Introducere
Fiecare dintre noi am facut la un moment dat cadou unei persoane. Toate acele cadouri pe care le-am facut se numesc juridic „liberalitati” si teoretic ar fi trebuit sa incheiem un contract cu persoana careia i-am dat cadoul.
Practic, ce se intelege prin donatie ? Donatia este in primul rand un contract, prin care o parte, numita donator, transfera in mod gratuit si irevocabil un drept real ( ca de exemplu un drept de propietate asupra unei masini) sau de creante celeilalte parti, numita donatar, cu acelasi drept, fara a urmari sa primeasca ceva in schimb.
Astfel, dupa cum rezulta din aceasta definitie, ceea ce caracterizeaza donatia este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu in altul, fara echivalent, cu intentia de a face o donatie.
Precizam, de asemenea, ca donatia reprezinta o liberalitate, deoarece are ca efect micsorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat.
Contractul de donatie este un contract solemn si este valabil daca a fost autentificat la notariat. De asemenea, este un contract cu titlu gratuit si, desi donatorul isi micsoreaza patrimoniul, el nu poate solicita o contra-prestatie, un echivalent in schimb
Contractul de donatie este un contract unilateral, deoarece creeaza obligatii numai pentru persoana care doneaza. Regulile aplicabile contractului de donatie sunt regulile generale prevazute de Codul Civil pentru interpretarea contractelor.
Nu constituie donatii premiile, cadourile prin diferite recompense, facute cu scopuri publicitare. De asemenea, gesturile de binefacere au reguli speciale ce exced cadrul legal al donatiilor. Intretinerea unei rude fara a exista obligatia legala de intretinere nu este o donatie.
Elementul esential prin care se deosebeste o donatie de alte operatiuni juridice asemanatoare este de ordin subiectiv, respectiv intentia de a dona.
Conditiile de validitate ale contractului de donatie
A. Obiectul Contractului
„Potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formeaza obiectul contractului trebuie sa fie in circuitul civil (art.963 C.civ), sa fie determinat sau determinabil (art.948 si 964 C.civ) si sa fie posibil, licit si sa existe sau sa poata exista in viitor ( de ex recolta viitoare).”
Nu poate fi donat un bun al altei persoane pentru ca s-ar afecta principiul irevocabilitatii donatiilor iar donatorul trebuie sa fie propietarul bunului donat, in momentul incheierii contractului. Deci donatia ce are ca obiect lucrul altuia este lovita de nulitate absoluta in toate cazurile. Daca incheierea contractului de donatie este insotita, precedata sau urmata de incheierea unui alt contract( participarea altei persoane decat donatorul si donatarul, deci straina de donatie ), trebuie sa se stabileasca in mod corect ce se doneaza, adica obiectul donatiei. In practica, aceasta problema s-a pus in cazul finantarii, cumpararii sau construirii unei case, urmand a se stabili daca obiectul donatiei este suma de bani sau casa.
Regula este ca in cazul prestarii unor sume de bani in vederea achizitionarii sau construirii unui imobil, obiectul donatiei este suma de bani, deoarece donatorul nu este propietarul imobilului, deci nu poate dona imobilui, ci doar banii cu care s-a achizitionat ulterior imobilul.
B.Capacitatea partilor
Legislatia noastra contine anumite dispozitii speciale cu privire la capacitatea partilor contractante, stabilind anumite incapacitati speciale de a dispune si a primi prin intermediul contractului de donatie
a) Incapacitatile de a dispune prin donatie
„Minorii si persoanele puse sub interdictie judectoreasca nu pot incheia contract de donatie, in calitate de donatori, nici prin reprezentantii legali (parinti sau tutore) si nici personal cu incuviintarea ocrotitorului legal.”
1 .Dr. Constantin Crisu, Codul Civil
2.Prof. univ. Dr. Francisc Deak, Tratat de drept civil.Contracte speciale, vol III., Editura Universul Juridic
3.Florin Motiu, Contractele speciale, editia II, editura Universul Juridic
4.Ovidiu Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Principii si institutii de drept civil, editura Rosetti
5.Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil.Contracte, editia a II-a, editura Hamangiu.
Facultatea de stiinte economice si administrative, Academia Fortelor Terestre ,,Nicolae Balcescu”
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.