Contravenția

Capitolul I

Contravenţia

Într-un stat de drept, valorile sociale proprii sistemului respectiv sunt apărate printr-un complex de norme juridice, de natură penală sau contravenţională.

Legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală, sancţionând fapte care, din punct de vedere al pericolului social, nu pot fi considerate infracţiuni sau nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte încriminate în Codul Penal.

Domeniul contravenţiilor este reglementat în România de O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 1 din acest act normativ, „constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”

Raportat la noţiunea generală a contravenţiei, se poate delimita mai uşor sfera ilicitului contravenţional de domeniul celorlalte specii de ilicit, adică sfera contravenţiilor de cea a infracţiunilor, a delictelor civile, a abaterilor disciplinare etc. În această ipostază, definiţia generală a contravenţiei serveşte drept criteriu pentru legiuitor în opera sa de legiferare a contravenţiilor.

Trăsăturile contravenţiei

Din analiza prevederilor art. 1 al O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi luând în calcul similitudinile existente între domeniul penalului şi cel al contravenţionalului se desprind următoarele trăsături ale contravenţiei:

a) Vinovăţia. Prin vinovăţie se înţelege starea de voinţă a unei persoane în momentul încălcării unei norme juridice, vinovăţia reprezentând atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta comisă şi de urmările acesteia.

b) Fapta săvărşită să fie stabilită şi sancţionată drept contravenţie prin acte normative.

Contravenţiile pot fi stabilite şi sancţionate prin următoarele tipuri de acte normative:

- Legi → constituţionale;

→ organice;

→ ordinare.

- hotărâri ale Guvernului, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă

- hotărâri ale autorităţilor administrative locale.

c) Pericolul social al faptei. În cuprinsul O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, se face referire la pericolul social al contravenţiei rezultând implicit importanţa dată de legiuitor acestei trăsături definitorii a faptei de natură contravenţională, sens în care „sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”, aspect ce dovedeşte fără tăgadă importanţa acestui element în definirea faptei de natură contravenţională.

Elementele constitutive ale contravenţiei

Contravenţia, ca formă de conduită ilicită, presupune îndeplinirea mai multor elemente, în lipsa cărora aceasta se situează în afara dreptului contravenţional şi nu poate constitui temei al răspunderii contravenţionale.

a) Obiectul contravenţiei îl reprezintă valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală şi cărora li se aduce atingere prin fapta concretă.

De regulă, contravenţiile sunt grupate în acte normative având unul sau mai multe obiecte generale care rezultă din însuşi titlul actului.

Astefel, Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, are ca obiect atât relaţiile privitoare la regulile de convieţuire socială, cât şi cele privitoare la liniştea şi ordinea publică.

b) Subiectul contravenţiei este persoana (fizică sau juridică) care săvârşeşte o contravenţie. Pentru ca o persoană fizică să fie subiect al contravenţiei trebuie să îndeplinescă în mod cumulativ următoarele condiţii:

- să aibă vârsta de minim 14 ani;

Articolul 11 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional”.

- să fie responsabilă;

- să aibă libertate de voinţă şi acţiune;

Această condiţie presupune că făptuitorul a luat singur hotărârea de a comite fapta şi a trecut la săvârşirea acesteia, fără a exista vreo presiune exercitată asupra sa din partea unei terţe persoane.