Insolvență

Previzualizare referat:

Extras din referat:

CAPITOLUL I

INSOLVENTA – DEFINITIE. CARACTERELE JURIDICE ALE PROCEDURII DE INSOLVENTA

Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Una dintre cele mai vechi activităţi umane o reprezintă comerţul, el prinzând contur o dată cu apariţia ideii de proprietate , când omul a conştientizat că anumite bunuri sunt ale sale şi că acestea se delimitează de cele care aparţin altor persoane.

Deşi iniţial comerţul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru satisfacerea necesităţilor existenţiale de zi cu zi ale oamenilor, odată cu apariţia banilor trocul a fost înlocuit cu vânzarea-cumpărarea, comerţul devenind o profesie practicată de un anumit grup specializat în această activitate, care nu mai urmărea realizarea propriilor trebuinţe, ci satisfacerea nevoilor altora şi obţinerea de profit . Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerţului, realizarea lui presupune un anumit risc, asumat de comercianţi, fără ca prin aceasta activitatea comercială să se transforme într-un joc al hazardului, în care aleatoriul să domine. Totuşi, este posibil ca un comerciant, în decursul activităţii sale, ca o consecinţă a unor afaceri nereuşite, să ajungă în situaţia de a nu mai putea face faţă datoriilor sale . Angrenarea unui comerciant în relaţii complexe şi continue cu diverşi furnizori (creditori), pe de o parte, şi cu clienţii (debitori) pe de altă parte, implică funcţionarea mecanismului de încasări şi plăţi dintre aceştia. Dacă mecanismul se întrerupe, se blochează din cauza lipsei lichidităţilor la o verigă din acest circuit, activitatea mai multor comercianţi, legaţi prin succesiunea operaţiilor lor, este ameninţată . Activitatea comercială se fundamentează atât pe promovarea creditului, cât şi pe securitatea şi celeritatea operaţiilor comerciale, acestea reprezentând funcţii vitale ale mediului economic care sunt grav afectate de declanşarea insolvenţei comerciale. Insolvenţa comercială, definită ca fiind incapacitatea unui debitor de a face faţă datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce în mediul economic aceleaşi efecte devastatoare pe care o maladie gravă le induce unui organism uman. Maladiile nu trebuie lăsate să prolifereze, şi aşa cum prevenirea şi tratarea răului pe care ele îl reprezintă pentru om constituie o preocupare a societăţii, tot astfel prevenirea şi remedierea efectelor insolvenţei comerciale constituie, în ţările civilizate, un domeniu prioritar de acţiune .

Buna funcţionare a economiei de piaţă liberă presupune, printre altele, şi existenţa unui cadru legal aplicabil comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare, mecanismul continuu al încasărilor şi plăţilor în activitatea comercială trebuind a fi menţinut în funcţiune. Acest lucru se realizează uneori cu preţul eliminării din circuitul economic a celor care, cel mai adesea din cauza acumulării de pierderi, nu mai pot face faţă datoriilor exigibile angajate, adică nu mai pot continua plăţile. Într-o economie aşezată pe principiile pieţei, eliminarea comercianţilor care nu mai pot face faţă obligaţiilor scadente asumate are loc printr-o procedură denumită generic „faliment”, organizată şi condusă după reguli juridice stricte . De regulă, actele normative nu definesc instituţiile juridice pe care le reglementează, această sarcină revenind literaturii de specialitate. Cu toate că Legea nr. 85/2006, în conformitate cu tehnica legislativă modernă, cuprinde în partea sa introductivă (art. 3) o serie de definiţii ale conceptelor pe care le utilizează (35 de termeni şi expresii au primit o explicaţie din partea legiuitorului), în mod voit sau nu s-a omis definirea procedurii de insolvenţă. In doctrina recentă, aceasta a fost definită ca reprezentând un ansamblu de norme juridice, prin care se urmăreşte obţinerea fondurilor băneşti pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvenţă faţă de creditorii săi, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment . Din definiţia citată se poate deduce cu uşurinţă care sunt caracteristicile procedurii de insolvenţă, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor români . Apreciem că, în actuala reglementare, procedura insolvenţei are următoarele caractere: este o procedură judiciară, colectivă şi concursuală, unitară şi generală, egalitară, precum şi de remediu sau, după caz, de executare silită .

1. Caracterul judiciar

Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-sindic desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă. Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un judecător-sindic”. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuţii ale judecătorului-sindic şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor acestuia, care sunt tot de competenţa organelor judecătoreşti. Este adevărat că noua Lege a insolvenţei a mărit responsabilităţile administratorului judiciar şi ale lichidatorului, precum şi prerogativele creditorilor prin creşterea rolului adunării creditorilor şi a comitetului acestora, însă, în opinia noastră, acest lucru nu alterează caracterul judiciar al procedurii în condiţiile în care toate actele şi operaţiunile pe care le implică procedura de insolvenţă sunt reglementate de lege şi au rămas în continuare sub supravegherea şi controlul de legalitate al organului judiciar competent. De altfel, alineatul 1 al art. 5 statuează fără echivoc că „organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul”.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Insolventa.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
27 pagini
Imagini extrase:
27 imagini
Nr cuvinte:
13 313 cuvinte
Nr caractere:
78 401 caractere
Marime:
41.29KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Comercial
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Profesorului:
Cordos Carmella
Sus!