Devianță - sociologie juridică

Conformismşi nonconformism

Scopul procesului de socializare constă în formarea unor subiecţi cu un comportament care să respecte normeleşi modelele propuseşi impuse de către comunitate ceea ce înseamnă un comportament normal sau conformist.Comportamentul conformist se găseşte în acele tipuri care răspund aşteptărilor grupului, instituţiei, societăţii din care face parte subiectul, respectând atât sistemele normativeşi modelele dominante câtşi obiceiuri, tradiţii care împreunăsăconducă la obţinerea rezultateloraşteptate. În acelaşi timp conformistul respectă condiţiileşi factorii care funcţionează urmărind interrelaţionarea cu aceştia faţă de performanţaşi finalitatea proiectată.Considerând conformitatea ca finalitate a procesului de socializare prin care se urmăreşte o integrare cât mai deplină a individului în societate.

Cu toate că membrii unei comunităţi trăiesc în aceleaşi condiţii sociale, în aceleaşi relaţiişi coerciţii normative nu toţi manifestă acelaşi comportament. Primele forme de abatere de la comportamentul conformist se văd în comportamentul nonconformist prin care individul nu respectă, eludează, încalcă anumite norme, modeleşi manifestându-se altfelşi neaşteptat faţă şi decât ceilalţi.

Privind mai explorativ putem să susţinem că aceste două tipuri de comportamente nu pot fi înţelese în mod absolut, strict, conformist în multe situaţii fiindşi exprimări mai puţin conformiste chiar spre nonconformist caşi nonconformistul care are de multe ori subordonării faţă de ceva normativ.La fel, acelaşi tip se poate manifesta într-un domeniu conformist iar altul nonconformist, în funcţie atât de convingerile sale câtşi de grupul, instituţiile în care este încadrat.

Devianţa – definiţieşi mod de înţelegere

Dacă încercăm să propunem o înţelegere a comportamentului deviant putem susţine acel tip de comportament care se îndepărtează, se abateşi încalcă nomele, principiile, modelele comportamentale caşi valorile specifice societăţii. Aprecierile faţă de abateri sau transgresări caşi faţă de gradul de încălcare a normelor şi desconsiderare a principiilor,modelelorşi valorilor sunt posibile în funcţie de standardeleşi criteriile deevaluare specifice societăţii caşi etapei pe care o parcurge aceasta. Devianţa nu se poate identifica sau /şi confunda cu nonconformismul, devianţa raportându-se la sistemul de norme, tradiţii, valori, modele ce aparţin întregii societăţi pe care le încalcă, transgresează dar presupune în acelaşi timp o recunoaştereşi supunere faţă de aşteptările unui grup sau comunitate.O încercare de definire generală, identificabilă în cele mai multe din lucrărileşi analizele de sociologie a devianţei, include în sfera de cuprindere a acestui concept acele fapte, acte, conduite care încalcă voluntar sau involuntar normele scrise sau nescriseşi care se opun comportamentului convenţional prescris sau nu juridic afectând evoluţia normală a ordinii sociale.

Propunându-şi o analiză tipologică S. Rădulescu (1999) consideră că devianţă cuprinde o diversitate de manifestări: acteleşi conduitele sancţionate sau nu de către legi; conduitele care nu sunt similare cu ale majorităţii; comportamentul novatorului care desconsideră formele tradiţionale recunoscute social; revoltatul caşi revoluţionarul care protestând împotriva ordinii sociale o afectează; conduita care provoacă schimbări de la medie – tradiţie adoptând comportamente peste această medie (devianţa pozitivă).Având în vedere aceste tipuri posibile autorul propune următoarele criterii în funcţie de care putem opera cu clasificări ale comportamentelor deviante:

a)caracterul voluntar sau involuntar al devianţei;

b)motivarea sau nemotivarea devianţei;

c)caracterul deschis sau secret al devianţei;

d)caracterul primar sau transgresor;