articole, lucrări de specialitate:

1. Coca George, Instituţii de drept procesual penal, Editura Wolters Kluwers România, Bucureşti, 2010.

2. Crişu Anastasiu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011.

3. Damachin Mircea, Drept procesual penal, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010.

4. Diaconu Dumitru Virgil, Morăreanu Şerban Camelia, Drept procesual penal, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2010.

5. Ionescu Diana, Procedura penală, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007.

6. Jidovu Nicu, Drept procesual penal, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.

7. Lorincz Anca Lelia, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.

8. Mateuţ Gheorghiţă, Tratat de procedură penală, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007.

9. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

10. Neagu Ion, Tratat de procedură penală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

11. Pamfil Mihaela Laura, Drept procesual penal, Editura Performantica, Iaşi, 2008.

12. Păvăleanu Vasile, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007.

13. Poiană Ion, Păcurariu Ioana, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.

14. Radu Gheorghe, Curs de drept procesual penal, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010.

15. Udroiu Mihail, Procedura penală, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2011.

Legislaţie:

1. Codul de procedură civilă.

2. Codul de procedură penală.

3. Codul penal.

4. Constituţia României.

5. Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească, publicată în M. Of. nr. 259 la data de 30 septembrie 1997.

6. Legea nr. 56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie, publicată în M. Of. nr. 159 la data de 13 iulie 1993.

7. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of. nr. 98 la data de 7 februarie 2011.

8. Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în M. Of. nr. 305 la data de 9 mai 2002.

9. Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, publicată în M. Of. nr. 440 la data de 24 iunie 2002.

10. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 567 la data de 29 iunie 2004.

11. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 486 la data de 15 iulie 2010.

12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în M. Of. nr. 244 la data de 11 aprilie 2002.

13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în M. Of. nr. 309 la data de 9 mai 2007.

A fost prezentat in cadrul Facultatii de Drept, ,,Mihail Kogalniceanu, Iasi