Problematica inființării, funcționării și dizolvării instituțiilor în lumea afacerilor - societățile comerciale

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1. Introducere
2. Forme ale societăţilor comerciale
3. Principalii paşi care trebuie urmăriţi la înfiinţarea unei societăţi comerciale
4. Activităţi necesare pentru desfăşurarea activităţii economice
5. Dizolvarea societăţilor comerciale
6. Concluzii
7. Bibliografie

Extras din referat:

1. Introducere

Societăţile comerciale au fost şi sunt în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.

Regimul juridic al societăţilor comerciale a fost reglementat în titlul VIII al Cărţii I a Codului comercial român, articolele 77-269, intitulat ,,Despre Societăţile Comerciale”, prin care s-a reglementat înfiinţarea societăţilor în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie. Întrucât reglementarea societăţilor comerciale cuprinsă în Codul comercial era în mare parte depaşită, ea a fost înlocuită cu o nouă reglementare, care face obiectul Legii 31/1990 privind societăţile comerciale. Constituirea unei societăţi comerciale impune încheirea actelor constitutive cu respectarea cerinţelor legii privind actele juridice.

Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică prin încheirea unor formalităţi cerute de lege. Aceste formalităţi se întemeiază, după caz pe contractul de societate sau pe contractul de societate şi statutul societăţii.

2. Forme ale societăţilor comericale

Societatea comercială este o formă a întreprinderii, cu personalitate juridică, pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, prin afectarea de bunuri în vederea îndeplinirii actelor şi faptelor de comerţ cuprinse în obiectul de activitate prevăzut în actul constitutiv, în vederea realizarii de profit.

În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 31/1990, în România societăţile comerciale trebuie să fie organizate în una din urmatoarele forme:

- Societate comercială în nume colectiv (S.N.C);

- Societate comercială în comandită simplă (S.C.S.);

- Societate comercială în comandită pe acţiuni (S.C.A.);

- Societate comercială pe acţiuni (S.A.);

- Societate comercială cu raspundere limitată (S.R.L.).

Câteva caracteristici distinctive ale formelor societăţilor comerciale:

- Societatea comercială în nume colectiv (S.N.C) - reprezintă din punct de vedere istoric, prima formă de societate comercială care a apărut anterior secolului al XIX-lea, şi pentru aceasta este considerată forma tradiţională de societate comercială. Caracteristic societăţii în nume colectiv este răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor pentru obligaţiile sociale.

- Societatea comercială în comandită simplă (S.C.S.) şi societatea comercială în comandită pe acţiuni (S.C.A.) - societăţile în comandită sunt forme de organizare intermediară: asociaţii comanditaţi răspund nelimitat, cu întregul lor patrimoniu, iar asociaţii comanditari răspund numai în limita capitalului social subscris. Diferenţa dintre societatea în comandită simplă şi cea în comandită pe acţiuni este împarţirea capitalului în primul caz în părţi sociale iar în cel de-al doilea în acţiuni.

- Societatea comercială pe acţiuni (S.A.) - caracteristic societăţii pe acţiuni este împarţirea capitalului în acţiuni, care au o circulaţie liberă, precum şi faptul că acţionarii răspund numai în limita capitalului subscris.

- Societatea comercială cu răspundere limitată (S.R.L.) - aceasta este cea mai recentă formă de societate, aparută la începutul secolului al XIX-lea. Specific societăţii cu răspundere limitată este, cum rezultă din chiar denumirea ei, limitarea răspunderii asociaţilor la capitalul subscris. Deşi această caracteristică apropie societatea cu răspundere limitată de societatea pe acţiuni, există o serie de diferenţe între aceste două forme de societăţi, cum ar fi: capitalul social al societăţii cu răspundere limitată este împarţit în parţi sociale, al căror transfer este mai putin liber decât al acţiunilor, organizarea internă a societăţii cu răspundere limitată este mai puţin reglementată, numărul asociaţilor este mai mic decât în cazul societăţilor pe acţiuni, formalităţile de publicitate sunt mai numeroase la societăţile pe actiuni, etc.

Observații:

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE – PLOIEŞTI

DREPT COMUNITAR DE AFACERI

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Problematica Infiintarii, Functionarii si Dizolvarii Institutiilor in Lumea Afacerilor - Societatile Comerciale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
2 626 cuvinte
Nr caractere:
14 038 caractere
Marime:
24.47KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Comercial
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Profesorului:
Craiovan
Sus!