Aplicarea în Timp a Normei Juridice

1. DEFINIREA NORMEI JURIDICE

Norma didactică poate fi definită ca fiind o regulă de conduită, elaborată sau recunoscută de puterea de stat în scopul asigurării ordinii sociale și care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forță de constrângere a statului .

2. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND APLICAREA ÎN TIMP A NORMEI JURIDICE

Timpul normei juridice definește durata acesteia, perioada în care norma juridică produce efecte juridice.

Istoria dreptului prezintă norme juridice cu efect îndelungat în timp:”Legea celor XII Table” a rezistat transformărilor legislative peste zece secole iar dreptul islamic cuprinde norme juridice de acum 1300 de ani.

Cu o durată mai îndelungată sau mai restrânsă în timp, normele juridice exercită un rol moderator sau conservator, în sensul apărării drepturilor valorilor sociale majore, dar la un moment dat nu mai răspund cu nevoile sociale și trebuie modificate sau înlocuite.

Norma juridică, ca celulă fundamentală a dreptului, are ciclul ei de viață: este creată (se naște), produce efecte (trăiește) și moare (nu mai poate fi aplicată în relațiile sociale noi formate).

Perioada activă a normei juridice reprezintă perioada cât ea este aplicată.

Succesiunea în timp a normelor juridice impune un set de reguli care guvernează acțiunea lor. Din punct de vedere juridic au relevanță juridică: intrarea în vigoare a normei juridice, ieșire din vigoare și perioada acționării normei juridice.

3. APLICAREA ÎN TIMP A NORMEI JURIDICE

Din momentul intrării sale în vigoare, norma didactică este activă.

Conform art. 15 alin (2) din Constituția României ”Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Conform art. 78 din Constituția României ” Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei”.

Norma juridică se aplică faptelor care sunt petrecute în timpul cât ea este în vigoare, de aici rezultă principiile neretroactivității și neultraactivității.

Principiul neretroactivității

Principiul neretroactivității juridice este stipulat expres în Constituții și coduri: Constituția României îl precizează la art. 15 alin (2), Codul civil românesc proclamă acest principiu în art. 6 (1) ” Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere retroactivă.”. tot astfel dispune și Codul Penal la art. 1 alin (2): ” Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere retroactivă”.

Principiul neretroactivității legii se referă la faptul că o lege în momentul intrării în vigoare are drept scop de a reglementa viitorul, adică a se aplica numai faptelor care se petrec în viitor, după intrarea ei în vigoare, din momentul publicării ei în Monitorul Oficial, daca așa este prevăzut în textul ei, la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial conform art. 78 din Constituție sau la o dată ulterioară, dată prevăzută în textul legii.

Acest principiul decurge din împrejurimea firească potrivit căreia legea reglementează pentru viitor, nu pentru trecut, fiind aplicabilă conduitei și relațiilor sociale de la intrarea ei în vigoare, statul neputând pretinde cetățenilor să se supună unor legi a cărei reglementări nu se cunosc, întrucât ea nu există.