Instituţia căsătoriei şi a familiei îţi au originile în cele mai vechi timpuri, dovezi privitoare la existenţa acestora au supravieţuit încă din perioada statului dac.
In paleolitic, geto-dacii funcţionau ca şi colectivitate având la bază ginta maternă, respectiv o uniune cu caracter personal, în fruntea căreia se afla cea mai în vârsă femeie, celalalte vărstnice formând sfatul ginţii.
În epoca metalelor, se face produce o schimbare radicală, locul femeii fiind luat de bărbat. Ginta matrilineară este înlocuită cu ginta patriarhală,alcătuită din toate familiile patriarhale. În acest nou tip de organizare, femeia îşi păstrează o oarecare influenţă în luarea deciziilor, începe însă să piardă teren în favoarea bărbatului, ajungând să fie, multă vreme de aici în colo, socotită inferioară acestuia. Iniţial familia reprezenta o grupare a rudelor materne, iar căsătoria pe grupe era izvorul acestei instituţii. Redistribuirea puterii în cadrul familiei a asigurat o trecere nu tocmai directă spre căsătoria pereche, fiindcă, iniţial familia patriarhală nu a venit la pachet cu monogamia. În aceste condiţii, femeia devine inferioară bărbatului căruia trebuie să i se subordoneze. Există dovezi cum ca se practica inclusiv cumpararea soţiei.
În perioada traversată de statul dac de la Burebista la Decebal, familia patriarhală monogamă şi-a continuat existenţa, specialiştii în domeniu ajungând la concluzia că toate dovezile tind să susţină această formă şi nu aceea a familiei poligame. Horaţiu vorbea de fidelitatea soţiilor dacilor. În plus, pe Columna lui Traian, în scena referitoare la revenirea dacilor la vetrele lor, după războilul cu romanii, dacul e însoţit de o femeie şi de copiii săi, şi nu de mai multe femei . La baza familiei să căsătoria, dovezile atestă că a continuat să se practice şi cumpărarea soţiei, iar zestrea acesteia este amintită inclusiv în scrierile lui Horaţiu.Cât priveşte raporturile ce se stabilesc în cadrul familiei, soţia şi copiii intră sub autoritatea bărbatului, fiind adesea tratată ca o slujnică, iar în cazul în care se făcea vinovată de adulter, era pedepsită cu moartea.
Momentul cuceririi unei părţi din Dacia de către Imperiul Romanva duce cele doua instituţii într-o altă etapă a existenţei lor,acestea fiind reglementate prin legea de organizare a provinciei- Lex provincias-prin edictele guvernatorilor şi prin cutumele geto-dacilor, acele legi nescrise ale băştinaşilor pe care romanii le-au recunoscut şi respectat atâta vreme cât nu au venit în contradicţie cu legea provinciei. Potrivit acestui context legislativ, căsătoria s-a putut încheia între peregrini ( ca şi până la momentul venirii romanilor), între un cetăţean şi un peregrin ( însă numai cele ce primeau ius conubii erau privite ca şi căsătorii romane), între sclavi şi, mai rar întâlnite, între sclavi şi persoane libere.În primele două cazuri, copiii urmau condiţia juridică a mamei, iar femeile se aflau sub tutelă. În cel de-al treilea caz, familia nu era recunoscută de dreptul roman, era privită ca o formă de concubinaj admis. Cât priveşte cazul excepţional al căsătoriei dintre un sclav şi o persoana liberă, acesta este datorat situaţiei bune a unor sclavi bogaţi sau a poziţiei deţinute de ei în aparatul de stat. Şi cu toate că nu a fost un fenomen de masă, juristconsulţii romani au reglementat şi situaţia unor astfel de urmaşi. Gaius arăta că dintr-o femeie liberă şi un sclav se naşte un om liber; dintr-o femeie sclavă şi un bărbat liber se naşte un sclav . Copiii urmează starea juridică a mamei.
referat la istoria dreptului romaneasc
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
