Comparație între Actele și Contractele Administrative

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1.Introducere.3
2.Noţiuni generale despre actele administrative.4
3.Noţiuni generale despre contractele administrative.6
4.Elementele comparative între actele şi contractele administrative.8
5.Concluzii.8
6.Bibliografie.8
7.Anexe.9

Extras din referat:

1.Introducere

În perioada 1918-1938 problema fundamentală care s-a pus pe planul reglementării juridice a fost aceea a unificării legislative, pentru a se realiza acordul necesar dintre unitatea politică şi cea juridică.Procesul unificării a fost de lungă durată, în unele domenii prelungindu-se până în preajma celui de al doilea război mondial.

Statul roman a realizat unificarea legislativă prin două metode:

- prima metodă a constat în extinderea aplicării unor legi din vechea Romanie pe cuprinsul întregii ţări;

- cea de a doua metodă s-a înfaptuit prin elaborarea unor noi acte normative, unice, prin care s-au înlăturat reglementarile paralele anterioare.

În procesul unificării legislative, metoda extinderii a fost folosită îndeosebi în domeniile dreptului constituţional şi al dreptului penal.Reglementarea paralela s-a menţinut mai multă vreme în dreptul civil şi în unele ramuri ale dreptului procesual.Totodata, au fost adoptate numeroase legi speciale unice în toate ramurile dreptului.Prin îmbinarea celor două metode a fost creat sistemul de drept al Romaniei.

În perioada de referinţă au fost adoptate noi legi de organizare administrativă atat pe plan central, cât şi pe plan local.

Menţionăm în acest sens Legea pentru organizarea ministerelor din 2 august 1929, prin care s-a creat cadrul general de organizare al ministerelor într-un sistem unitar. La 14 iunie 1925 a fost adoptată Legea pentru unificarea administrativă, prin care s-a stabilit un sistem unitar de organizare teritorială a statului national şi s-a prevăzut constituirea organelor locale eligibile. Conform legii, teritoriul Romaniei se împărţea din punct de vedere administrativ, în judeţe şi comune. Administraţia judeţului se afla sub conducerea prefectului, numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. În fruntea administraţiei comunale se afla primarul, care executa hotărârile Consiliului local şi ale Delegaţiei permanente comunale. Primarul era ales de către Consiliul comunal.

Înfăptuirea statului de drept în România, după Revoluţia din decembrie 1989, a necesitat reorganizarea administraţiei publice pe baza unor principii noi, urmărindu-se promovarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

Statul de drept nu poate fi conceput dacă nu este şi democratic.Acest caracter al statului presupune organizarea autorităţilor publice pe baza unor principiului separaţiei puterilor în stat, recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi relizarea unei reale autonomii a colectivităţii locale.

Dacă nu este democratic, statul de drept rămâne doar un deziderat, întrucât în realitate nu există pârghie de control reciproc al puterilor şi nici mijloace de presiune socială asupra acestora pentru respectarea legii şi a drepturilor şi libertăţii cetăţenilor ca indivizi şi colectivităţi.

2.Noţiuni generale despre actele administrative

Forma principală de de activitate a autorităţilor administraţiei publice o reprezintă actele juridice.Unele din aceste acte sunt emise potrivit dreptului comun, însă nu constituie obiect de studiu al dreptului administrativ.

Actele emanate de la autorităţile administraţiei publice, în regim de putere publică poartă denumirea generică de acte administrative.

Potrivit Legii contenciosului administrativ nr 554/5004, noţiunea de act administrativ are două sensuri. În sens restrâns, actul administrativ este actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim e putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. În sens larg, prin act administrativ înţelegem orice act juridic emanat de la autorităţile publice în regim de putere publică.

Actul administrativ este o voinţă juridică unilterală.Un act administrativ nu poate cuprinde o rugăminte, o constatare, o părere sau expresia unui sentiment ci numai o voinţă. Această voinţă trebuie să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice.

După numărul manifestărilor de voinţă pe care le conţin şi după regimul lor juridic, actele administraţiei publice pot fi clasificate în următoarele categorii:

a) Actele juridice unilaterale care includ:

1.actele administrative unilaterale emise în regim de putere publică, cunoscută în doctrina de specialitate.Aceste acte pot fi clasificate :

-acte administrative individuale

-acte administrative normative

2.actele unilaterale de rept comun

b)Actele juridice bilaterale sau de gestiune care se împart în:

-actele de gestiune publica, denumite şi contracte administrative

-actele de gestiune privată, denumite şi contracte de drept comun

Actul administratic de autoritate

Actul administrativ de autoritate are următoarele trăsături caracteristici:

a)este o manifestare unilaterală de voinţă, prin care organele administraţiei publice se comportă ca subiecte de drept speciale

b)actul este emis în temeiul şi pentru realizarea puterii publice

c) actul de autoritate este obligatoriu

d)actul de autoritate este executoriu

e)actul de autoritate este emis pe baza legii şi pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor şi a celorlate acte normative

f)este supus unui regim juridic special, de drept administrativ, compus dintr-un ansamblu de reguli speciale privind forma, procedura de emitere, condiţiile de valabiltate şi controlul actelor administrative

Aceste acte pot fi clasificate după următoarele criterii:

a)După întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative de autoritate se clasifică în:

1.acte administrative normative

2.acte administrative individuale

Actele administrative individuale pot fi clasificate după conţinutul lor, astfel:

-actele prin care se stabilesc drepturi şi obligaţii determinate pentru subiectul sau subiectele cărora li se adresează

-actele prin care se conferă un statut personal, denumite şi acte atributive de statut personal

-actele prin care se aplică constrîngerea administrativă

-acte administrativ jurisdicţionale sau acte administrative cu caracter jurisdicţional

b)În funcţie de organul de la care emană, actele administrative de autoritate se clasifică astfel:

-acte emise de autorităţile administraţiei publice

-acte emise de alte organe ale statului

-acte emise în baza unei împuterniciri exprese a legii de către anumite organisme private care desfăşoară o acrivitate de interes public

Pentru ca un act administrativ de autoritate sa fie valabil trebuie să întrunescă următoarele condiţii:

-să fie emis de organul competent şi în limitele competenţei sale

-să fie emis în forma şi cu procedura prevăzute de lege

-să fie conform cu conţinutul legii

-să fie conform cu scopul legii

Legalitatea şi oportunitatea actelor administrative sunt controlate de organele administraţiei publice emitente şi cele ierarhic superioare, care pot dispune revocarea şi, respectiv, anularea actelor administrative ilegale şi inoportune. În ce priveşte controlul exercitat de către organele judecătoreşti, acestea pot verifica numai legalitatea actelor administrative, nu şi oportunitatea acestora.

Observații:

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATE DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA:ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ID ANUL I SEM I

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Comparatie intre Actele si Contractele Administrative.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
3 072 cuvinte
Nr caractere:
18 087 caractere
Marime:
35.56KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!