Contractul de Asigurare

1. Noţiunea contractului de asigurare

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea 136/1995 contractul de asigurare este acel act juridic prin care o parte, numita asigurat, se obligă sa plătească o prima unei alte părţi, numita asigurator, iar aceasta din urmă se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea ori suma asigurata (indemnizaţie), în limitele şi la termenele convenite. Asigurările sunt reglementate, în principal, prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în Romania, la care se adaugă Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare si supravegherea asigurărilor, modificată prin O.U.G. nr. 116/2000 si prin Legea nr. 76/2003. Chiar dacă contractul de asigurare este un contract comercial, în măsura în care din punct de vedere al asiguratului el are caracter civil, considerăm contractul de asigurare un contract mixt ca natură, un contract comercial-civil; face parte din categoria contractelor speciale aleatorii adică şansele de câştig respectiv pierdere nu pot fi evaluate de părţi la încheierea contractului, ci numai în momentul îndeplinirii sau neîndeplinirii evenimentului.

Elementele definitorii ale contractului de asigurare sunt:

1. Asiguratorul. Este de regulă o societate comercială care are obligaţia să plătească anumite sume de bani atunci când are loc evenimentul prevăzut în contractul de asigurare. În Romania, activitatea de asigurare poate fi exercitată de societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare sau brokeri de asigurare dar numai cu autorizaţia prealabilă emisă de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, aspect prevăzut expres în legea nr. 32/2000.

2. Asiguratul. Reprezintă acea persoană fizică sau juridică care intră în raporturi juridice cu asiguratorul prin operaţiunea juridică de „ încheiere a contractului de asigurare”. Persoana care încheie contractul de asigurare şi care se obligă să plătească primele de asigurare se numeşte contractant. Poate apărea însă şi o terţă persoană , căreia în virtutea legii sau contractului, asiguratorul urmează să-i plătească îndemnizaţia de asigurare atunci când se realizează evenimentul asigurat si care poartă denumirea de „beneficiar al asigurării”.

3. Riscul asigurat. Reprezintă un eveniment viitor, posibil dar incert la care sunt expuse bunurile ori patrimoniul, viaţa ori sănătatea unei persoane.

4. Cazul asigurat (sinistrul). Acesta se deosebeşte de riscul asigurat deoarece cazul asigurat reprezintă un eveniment asigurat în scopul înlăturării consecinţelor şi pentru care s-a făcut asigurarea, eveniment care însă s-a produs; din acest moment, asiguratorul este obligat să plătească îndemnizaţia de asigurare, respectiv despăgubiri sau suma asigurată.

5. Obiectul asigurării. Adică ceea ce anume s-a asigurat prin contract (de exemplu: bunuri, viaţa, capacitatea de muncă). Se impune distincţia dintre obiectul asigurării şi obiectul contractului de asigurare care se referă la drepturile şi obligaţiile parţilor privind plata primei respectiv indemnizaţiei de asigurare.

6. Interesul asigurării. Prin acest element se înţelege dauna efectivă evaluabilă în bani pe care asiguratul o poate suferi în cazul pierderii sau degradării bunului asigurat.

7. Suma asigurată. Suma maximă în limita căreia asiguratorul este obligat să plătească indemnizaţia de asigurare la ivirea cazului asigurat. Pe baza acesteia se calculează şi prima de asigurare.

8. Prima de asigurare. Suma de bani pe care o plăteşte asiguratul (contractantul) asiguratorului pentru asumarea riscului. Se stabileşte pe categorii de riscuri asumate şi în funcţie de suma asigurată.

9. Îndemnizaţia de asigurare. Sumă de bani denumită sumă asigurată sau despăgubire, sumă pe care asiguratorul o achită asiguratului sau beneficiarului asigurării atunci când intervine cazul asigurat.