Nulitatea societății comerciale în noul cod civil

Capitolul 1. Noţiunea de raport al donaţiilor

Instituţie juridică care ţine mai mult de materia succesiunilor , în speţă de materia împărţelii succesorale, îndeplinirea obligaţiei de raport poate constitui prin efectele sale o cauză de ineficacitate a contractului de donaţie, altfel spus raportul donaţiilor reprezintă obligaţia reciprocă pe care legea civilă o impune descendenţilor şi soţului supravieţuitor în concurs cu aceştia, în calitate de moştenitori acceptanţi, de a readuce la masa de împărţit - în natură sau prin echivalent - bunurile primite cu titlu de donaţie de la ascendentul decedat.

Aşadar, fundamentul obligaţiei de raport este reprezentat de voinţa prezumată a defunctului, întemeiată pe o altă prezumţie, aceea de afecţiune egală pe care o poartă tuturor descendenţilor săi, iar scopul instituirii este acela de a asigura deplina egalitate între descendenţi, evitând posibilitatea ca unii dintre aceştia să culeagă de două ori bunuri din patrimoniul defunctului, în temeiul donaţiei şi în temeiul chemării sale la moştenire potrivit legii.

Raportul donaţiilor a fost calificat drept o operaţie preliminară a împărţelii, fiind de obicei solicitat de moştenitori, ca şi reducţiunea liberalităţilor excesive, în cazul unei acţiuni de partaj.

De aceea este adevărat că raportul donaţiilor reprezintă o operaţiune care corespunde etapei de stabilire a masei succesorale, etapă care precede operaţia de împărţeală propriu-zisă.

Cadrul de reglementare pentru această instituţie este reprezentat de dispoziţiile art. 791 C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 319/1944, prin care se instituie pentru anumite categorii de moştenitori obligaţia de raport a donaţiilor.

Se presupune, că şi dacă defunctul în timpul vieţii a făcut o donaţie către un descendent ori soţ, aceasta nu reprezintă o formă de păgubire a celorlalţi descendenţi ori soţ, ci reprezintă un simpul avans în contul drepturilor lor de moştenire.

Prin instituirea acestei reguli se asigură o egalitate de tratament în privinţa co-moştenitorilor (descendenţi şi soţul supravieţuitor) astfel, cu toţii vor primi potrivit cotei ce le revine din întreaga moştenire, în care se vor include şi donaţiile făcute de defunct în timpul vieţii.

Prin urmare, raportul donaţiilor se priveşte ca fiind o obligaţie a descendenţilor şi a soţului supravieţuitor de a readuce la masa succesorală toate donaţiile (afară de cele exceptate) primite de la defunct în timpul vieţii. În măsura în care vreunul dintre aceşti moştenitori omite ori nu doreşte de a readuce bunul primit (donat) acesta poate fi obligat, la cererea unui alt co-moştenitor (descendent ori soţ supravieţuitor) a-l readuce, pe calea acţiunii de raport ori chiar în cadrul acţiunii de partaj succesoral.

Se impune a sublinia că nu toate donaţiile sînt supuse raportului, aceasta deoarece pe de o parte legea recunoaşte dreptul oricărei persoane de a face donaţii care să nu fie supuse raportului, respectiv scutite de raport – situaţie cînd va trebui ca această scutire să fie expres prevăzută, iar pe de altă parte legea arată la art. 759 C.Civil care anume donaţii nu sînt raportabile (cum ar fi: cheltuielile de întreţinere, hrană, educaţie etc.).

Astfel, persoanele obligate la raport sînt: descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, prin urmare donaţiile făcute de defunct celorlalţi moştenitori, cum ar fi: colaterali şi ascendenţilor, precum şi terţilor nu sînt supuse raportului.

În egală măsură, privitor la obiectul donaţiilor, raportîndu-ne la dispoziţiile art. 751 C.Civil, rezultă că toate donaţiile sînt supuse raportului, fie că sînt directe, fie că sînt indirecte, intrînd astfel nu numai donaţiile făcute prin act autentic, dar şi darurile manuale, ori donaţiile deghizate.

Mai trebuie arătat că în cadrul noţiunii de „donaţie“ vom include nu numai donaţiile făcute în plină proprietate, respectiv nu numai cele ce vizează translaţiunea dreptului de proprietate în patrimoniul donatorului, ci şi cele care constau în constituirea unui uzufruct, fie în renunţarea la un uzufruct în favoarea acestuia, precum şi cele care constau în cedarea folosinţei gratuite, precum şi alte asemenea situaţii în care, aşa cum am arătat, nu se donează proprietatea.

Referindu-ne în continuare la persoanele care au această obligaţie de raport, aşa cum am arătat, acestea trebuie să fie în categoria descendenţilor ori soţul supravieţuitor, în egală măsură, aceştia trebuie să fie moştenitori în înţelesul legii civile, mai precis, să fi acceptat succesiunea în termen legal, respectiv în 6 luni, socotite de la data decesului autorului. Pentru situaţia în care s-a renunţat la moştenire, ori s-a prescris dreptul de opţiune, prin neexercitarea sa în interiorul termenului (de 6 luni), descendenţii sau soţul supravieţuitor nu vor putea fi obligaţi la raport.

MASTER, FACULTATEA DE DREPT, 2011