Rezoluțiunea în drept comercial

Datorită faptului că contractele comerial internaţionale sunt prin excelenţă sinalagmatice iar reciprocitatea obligaţiilor izvorîte din ele,ţine de esenţa lor,de aici decurg următoarele efecte specifice ale lor:

-drepul crditorului de a refuza îndeplinirea propriei sale prestaţii dacă debitorul nu-şi execută prestaţia la care s-a angajat,situaţie numită excepţia de neexecutare.

-debitorul creditorului care şi-a executat la timp şi integral prestaţia la care s-a obligat are dreptul de a cere şi obţine pe cale judiciară sau arbitrală rezoluţiunea sau rezilierea contractului commercial internaţional ca sancţiune pentru neîndeplinirea obligaţiei de către partenerul său contractual

-distribuirea între debitor şi creditor ,în armonie cu anumite reguli specific,a sarcinii riscului decurgînd din neexecutarea fortuită a obligaţiei contractual asumată.Rezoluţiunea constă în desfiinţarea retroactivă a contractului commercial internaţional cu titlu de sancţiune,la cererea părţii care şi-a executat prestaţia pe motivul că cealaltă parte nu şi-aa executat culpabil obligaţiile ce-i revin.Doctrina aremarcat că în relaţiile comerciale internaţionale rezoluţiunea are un domeniu mai restrîns de aplicare decît în circuitul civil datorită ponderii massive de contracte de lungă durată ,care presupun în mod necesar prestaţii successive.Or,sancţiunea rezoluţiei operează conform principiilor din dreptul comun doar în contractele cu executare imediată(uno ictu).

Rezolutiunea este desfiintarea cu efect retroactivă a unui contract comercial internaţional cu executare imediată, la iniţiativa uneia dintre părţi, ca urmare a neexecutării obligaţiei celeilalte părţi din cauze imputabile acesteia.Rezoluţiunea poate fi legală, efectuată în temeiurile stabilite de lege şi convenţională, efectuată prin acordul părţilor. Clauza contractuală prin care părţile prevăd dreptul de a rezolvi contractul în cazul survenirii anumitor împrejurări sau evenimente este numită clauză rezolutorie sau pact comisoriu.Doctrina juridică atenţionează că este important să se facă deosebire între clauza rezolutorie şi condiţia rezolutorie, care este o modalitate a contractului.În cazul condiţiei rezolutorii, desfiinţarea contractului depinde de un eveniment viitor şi incert, ce nu ţine de comportamentul părţilor. În cazul clauzei rezolutorii, rezoluţiunea se datorează comportamentului culpabil al debitorului. Condiţia rezolutorie, având natură obiectivă, dacă se realizează, desfiinţează prin ea însăşi contractul, pe când în cazul clauzei rezolutorii de cele mai dese ori mai este necesară şi manifestarea de voinţă a creditorului. Totuşi, în practică nu este întotdeauna uşor să se facă o distincţie netă

între aceste două categorii juridice. Astfel, neobţinerea unei licenţe de export poate constitui cauza rezoluţiunii în cazul în care vânzătorul nu a făcut demersurile

necesare pentru a o obţine. Ea poate fi o condiţie rezolutorie dacă obţinerea licenţei este legată de o largă putere decizională a autorităţilor publice. De asemenea, aceasta poate constitui o circumstanţă de forţă majoră, dacă neobţinerea ei este legată de evenimente imprevizibile şi irezistibile.

In doctrina se mentioneaza ca nexecutarea obligatiilor contractual poate avea drept consecinta rezolutiunea contractului.Astfel de exemplu neexecutarea de catre vinzator a obligatiilor asumate poate fi sancţionată şi prin rezoluţiunea contractului,aceasta reprezentînd desfiinţarea cu effect retroactive a contractului de vînzare comercială internaţională,cu executare imediată,la iniţiativa uneia dintre parţi,ca urmare a neexecutării obligaţiei celeilalte părţi din motive imputabile acesteia.

Conform prevederilor legislatiei romîne rezoluţiunea de plin drept a vînzării operează dacă se întrunesc următoarele condiţii de bază:

-în primul rind,creditorul trebuie să adreseze celeilalte părţi în timp util,dar să fie mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea obligaţiei,o ofertă de executare a propriei obligaţii,constînd în predarea lucrului vîndut sau predarea preţului,

-în al doilea rind este necesar ca propunătorul să-şi aduca efectiv la îndeplinire propria ofertă pînă la data scadenţei,

-şi în ultimul rind,ca debitorul să nu-şi execute,totuşi,la termen obligaţia care îi revine.

Principalul efect al rezoluţiei este liberarea părţilor contractante de obligaţiile lor cu excepţia achitării daunelor-interese. Ea nu are nici un efect asupra stipulaţiilor contractului referitoare la rezolvarea litigiilor sau la drepturile şi obligaţiile părţilor în caz de rezoluţiune. Partea care a executat contractual total sau parţial,poate să ceară celeilalte părţi restituirea mărfurilor pe care le-a predate şi a sumelor pe care le-a plătit.Dacă ambele părţi sunt ţinute la restituiri,ele trebuie să procedeze simultan.Cumpărătorul pierde dreptul de a declara contractul rezolvit sau de a cere vînzătorului livrarea unor mărfuri de înlocuire dacă lui îi este imposibil de a restitui mărfurile deja livrate întro stare identică celei în care le-a primit.Această dispoziţie nu se aplică:

-dacă imposibilitatea de a restitui mărfurile în condiţiile descries nu se datorează unui act sau unei omisiuni din partea sa

-dacă mărfurile au pierit sau s-au deteriorate,total sau parţial,ca o consecinţă a preluării predării,examinării lor la acel moment sau după acesta de către cumpărător.

-în cazul cînd înainte de momentul în care a constatat ori ar fi trebuit să constate lipsa de conformitate,cumpărătorul a vîndut toate sau o parte din mărfuri în cadrul unei operaţiuni comerciale normale sau a consumat ori a transformat mărfurile integral sau parţial în conformitate cu folosinţa lor normală .

Cumpărătorul care a pierdut dreptul de a declara contractual rezolvit,ori de a cere vînzatorului predarea de mărfuri de înlocuire în temeiul de mai sus,păstrează dreptul de a se folosi de toate celelalte mijloace derivînd din contract ori din dispoziţiile Convenţiei.

Convenţia de la Viena pune baza rezoluţiunii şi unele principia care stau la baza răspunderii posesorului de rea credintă.Astfel prin art.84 se stabileşte că dacă vînzătorul este ţinut să restituie preţul el trebuie,deasemenea să plătească pentru aceasta dobînzi,începînd din ziua plăţii.

Conform Principiilor UNIDROIT privind contractele comerciale internaţionale,

Ediţia a treia – 2010 (în continuare – Principiile UNIDROIT), o parte poate considera contractul încetat atunci când neexecutarea unei obligaţii de către cealaltă parte este fundamentală. Pentru a determina caracterul esenţial al unei neexecutări, trebuie avute în vedere următoarele circumstanţe:

a) neexecutarea lipseşte creditorul de ceea ce acesta ar fi fost îndreptăţit să obţină în baza contractului, cu excepţia cazului în care debitorul nu prevăzuse sau nu ar fi putut să prevadă, în mod rezonabil, un astfel de rezultat;

b) stricta respectare a obligaţiei care nu a fost executată ţine de esenţa contractului;

c) neexecutarea este intenţionată sau din neglijenţă;

d) neexecutarea dă creditorului motive să creadă că nu poate miza pe executarea contractului în viitor;

e) debitorul va suferi, în caz de rezoluţiune, pierderi disproporţionate ca rezultat al pregătirii sau executării contractului.