Convenția de Arbitraj

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Convenţia de arbitraj a fost definită ca fiind “acordul de voinţă al părţilor în legătură cu soluţionarea diferendului dintre ele pe cale arbitrală.”(A.Rizeanu-Contestaţia la executare în materie civilă în lumina practicii judiciare).

Convenţia de arbitraj vizează nu numai modalitatea de soluţionare, pe cale arbitrală a litigiului dintre părţi, ci şi alte elemente cum sunt cele privitoare la: constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale.

În literatura de specialitate s-a atras atenţia asupra naturii juridice duble a convenţiei de arbitraj, care are aplicaţii procedurale indiscutabile, stabilite pe o certă structură contractuală.

Natura contractuală a convenţiei de arbitraj rezultă din manifestarea de voinţa a parţilor. În ambele forme ale convenţie, părţile se obligă să supună litigiul lor unui arbitraj, să desemneze arbitrii şi să execute de bună voie hotărârea arbitrală.

Natura procedurală a convenţiei de arbitraj este configurată de finalitatea urmarită. Prin convenţia de arbitraj nu se determină drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, ci se reglementează modalitatea în care ele vor fi stabilite de organul arbitral. Soluţiile preconizate nu pot fi însă absolutizate. Prin prisma componentelor sale, convenţia de arbitraj are o natura dublă. Consecinţele de ordin procedural ale convenţiei de arbitraj sunt generate de o structură contractuală.

Convenţia de arbitraj este considerată ca un contract de comerţ exterior. Tot convenţia de arbitraj este şi un act de dispoziţie, întrucât părţile renunţă la garanţiile oferite de jurisdicţia de stat şi se obligă să respecte hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală.

Modul de redactare şi implicit conţinutul convenţiei de arbitraj este în general diferit în funcţie de felul arbitrajului ad-hoc sau instituţionalizat avut în vedere de părţi. Astfel, atunci când părţile optează pentru un arbitraj instituţionalizat ele trimit, în cuprinsul clauzei compromisorii, la Regulamentul acelei instituţii, utilizând o formula de tipul “orice litigii care se vor naşte în legătură cu acest contract vor fi soluţionate definitiv conform Regulamentului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional din Bucureşti”.

Există de asemenea câteva convenţii internaţionale la care România este parte şi prin care se stabilesc norme de drept uniform în materia arbitrajului comercial internaţional. Aceste norme primesc incidente şi în ce priveşte activitatea arbitrajului comercial internaţional din România.

Dintre ele menţionăm ca fiind mai importante: Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional adoptată la 21 aprilie 1961 la Geneva; Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine; Convenţia de la Washington din 18 martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state. Convenţia arbitrală poate îmbracă două forme:” fie o clauză compromisorie înscrisă într-un contract, fie un compromis”-art.1 (2) lit.a din Convenţia de la Geneva din 1961. De asemenea, potrivit art.343 al.2 C.proc.civ.,convenţia arbitrală se poate încheia ”fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis”.

Atât clauza compromisorie cât şi compromisul trebuie să indice numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora. Legea nu impune arătarea obiectului litigiului şi în cazul clauzei compromisorii, întrucât prin definiţie acesta este subînţeles, litigiul referindu-se tocmai la neînţelegerea părţilor cu privire la contractul în care este înserată această clauză.

Convenţia de la Geneva din 1916 recomanda părţilor să prevadă în convenţia lor de arbitraj cel puţin locul unde urmează să se ţină arbitrajul, precum şi modul de arbitrare (ad-hoc sau instituţionalizat). Astfel, se consacra principiul libertăţii părţilor, fie:

a) de a supune litigiul unei instanţe permanente de arbitraj. Astfel,regulamentul acestei instituţii guvernează procedura de arbitraj.

b) de a supune litigiul unui arbitraj ad-hoc. Părţile au dreptul de a desemna arbitrii, de a fixa locul arbitrajului şi regulile de procedură Acestea sunt cazurile când părţile care s-au decis asupra unui arbitraj instituţionalizat sau când nu s-au putut pune de acord nici măcar asupra modului de arbitraj, dacă s-au decis asupra unui ad-hoc dar nu au stabilit numele arbitrilor sau modul lor de numire, nu au fixat locul arbitrajului. Toate acestea fac necesară intervenţia unei autorităţi exterioare.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Conventia de Arbitraj.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
9 376 cuvinte
Nr caractere:
50 648 caractere
Marime:
37.84KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Comercial
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Sus!